Poezie
Țară de amărăciune
Poezie patriotică
1 min lectură·
Mediu
Plânge doina-n mine când pădurea moare,
Geme lanul galben că e înmâlit,
Păgubită-i pâinea, iar țara mă doare
Când o văd sleită, parcă a bolit.
Duce sărăcia într-un sac în spate,
După ploi cu gheață ce au stors blestem,
Și-i zdrelită-n tălpi, la genunchi, la coate,
Și îi șterg din lacrimi...că moare, mă tem...
Îi sărut corvoada, o salt dintre pietre
Ce s-au prăvălit de pe stânci, prin vânturi,
O înfofolesc și-o-ncălzesc la vetre,
Și oftând șoptește: ”Bietele pământuri...”
În șuvoaie repezi ape hămesite
Îi răpește câmpuri, case și săteni,
Și-i pansez din răni, stângaci oblojite,
Și ea tace-n mine târșâind bușteni.
E bolnavă țara de amărăciune,
Și îi stau alături, lângă ea albesc,
Și îmi iau putere dintr-o rugăciune;
Când e-n suferință, eu mă prăbușesc.
001.237
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat