Poezie
Mă uit cum vine primăvara
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Mă uit cum vine primăvara,
Și mă dezmiardă, mă îmbie
Să ies din strâmta colivie,
Să zbor căci m-am albit ca ceara.
Și aș ieși să fur candoarea
Unui pământ ce se zbicește,
Că viața-i „vie”, clocotește,
Da nu găsesc senin, nici zarea.
Întreb pe paseri vioriste,
Dacă ar vrea să mă învețe
Din versurile lor mărețe,
Că ale mele toate-s triste...
Și mi-au cântat cu-nfiorare,
Au repetat versul în rime,
Să-nvăț, să fiu la înălțime,
Și cânt în șopot de izvoare.
Un vânt încremenit în vise,
Deschise ochii către mine,
M-a adiat că să-mi suprime
Și frig și tot ce mă strivise...
M-alintă cu-o romanță dulce,
Cu un parfum primăvăratic,
De reavăn, nou, în ton zburatic,
Și a plecat ca să se culce.
Mă uit cum primăvara vine
Cu stăpânirile divine...
001.295
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat