Poezie
Sunt un copac rămas fără pădure
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Sunt un copac rămas fără pădure,
Și-am căutat-o pân* am obosit,
Ori s-a ascuns de drujbe și secure,
Sau a jelit până s-a irosit…
Mă plimb ducându-mi crengile în brațe,
Și mă lovesc mâhnit de vânt uscat,
Și două ramuri groase, antebrațe,
Văzând un tăietor și le-a mascat.
Și ocolesc salcâmii încă tineri,
Și m-aș opri în miez, doar un minut,
În zi de târg, sau poate-n zi de vineri,
Da m-aș simți închis, un deținut.
Mărșăluiesc, mă plec ca muribundul,
M-agăț de viață, parcă-s dirijat,
Îmi cert prin rădăcini întreg străfundul,
Mă dor trei ramuri, trunchiu-i bandajat…
Călătoresc… Eu vreau pădurea unde
Aveam și frați, și veri, pe mama mea,
Sub poala sa, - că are un* m-ascunde -
Aș mângâia un frasin ce jelea…
Mă depărtez spre primăveri călduțe,
Să-mi crescă muguri că îmi e urât,
Și n-am pădure, merg pe câmp, străduțe,
Și-n brațe duc coroana, hotărât.
De nu-mi găsesc pădurea, în ierni voi pribegi,
Cu ramurile-n brațe până voi rebegi…
001.322
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat