Poezie
Suflete, sărace...
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Ți-am șters lacrimi de durere,
Te-am pansat prin rugăminte,
Ți-am stors din străfunduri, fiere,
N-ai luat învățăminte!
Vii mereu târâș pe coate,
Cu trădări, vise pierdute,
Eu, durerea, nu-ți pot scoate,
Nici să lupt ca pe redute.
Înădesc cum știu, stângace,
Din ce-ai mai rămas, sărmane,
Sper să pot, nu-s prea dibace,
Am doar înzestrări umane.
Zdrențuit și fără vlagă,
Oh! ți-aș pune și perfuzii,
Ai și răni...iar ici, o plagă
E deschisă de iluzi.
Sângerează... Biet de tine,
Cum să te feresc de rele?
Ai pierdut șiroaie line,
Am umplut vreo cinci ulcele.
Ești prostuț, naiv din gene,
Te-au vândut ca și la piață,
Și te-au sfârtecat hiene,
Ți-au cotrobăit prin viață...
Stai să te cârpesc cu grijă,
Nu mișca că ești rărit,
Șchiopătezi...ți-aș pune tijă,
Parcă ești măcelărit!
Și te-am dojenit ca mama
Ce-și povățuiește pruncul,
Ori ești surd, ori nu iei seama,
Guști durerilor, adâncul...
Te-am strâns pe bucăți, firește,
Ca pe-un puzzle cos bucata
Pe unde se potrivește;
Fac zigzaguri...și ești gata!
Ai grijă că viața-i dură,
De mai pierzi din bucățele,
Te răcești...de n-ai căldură
Te vei stinge, suflețele...
00882
0