Poezie
Iartă-mă frunziță scundă
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Când sunt veselă, când tristă într-o toamnă ce abundă,
Ce își pierde ziua lungă, dintr-un veac, într-o secundă,
Și își irosește frunza creionată în rugini,
Când un vânt cu zgomot smulge mărăcini din rădăcini.
Da îmi port în gri veșmântul cu-mprumut din bolta sură,
Și strivesc sub talpa-mi rece - cer clemență - o făptură
Ce s-a pitulat plăpândă sub o frunză de arțar,
De s-a-nfiorat de spaimă și molidul sulițar.
Nu am vrut…și-o frunză moale mă străpunge mustrătoare,
Cu un scâncet de aramă, m-a avertizat că moare
Dacă mai înăbuș inimi mititele și în frici…
Și jenată mă cuprinde o durere ca de bici.
Iartă-mă frunziță scundă, și tu gândăcel sărmane,
Că te-am dus în veșnicie în condiții inumane,
Iartă-mă pădure rară că ți-am sfărâmat o frunză,
Să mă ierte cititorul dacă par de-un timp, confuză…
001.248
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat