Poezie
Iarna-n toamna de aramă
Poveste în rime
1 min lectură·
Mediu
Iarnă, mintea ți-ai tocit?...
Relaxată, a citit
Două cărți cu file noi,
Despre ger, troiene moi,
Vânt cu viscol și ninsori,
Admirând pe autori;
Ș-ațipi prin perne, lin…
Da sări cu un suspin,
Roșie de stânjenită,
C-ar fi iarnă… Amețită!
Puse-n poală, fulgi pufoși.
Vânt și Ger, copii zeloși,
Stau ca straja lângă ea!
Vânt, în taină, șușotea:
-Măicuța s-a zăpăcit,
Încă-i toamnă..și-s răcit…
-Sââât! îl îmboldise Ger,
Mama-i plină de mister,
Nu mai motiva răceală,
Vino-n zburd să dăm năvală!
Mama cerne, abia văd…
Hai să facem un prăpăd!
Tu sufli și eu îngheț,
Hei, nu fi un nătăfleț,
Lasă tableta pe pat,
Că netul te-a întristat,
Parcă nu ai fi copil…
Mai bine un infantil,
Decât ca un gânditor,
Cocoșat spre monitor.
Vântul s-a codit puțin,
Da când scriu, mă și închin!
Bosumflat că-i scos în frig,
(Doar eu mă aud de strig,)
S-avântă în fulgii moi,
Invizibil, un strigoi;
Și i-a-ntors, i-a răsucit,
I-a săltat și i-a trântit,
Apoi i-a depus aiurea,
Unde-i satul? Dar pădurea?
O vulpe e-nmărmurită,
Vrea să fie lămurită,
Și-”nțepă” iarna: -Păcat...
Deloc nu i-ai educat!
Ia-i în casă, Albă-Doamnă,
Tu nu vezi că zburdă-n toamnă?
001.241
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 193
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 46
- Actualizat