Poezie
Tropa-tropa cu alai
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Tropa-n goană cu alai,
Cornuți, volbure, susai
Și scaieții motocei,
Ca să nu-și anine-n ei,
Doamna Toamnă, tivul fin,
Al rochiței din rubin.
Fug haotici zici că-i foc!
Printre ierburi își fac loc
Și doi brusturi scorogiți,
Foșnitori și ruginiți,
Că i-a smuls vântul smintit,
Și-i roti de-au amețit!
Rostopasca și-un mohor,
Zăpăcit, șchiop de-un picior;
S-au ascuns într-o vâlcea,
Unde ruga își făcea
Un hârciog zbârlit de frig,
Apoi s-a culcat covrig.
Ziua scade câte-un pic,
Soarele s-a făcut mic,
Și-a tras păturica lui,
Peste trupul strâns, gălbui,
Ș-adormi îngândurat
Și de toamnă-nfrigurat.
Tropa-tropa cu alai,
Fuge și-un gândac bălai.
001.253
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
