Poezie
Nici să știu că-s zece Raiuri! - autor Aurora Luchian
Poveste în rime
1 min lectură·
Mediu
Stingher, rătăcit în vale,
Un stejar crestat în frunze,
Lung, cu ramuri colosale,
Trosnind zgomotos, mofluze,
Geme trist, făr' alinare,
De îți dă înfiorare.
.
Vede doar cerul și dealul,
Valea, gazda alungită;
O baltă cu verzui valuri,
Și o holdă aurită,
Unde țipă prepelița
Să-și păzească movilița.
.
Cum sămânța sa, ajunse
În pustiu? Unde-i pădurea?
Și o jale îl pătrunse...
Uf, de l-ar cruța securea,
Va sta în însingurare,
Dar nu ciopârțit în soare.
.
Și scrâșnind din rămurele,
Și trosnind a ne-mpăcare,
Au sosit opt păsărele,
Cu păiușuri, fiecare,
Clădind cuiburi până-n seară,
Să-i cânte o-ntreagă vară.
.
Stejarul se-nseninase.
Fremătând frunzele dese,
Le iubea, le adoptase,
Și-ncepu vădit să-i pese,
Să le țină-n nopți, dosite
Când veneau ploi repezite.
.
Curând, mulțumi fierbinte,
Domnului puternic, mare,
Că văzu, foșnind cuminte,
Zeci de camioane, care,
Ce răpeau codrului, (Crede!)
Prețiosul "aur verde".
.
Cu o ramură la frunte,
Sprijinit ca gânditorul,
Făcând trei cute mărunte,
Șopti: "Bine că toporul
Nu m-a nimerit în vale,
Ce noroc de-nsingurare!
.
N-aș pleca-n codru cu-alaiuri,
Nici să știu că-s zece Raiuri!
001167
0