Poezie
Iarna în cojoace rupte - autor Aurora Luchian
Poveste în rime
1 min lectură·
Mediu
Printre văgăuni abrupte,
Iarna în cojoace rupte,
S-a ascuns căci o viscoală
Cu nămeți, grămezi, în poală,
Îi vărsase peste ea,
Cu gând de-a o sufoca.
.
Închircindu-se cu teamă,
Pe cei trei copii îi cheamă,
Vântul, Crivăț și Ger-Mare,
S-o gonească pe ninsoare,
Și să care de pe ea,
Argintul ce-o fereca.
.
Vântul suflă, Crivăț suflă,
Fălci puternice își umflă;
Și ridică-n slăvi vâltoare,
Iernii-i fac resuscitare,
Căci de stat sub stratul gros,
Toată vlaga i s-a stors!
.
Vărsătorul de răceală,
Gerul, văzând vânzoleală,
Alergase, respirase,
Pe mamă o înghețase,
Și n-a vrut, uf, se scuză,
Ea, obrazu-i arătă.
.
Rebegită, cu paloare,
A fugit înspre ponoare,
Înnodându-și des năframa,
Prin nămeți să-i tai cu lama,
Și căzu și se săltă,
Și în mâini, plângând, suflă.
.
A intrat în curtea sa,
Nu știu ce tot bombănea!
Și puse pe poarta veche,
Opt lacăte în pereche,
Și înfrigurată-n șale,
Se băgă în patul moale.
Vrea să doarmă somn de miere,
Până capătă putere.
.
Acum, nu mă mir deloc,
Plouă de zici că-i potop!
001.201
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 46
- Actualizat