Poezie
Și-mi lăsă tristeți și dor - autor Aurora Luchian
Baladă
1 min lectură·
Mediu
Pe sterilele câmpii,
Au stat cețuri fumurii,
Dese, și au înmuiat
Tot ce toamna a uscat.
Și-mi lăsă tristeți și dor,
Nopți de tuș ca lung covor...
Strajă, pe un dâmb uscat,
Un hârciog întârziat,
Cerceta valul de nori,
Nestatornici, cu vâltori
Iscate de-un vânt turbat,
Și dădu năvală-n strat.
Dinspre codru freamăt lung...
Nostalgii parcă-l străpung.
Stânjenit că-i dezgolit
Și de frunză părăsit,
De trilul armonios,
Își lăsă poala în jos...
Stoc de frunze-s pe pământ!
Le purtase-n brațe, Vânt,
Apoi tainic le-a depus,
Înspre vest, înspre apus,
Și în văile pustii,
Prin ponoare și prin vii.
Cerul, c-un cearceaf pătat,
Șterse ochiu-n lăcrimat.
Suspina de mohorât,
De singur, i s-a urât...
Și deodată, un șuvoi,
Prins de dor, la fel ca noi;
Îi udă obrajii reci,
Toamnă, poate mi-l înneci!
001.093
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat