Poezie
Vântului îi este dor - autor Aurora Luchian
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
La-nserare se zvonise
Printre plopii gânditori,
Că vântul se-mbolnăvise,
E cuprins de reci fiori,
Căci valsă cu grație,
Făcând insolație.
N-a dansat singur. Se spune,
A jurat un stânjenel;
Că o rază, o minune,
Fierbincioară, cu mult zel,
L-a îmbrățișat suav,
Cum să nu pici grav bolnav?
Acum să nu vă mai mire,
Că pe frunze, în strat fin,
Șade praful. Cerând scuze,
Vântul îngăimă: -Revin,
Doar să-mi treacă dragostea,
Ea e suferința mea!
Florile verii, geloase,
Cu paloare, au șoptit:
-Ah, și noi suntem frumoase,
Iar el s-a îndrăgostit
De o făptură de foc,
L-a-nmuiat și nu e joc!
Noaptea, nu-i! Pe cer doar stele,
Ea fugi cu soarele!
Vântu' zace-n doruri grele,
Până când fecioarele,
Florile de pe câmpie,
L-au trezit din letargie.
N-a fost simpu! Se bârfește
Printre nalbe, ciumafai,
C-o mai cată' și tânjește,
Și-nciudat bate, vai! vai!...
I-a trecut, dar grea povară,
Când îl ia cu doruri, iară!
001.062
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat