Poezie
De ce ați ucis pădurea mea? - Povestea unei păduri - autor Aurora Luchian
Poveste în rime
2 min lectură·
Mediu
În pădurea îmbietoare,
Cu tufe, fructe și răcoare,
Domneau în plină armonie,
Mulți urși cu blana maronie,
Mistreți, vulpițe impozante,
Bursuci cu dungulițe late,
Familii de arici și șerpi,
Iepuri grăsuni, ciute și cerbi,
Pârși mititei cât o ulcică,
Și haite de lupi, fără frică.
.
Din arbori lungi, înflăcărate,
Ecouri dulci de-naripate,
Se auzeau din depărtare,
Þinând pădurea-n sărbătoare.
Noian de mierle, turturele,
Și sturzi, și cuci, și rândunele,
Privighetori și prepelițe,
Și pitulice, păunițe,
Fazani și alte păsărele,
Care cântau pădurii mele!
.
Dar într-o zi, ce întristare!
Au năvălit crunte topoare,
Și camioane zgomotoase,
Drujbe brutale și tăioase,
Și-au doborât fără-ndurare,
Toți arborii semeți din cale,
Rărind pădurea strămoșească…
Hapsâni și fără să gândească,
Au semănat temeri și plânset,
Goană prin păsări și mult scâncet
De pui micuți și dezgoliți,
Fără de cuib, neocrotiți…
.
Fug păsările-n zbor haotic,
Căci dintr-un loc părând exotic,
Stau cioturi ca drept mărturie
C-a fost pădure… Azi, urgie!
Unde să-și crească puișorii?
Unde să stea când aprigi, norii,
Vor deșerta ploi nemiloase,
În toamne reci și cu vântoase?
Dar animalele, sărace?
Vor imigra toate, încoace,
Spre orășele și cătune,
Când foamea grea îi va răpune.
Fără pădure, viața-ntreagă,
Va fi și dură și pribeagă…
.
-E crimă! Genocid! strigase
O turturică ce-și lăsase
Puiul în cuib, în așteptare,
Să îi aducă de mâncare.
Cu patru gâze-n gușa mică,
Își frânse zborul pe-o surcică.
-Unde-i stejarul, cuibușorul?
Pe unde-mi zace puișorul?
Unde-i perechea? Cât ne-am iubit!...
Și-a plâns, și-a plâns, pân-a murit.
-----------------------------------------------
Pe asasini îi întreb așa:
De ce ați ucis pădurea mea?
001038
0