Poezie
Rița, zvăpăiata! - autor Aurora Luchian
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Cu un ciorăpel lila,
Altul ca o gălbenea,
Cu papucii inversați,
Se zbenguie printre frați.
.
Păru-i scurt și ciufulit,
Un năsuc micuț, julit,
Gura parcă nici nu e,
Sprintenă-i, un iepure!
.
Ea e Rița, toți o știu,
Boț de fată, cam zglobiu,
Hazlie, un pui de om,
Ce se cațără în pom,
.
Mai iute ca un pisoi!
Stând pe moțul de gunoi,
Vrea să cânte un crestat.
Ea-l goni. N-a mai cântat!
.
Nici purcelul n-a mâncat.
Prin coteț l-a alergat,
Pân' căzuse, biet de el.
E fată, ori băiețel?
.
Ieri stârni întregul sat!
Agitată, a zbierat
Că arde mocnit, în jos,
Locuința unui moș.
.
"Am glumit!" a motivat.
Cățărându-se-n copac,
Chicotește printre creci:
"N-o să mai cobor, în veci!"
.
Ce credeți, a coborât?
Vrând să-i țină de urât
Torcăluș, motan pufos,
O trase de fustă-n jos.
.
N-a căzut, s-a agățat.
Aninată în copac,
Motanul, artist și el,
L-au stârnit pe Azorel.
.
Dac-ați ști ce tărăboi,
Crezi că-i răscoală, război!
Vin și frații cei cuminți,
-Rița, tu, ne scoți din minți!
.
Buni n-a mai îndurat!
Sprijinind scara-n copac,
O ia, și-ncruntat nițel,
-Nu cumva ești băiețel?
001.133
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 195
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 54
- Actualizat