Poezie
Toanele Dochiei - autor Aurora Luchian
Poveste în rime
1 min lectură·
Mediu
Dochia e bosumflată.
Moțăind pe o covată,
A zărit în poieniță,
Colțul crud și-o veveriță.
.
Și pe bolta limpezită,
O rază stătea tihnită,
La taifas cu domnul Soare,
Chicotind fără păsare.
.
În zarzăr, pe-o rămurică,
Ciripea o păsărică,
Iar din nucul dezgolit,
Răspundea alt ciripit.
.
De prin solul cald și reavăn,
Împingând un voinic, zdravăn,
Crusta moale, pământie,
Ghiocelul, cin' să fie?
.
După o clipă uimită,
În cojoace-nfofolită,
A ieșit în goană mare,
S-arate că forță, are!
.
Scoase un cojoc, ba nouă;
Lăsând pe Natura nouă,
Fulgi pufoși și fulgi pitici,
Þup și vântul ca un bici!
.
Mugurii s-au strâns grămadă.
Păsările din livadă,
Au fugit și s-au ascuns
Pe sub streșini și au plâns.
.
Șopti Soarele în barbă:
-Are toane ca o babă!
Ce nu și-a făcut curat
În iarnă? Tare-i păcat!
.
-Mare sfat, mare sfat!
Către raze a strigat.
Veniți fetelor, veniți,
Pe Dochia s-o goniți!
.
Razele, o oaste mare,
Perpelind-o pe picioare,
Au privit-o de la spate,
Cum trecu trei munți și ape.
.
Iar în urma sa, ușor,
S-a ivit verde covor,
Flori gingașe, colorate,
Pomi cu salbe parfumate,
Tril pe ramul dichisit,
Primăvara a zâmbit!
001.201
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 199
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 56
- Actualizat