Poezie
Mărăcin și Mărăcinaș - autor Aurora Luchian
Poveste în rime
2 min lectură·
Mediu
Peste țarini zgribulite,
Cu genunchii strânși la gură,
Și de toamnă dezgolite;
Dar și vânt fără măsură,
Vine-n goană ca sălbatic,
Mărăcinul șturlubatic.
.
Fără straie, descălțat,
Þinând mâna pe sub coaste,
Că de-atâta alergat,
Ficățelu-i este "paste"!
Și șoptește prăbușit:
-Uf, ce vânt afurisit!
.
Dintr-o văgăună mică,
Un hârciog întârziat,
Îl ajută și-l ridică,
-Hei, cine te-a speriat?
Cred că toamna jucăușă...
Intră-n casă, dar pe ușă!
.
Scârța, ușa se deschide,
Și pășește timorat.
Tiii, ce multe conopide,
Hârciogul și-a adunat!
Îl poftește să ia loc,
Punând surcele pe foc.
.
Mărăcinul se foiește,
Tușește dregându-și glasul;
Iar cere, dar nu-ndrăznește,
Și-a pierdut azi, copilașul,
L-a luat vântul pe sus,
Și l-a dus, și tot l-a dus....
.
Ar dori ca să îl cate'
Pe Mărăcinaș-fecior.
Speră că nu-i prea departe,
Astfel s-ar usca de dor,
Și îi spuse cu-n suspin:
-Am un pui de mărăcin.
.
Mi l-a smult vântul și-i dus,
Departe, în zări de toamnă,
Rostogol, către apus,
Și-l va strivi Marea-Doamnă,
Cu ghetuțele brumate,
Îmi vreau copilul aproape...
.
Și din ochii blânzi de tată,
Curg șuvoaie de durere.
Hârciogul porni îndată,
Și-ndrăzneț la vânt îi cere,
Să aducă puiul mic,
Căci suferă un tătic.
.
Vântul cu ochii mirați,
Ascultă, nu prea-nțelege.
Nu știe ce-s ăia "tați",
Dar începe să alerge,
În trei zări și iar se-ntoarce,
Cu un ghemotoc de ace.
.
Mulțumind cum se cuvine,
Îl duse la casa lui.
Tatăl-mărăcin, păi cine?
Îl pupă cu drag, pe pui,
Pe frunte, obrajii mici,
Cum faceți și voi tătici!
*
Urcând pe mărăcinași,
M-a luat vântul îndată,
Ca să spun la copilași,
În rime, povestea toată!
001087
0