Poezie
Amintirile unui măgar - autor Aurora Luchian
Fabulă
3 min lectură·
Mediu
Pe lângă gardul învechit, cu ani ca străbunu', cât caru',
Pășea ca rața legănat și lălăind voios, măgaru'.
El este doar o veselie de când nevasta i "s-a dus",
Sătulă de scandal, bătaie și lacrimi mii, care s-au scurs.
.
Dar lui nu-i pasă, cică-i bine, că tare îl mai cicălea,
El îi spunea: "Ești ca un câine ce hămăie..." și o plesnea.
O palmă și un pumn în gură, era precum o mângâiere,
Iar zvârcolirea ce-o făcea era semnalul de plăcere.
.
Păi ce, el bea din munca ei? Ia uite hâda-ramolită!
Muncea și bea, și iar muncea, din greu, precum trudește-o vită.
Și ea să-i ceară socoteală pe banul său, sudoarea sa?
Ei, cum să n-o facă grămadă? Ba uneori o și pisa!
.
Cred că dorea, (cuget și eu!) să vadă dacă cumva, poate,
În chinul său de-a o stâlci, de-i ies iar coastele prin spate,
Cum i-au ieșit în tinerețe, când sprijinită lângă poartă,
Vorbea cu unul...vai, atunci, o scrijeli ca pe o hartă!
.
Nu e de joacă cu mândria unui bețiv din neam în neam!
Și răsculase satu-ntreg, dar unu' nu a spus nici "ham",
Căci la furia ce-o avea și baioneta ascuțită,
N-ar fi rămas numai consoarta, "Victima cea scrijelită!"
.
Ce-i mai plăcea când toți veneau și asistau cu guri căscate,
Și-apoi sfios, vreun bătrânel, îl sfătuia: "Ajunge, frate!"
Asta-l înfuria la culme, și ar fi scos și foc pe nări,
Și învârtindu-se zelos, mai nimerea vreo cinci spinări!
.
Fugeau de spaimă, de săltau un praf de ziceai că-i tornadă,
Și se-mpingeau, se îmboldeau, și uneori picau grămadă,
Se ridicau ca la comandă, și-n goana lor nemăsurată,
Intrau de-a valma precum hunii, unde găseau deschisă-o poartă!
.
"Ce amintiri! (rânji măgarul în colț de gură plin de bale)
Și azi i-aș bate, n-am putere, și aș mânca niște sarmale
Cu mămăligă și smântână, cum îmi dădea soața-miloasă,
Și m-aștepta cu masa pusă și-o noapte, pân' veneam acasă...
.
De n-ajungeam, mă căuta, plângând își tot lega năframa,
Și de eram în șanț căzut, icnea, și mă sălta sărmana;
Târându-mă greoi acasă, mă descălța, mă dezbrăca,
Și îmi punea comprese reci și până-n zori mă oblojea!"
......................................................................................
Pe lângă gardul învechit, de-a bușilea merge acum,
Și parcă este invizibil, și trec așa de mulți pe drum!
Și rude, amici de pahar, și nimenea, fir-ar să fie,
Nu-l sală să-l ducă acasă, cum o făcea a lui soție...
.
Morala:
.
Dacă-n viață te-ai purtat ca un măgar nesăbuit,
Și te-ai crezut vreun mare zmeu, ai înjurat și ai lovit,
Pe cei care-ți erau alături și n-ai știut să-i prețuiești,
Când soarta te afundă-n hău, atunci vezi cât de singur ești!
001.146
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 448
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 56
- Actualizat