Poezie
Inimă de mamă II - autor Aurora Luchian
Poezie
2 min lectură·
Mediu
Pe fundul unei râpi abrupte, pustiite,
Stă o lupoaică-mamă, cu labele zdrobite,
C-a zgrepțănat pământul cu multă-ncrâncenare,
Ca să-și îngroape puiul, voinicul său, cel mare!
*
Într-o încăierare pe viață și pe moarte,
Când haita a sărit la căprior, în spate,
Trântindu-l fără milă, trăgând de jugulară,
Nici puiul ei, viteaz, n-a ezitat să-i sară!
*
S-au sfâșiat hapsânii, flămânzi s-au încolțit,
Vânjoșii, cruzii, durii, din trup-cald s-au hrănit;
Cățeii răbdători, au apucat doar oase,
Sunt bune chiar și ele, sunt goale dar gustoase...
*
Un lup, netrebnic-mare, șchiopând dintr-un picior,
Și nesătul, hulpavul, rânji spre puișor,
Și-i sfârtecase trupul firav și mititel,
Așa cum e dealtfel, orice copil-cățel!
*
Și-a-nfipt fără de milă, colții strâmbi, ascuțiți,
De s-au retras supuși, și ceilalți îngroziți,
Privindu-l cum se-nfruptă, parc-ar fi fost o ciută,
De-nmărmurise mama, privind clipe, ca mută!
*
Ieșind din amorțire, neîndurând durerea,
De-atâta suferință îi sporise puterea,
Și îndârjită sare peste hulpav, turbată,
Luptând ca orice mamă când este-ndurerată!
*
Și-a plâns puiul o vreme, urlând de-a tresărit
Și-nlăcrimat tot codru, din funze a foșnit;
Iar păsările-mame, adânc au suspinat,
Și au șoptit cu milă: "E suflet ruinat!"
*
Mult a urlat lupoaica, jelindu-și fiul său,
E martoră Natura și Bunul-Dumnezeu,
A răsunat pădurea și hăurile toate,
A zguduit și munții, și ape-nvolburate!
.....................................................................
Pe fundul unei râpi, abrupte, pustiite,
Stă o lupoaică-mamă, cu labele zdrobite;
De cinci zile-nsetată, slăbită de flămândă,
N-a vrut să-și lase puiul singur, nicio secundă!
001.213
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 242
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat