Poezie
Afonul - Nicușor - autor Aurora Luchian
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Cică Nicușor în vară,
Auzind cântări afară,
Când prin iarbă, când prin pom,
Își zice: "Sunt pui de om,
Ce, să nu fiu eu în stare
Să-ntrec o privighetoare?!"
*
Cu un fluieraș de soc,
Deși nu știa deloc,
Nici de note, nici măsură,
Abia lălăia din gură;
Urcă în cireșul mare,
Rival la ciocănitoare.
*
Suflă-n fluier voinicește,
Sunetele le pocește!
Mai încercă încă o dată,
De se umflă ca o roată.
Se gândește el cuminte,
Și-ncepu vocal, să cânte.
*
Nu e cântec, ci zbierat,
Curcile s-au speriat.
Și găinile pe ouă,
S-au pitit vreo oră, două,
Crezând că de-i vânzoleală,
O fi dat vulpea năvală.
*
Bunicuțu-i uluit,
Chiar și el a auzit!
Curios, căci de-i vorbești,
Trebuie să răcnești,
Că auzul i-a slăbit
De când a îmbătrânit.
*
Se încruntă, saltă capul,
Þintind cireșul, săracul,
Și-i spune lui Nicușor:
-Niciunn doctor, mare domn,
N-a reușit să mă facă
Să aud măcar o dată!
001.214
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat