Aurel Sibiceanu

Angela Nache Mamier - mulțumesc pentru lumină, Doamnă, sperând că se vor bucura și alții de ea. Omagiile mele!

Marius Nițov - Mulțumesc de trecere și cuvinte, mai ales pentru sintagma \"lemn pios\" precum și pentru sugestia cu evreii.Aici se cade să spunem că și până la ultimul holocaust ei au fost sub vitregia istoriei, risipiți în sânul altor nații, ca minoritari. Starea de minoritar ascute capacitatea de supraviețuire, destupă energiile creatoare. De ținut seama.

Ioan Mircea Popovici - Domnule profesor, bucuros de vizită și mulțumiri pentru fragmentul care va trezit interes; și eu îl văd altfel,acum... Aveți grijă de faleze...

Petre Anghel - Mi-ați dat un prilej de a fi lângă Dumneastră,vă mulțumesc pentru vecinătate; mereu voi fi acolo ! Să sperăm că Moș Petrache s-a înșelat în privința vacii...

Nicolae Tomescu - Din fericire pentru mine, în programa mea școlară am avut mai puțini proletcultiști, dintre aceia \"răi\", în comparație cu Dumneavoastră, care sunteți mai în etate. Sper că ne-am salvat; ba, chiar ne-am salvat, asta și pentru că au apărut și scriitori morali, verticali, aidoma D-lui Petre Anghel, nume de referință în literatura română, prezență nesperată pentru mine, aici, în această comunitate...
Sunt unul dintre cetitorii Dumneavoastră, și doar lipsa mea de specializare în poezia japoneză mă face să ezit în postarea de comentarii. Dar, îmi voi lua inima în dinți !

Vasile Munteanu - Recomandarea Dumneavoastră sper să fie folositoare, să trezească interesul cui trebuie. Spiritul de rezistență al rucărenilor își spune cuvântul prin empatia pentru acest text. Vă mulțumesc !

Maestre, mi-am permis să scot substantivul \"umbra\" și adv. \"ca\". Veți înțelege singur de ce...

Sănătate și ani mulți colegului Dumneavostră de penel, Ilie Boca. I-am văzut o expoziție la Palatul Cotroceni, era puțin după anul 2000... Trece vremea...

Cu prețuire, A. Sibiceanu

\"Nu mai caută să aprindă pictând
amintirea lucrurilor

el aduce acum pânze mari
în special din cele care ar înveli un om în picioare
direct peste lucruri-știute cu strășnicie
ca și cum ar pune giulgiu de mătase
pe trupul lui Isus

doar prin impresie imaginile apar
plate subțiri
rubinii ca rănile cuielor
transparente ca ambra subsiorilor
dure ca muchii de oase
sau aspre ca atingerea oțetului
peste urmele grele lăsate de acestea

niște palimpseste hrănindu-se cu ele însele\"

În urmă cu 24 de ani vorbeam într-o adunare publică, despre Eminescu, despre dimensiunea creștină a poeziei lui, despre desele ingratitudini ale posterității sale. Unul dintre colegii mei de scris a simțit nevoia imperioasă de a informa organele de Securitate și chiar să le sugereze cum să fiu tratat. Mai jos redau încheierea informării. În pagina mea găsiți tărășenia toată.

Bietul meu coleg,la rândul lui, nu a fost decât o victimă a sistemului și era încredințat că își poate \"albi\" situația socială printr-o nemernicie.

\"Avînd în vedere toate aceste acte de gravă indisciplină, sugerez organelor de securitate că se impun luate de urgență măsuri drastice.\"

Văzând superficialitatea cu care doi comentatori ai acestui text tratează și expediază tema Divinității, precum și mirarea unuia vis-a-vis de vigilența editorilor, nu pot să vă ascund că mai multe ceasuri am avut senzația că sunt tot în ziua de 15 ianuarie 1987. Cu greu am reintrat în prezent și mi-am adus aminte că după Învierea lui Lazăr, Mântuitorul a spus:\" Dezlegați-l și lăsați-l să meargă\". Ce va să spună asta poate înțelege tot omul iubitor de aproapele...

Alex, nu am spus nicăieri că îmi contești opoziția mea la regimul diavolesc, nu dizidența, cum spui; ca să fi fost dizident trebuia să fiu membru PCR, ceea ce nu am fost. Perioada aceea vreau s-o uit și dacă scriu despre ea, este pentru a o exorciza și transforma într-un studiu de caz, poate folositor celor mai tineri. Știi, ca și mine, spusa lui Edmund Burke: \"pentru ca raul sa invinga este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic\". Acceptând că aș fi bun, e atât pot să fac, să explic în ce mod a fost făcut un rău, pentru a ține mintea trează, în veghe.

Acum să trecem la alt aspect subliniat de tine.
Orice cuvânt luat din context este banal, cu excepția câtorva, care cântă de la sine, cum este toposul Morunglav, et. Mai jos sunt câteva expresii, care-ți dau sensația de deja vu,în context. Parcă-i altceva, nu?


E \"amiază de ianuarie\" fără zăpezi,
și parcă-i o \"înserare de toamnă.\"


\"umbra ta\" începe-a-ți fi un trup postum

\"osemintele tăcerii\" stau înhumate-n cuvânt.

Se cade să mai adaug ceva. Expresiile: \"trup postum\" și \"osemintele tăcerii\" le-am mai folosit, într-un ciclu de poeme publicat în 1979. După 1980 le-am întâlnit în cărțile...altora, apărute post 1979! Unul dintre șterpelitori este chiar un autor celebru și dacă ar mai trăi nu aș ezita să-i dau numele. Ba, chiar și într-un poem aflat aici, pe agonia, cineva a luat ideea de \"postum\"-itate a componentelor trupești! Autorul poate nici nu are habar de întâietatea mea, deh, se mai întâmplă să descoperim apa caldă simultan sau să nu avem habar că lichidul gingaș a fost patentat de altul, mai devreme!

După 1990, din păcate, a dispărut orice teamă sau umbră de onoare; cleptocrația literară, a unor inși fără identitate scriitoricească, a devenit endemică, demnă nu de sociologia literară, ci un departament special, de patologie literară... Nu știu cum se va rezolva sau dacă se va. Știu doar că cel mai iute de mână și mai iscusit în autopromovare, vai, și ce multe mijloace sunt pentru asta, va fi, o vreme, negustor cinstit! Curând voi scrie despre un furtișag de zile mari, făcut de un autor cunoscut, sub pretextul intertextualității. Nu știu ce intertextualitate se poate numi încadrarea unui text foarte lung între 4-5 versuri personale !!!

Mai trebuie spus că pomenitele expresii le-am reluat în acest poem fără să vreau; unele construcții, sintagme, teme, mă urmăresc în timp, ceva îmi dă ghes să le revalorizez. Este tributul plătit livrescului și calofiliei și mi-l asum. Nu sunt singurul, cu mila Domnului, autor care-i bântuit de perfecționism...

Să auzim numai de bine, salutare !

Mulțumesc,
prins cu datul răspunsurilor nu am observat că ești pe \"ogor\". Da, se citea \"atunci\" și, spre cinstea lor, văd că și tinerii de azi citesc. Dar, să nu ne iluzionăm; nu eram mulți care citeam, nici pe vremea noastră, nu-s mulți nici azi tinerii care citesc. Vreau să spun, ca să nu rănesc pe cineva, că nu era un fenomen de masă, așa cum voiau să acrediteze oficialii, cum afirmă azi nostalgicii.
Poemul meu, despre care spui că este cu istorie, sper să nu devină de poveste.
A-ți dori spor în ceea ce faci este, deja, un vechi truism; ai de mult spor, și cantitativ, și calitativ. Morgen !

Doamnă Angela - Mulțumesc, ați trecut testul! Nici nu se putea altfel...


Alexandru Moga - câtă vreme un cititor care exprimă o opinie este de bună credință, lucrurile sunt o.k. Câteva \"amendamente\", la cele afirmate de Dumneata, mă văd nevoit să aduc. Prin 1987 nu prea se scria așa, oricâte eforturi ați face să mă convingeți; la modă erau \"băieții\" antrenați de N.Manolescu, cei care după 90 s-au numit optzeciști, și din a căror paradigmă, vrem nu vrem să recunoaștem, se trag mai toți poeții tineri de azi. Bună, rea, eu mi-am găsit o cale a mea, pe care au remarcat-o și \"criticii oficiali\", unii asumându-și chiar riscuri în epocă, alții denunțându-mă ca fiind estetizant și nociv pentru comandamentele literare oficiale din acea vreme. Aceștia din urmă, după 90, au devenit cei mai mari apărători ai artei pentru artă, au înlocuit tergalul comunist cu stofa englezească. E treaba lor.

Mai spuneți că un tânăr de 20 de ani n-ar avea puterea să ducă până la capăt acest poem... Așa să fie? Iată că tânărul Paul Gorban, unul dintre mulți tineri care mă citesc, a \"rezonat\"; e drept, Paul are 29 de ani, va fi fiind bătrân după constanta amintită... Sentențele sunt caduce, de cele mai multe ori. E ca atunci când ne trezim la miezul nopții și ajungem doar la... stâlpul porții! Una peste alta, sunt pus în situația vestitului cadiu, acela care dădea treptate tuturor. Așa că, din punctul de vedere al exigențelor Dumitale de doar cititor, îți dau dreptate. Toate cele bune !

Paul Gorban - Mulțumesc pentru empatie și, deopotrivă, pentru deosebitul tău zel cu care sprijini literatura. De mult am vrut să-ți spun că sunt interesat de Vattimo, de modul cum îl percepi tu (văd că l-ai abordat în lucrarea de licență). Dar, pentru asta îți voi scrie un e-mail.
Salutări !

Doamnă Angela, acesta este poemul citit de mine pe 15.01.1987 și despre care am pomenit în personala mea, intitulată: \"Cum era celebrată ziua de naștere a lui Mihai Eminescu acum 24\". Ulterior l-am publicat într-o carte apărută în 2001.

Despre poemul de față, informatorul Dobrescu afirma, în informarea sa către Securitate, citez: \"a citit o poezie extrem de pesimistă, care lasă de înțeles că omul este o ființă alienată.\" Prietenul nostru Șerban Georgescu a găsit că este genial acest informator deghizat în critic al textului !

Mulțumiri pentru cheia în care ați citit acest text, pentru lumina ce va fi argatul acestei nopți. Omagiile mele !

Nache Mamier Angela - Mulțumesc pentru zăbavă și lumină. Nemuritorii sunt ocupați cu piatra filosofală, din nefericire. Poporul fără înțelepți în frunte rătăcește Calea. Sun multe de spus; poate într-un viitor pamflet voi relata o discuție purtată cu un academician...

Liviu Nanu - Din păcate am luat țeapă! Cei 390 de lei reprezintă mărirea pe ianuarie și februarie, acu\' băgai de seamă. Pe la Bicuță ce se aude despre punctele de suspensie băgate-n pensie? Ev. Zilei ? Sunt tonomat? N-am vocație, Liviu, așa că tot de la etajul 3 mă vor coborî peste 46 de ani! Sănătate !

Domnule Gigi Burlacu, evident că \"ne vor face\" iar la urnă, abia \"ne-am intrat în mână!\" Primi 21 de ani a fost mai greu. Am gustat catrenele, mai ales că nu prea aveam felul doi la cină. Am a vă ruga ceva, dacă se poate dați-mi un e-mail. andreicusino@yahoo.com Mulțumesc !

E bine că ai inventat pe cineva, cu un destin nemanifestat,
în care să intri dar să stai și în afara lui și să-i vorbești...
Este chiar o formă de exigență personală, înainte de actul spunerii...

Avem aici un poem bine întocmit, e cristalin și divulgă o femeie în care se simt
adierile femeii viitoare, de care vorbea Meître Honoré...

Spui Dumneata, minunat și dens:

\"dar scrisul acesta îți este de-a-ntregul
canonul frumuseții
draga mea\"

Calea poetică, numai a dumitale, se conturează și îți doresc să rămâi în acest canon; este foarte greu, știu, dar tocmai de aceea e minunată clipa împărțită cu cetitorul...

Nu opinia asta, a lui Cristian Tudor Popescu, mă îngrijorează, cât concluzia lui finală, care este dătătoare de frisoane, și pe care nu ați citat-o; anume că CTP recomandă \"spre lectură viitorimii Buletinul NS; adică o cărticică cu mai multe pagini decât buletinul de identitate al poetului, restul versurilor urmând așadar să fie arse\"

Până la urmă nici asta nu mă sparie prea tare; uneori Pronia ne croiește drumuri stranii, și când spun asta gândul mă duce tot la un... Popescu, la Candiano,inițiatorul mișcării republicane antidinastice, din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de \"Republica de la Ploiești\". Dar, Pronia ce face? Își râde de păcătos în cel mai frumos mod cu putință ! Între 1880 și 1892 Candiano este... adjutantul M.S. Regelui Carol I ! Numirea în acestă înaltă funcție îl scoate din sărite pe Eminescu; acesta îi trage o diatribă lui Brătianu, în \"Timpul\" din 9 decembrie 1880 !

Conform principiului \"nu există sfânt fără trecut și ticălos fără viitor\", să nu ne mire dacă peste 10-20 de ani vom avea în CTP un apologet împătimit al lui Nichita Stănescu.

Să mă audă Cel de Sus, că avem nevoie și de minuni, prea-blândule Maestre !

Nu aveți a vă teme, și cel ce se crede viețuitor în afara Lui Dumnezeu, tot în ograda Proniei trăiește, chiar cu Mântuirea asigurată; pentru asta trebuind a face doar un singur pas, fie și în ceasul al douăsprezecelea...

Eu, ca un fir de nisip ce mă aflu, unul dintre miliardele de miliarde, și care mă nevoiesc a trece din nisipul Pustiei în nisipul Grădinii Ghethsimani, vin și spun că trei ar fi motivele pentru care mulți stau în calea și bătătura lui Nefârtate:

1. Predica - limbajul și logica ei stau, cel mai adesea, sub specia unei terminologii accesibilă doar inițiaților în dogmatică;

2. Camuflarea cu explicații sofistice, a vinovăției unor ierarhi ori slujitori de rând, nepreferânduse chilia recluziunii mântuitoare, îndepărtează pe cel ce se clatină. Se spune că astfel de greșitori sunt judecați de Cel de Sus... Mintea e prea șubredă ca să priceapă asta, dacă așa vor fi fiind lucrurile;

3. Mai toți preoții clamează un Dumnezeu punitiv, ne cheamă în frica de El... Eu am fost crescut în dragostea de Dumnezeu și asta m-a rușinat și mă rușinează mai mult decât frica de El. E și motivul pentru care, când greșesc, îmi văd repede păcatul și mă pot răscumpăra, simt că El mă iartă, că mă duce pe brațe când sunt cuprins de neputințele minții și trupului...

Cu sănătate și bucurie, din dragostea Lui de noi...

\"Dorul de tine, tată, este tot mai plăpând!
Aș face din visul meu un castel de pământ
Alături în el să ne întâlnim din când în când.\"


Mircea, astea trei versuri mi-au făcut mare dor de Tata...

Restul este fie aglutinat fonic, fie patetic...
Deși foarte aproape de noi, cuvintele trebuitoare,
cele simple, sunt cel mai greu de găsit...
Și eu sunt în situația asta...
Se cade să ne tragem sufletul o vreme,
să învățăm umilința care ne înavuțește...

Uite, vorbirăm în viul nopții...

Se pare că totul a început să semene cu vremurile de dinainte de 1989, adică toți suntem ocupați după cum urmează:

- Fizicianul este pe cale de a mai descoperi o bâzdâganie subatomică. Apoi se va apuca de teoria stringurilor, a mirosit el ceva acolo;
- Filososul chiar acum elaborează episteme noi;
- Matematicianul a mântuit un amendament devastator teoriei Galois;
- Poetul este pe cale să elaboreze un tratat poetic despre metafizica sexului;
- Astronomul cotrobăie, înfrigurat, Universul, cu ajutorul unui Grantecan de mare rezoluție.În vremea asta un pietroi stă după colțul planetei noastre, cu care are întâlnire sâmbătă;
- Dan Puric este constant, predică despre \"omul frumos\". În timp ce el predică asta, noi devenim urîți direct proporțional cu intensitatea predicii lui.

Ultimul pe listă, cu voia noastră, POLITICIANUL .

Este singurul căruia munca sa îi conferă un folos imediat și garantat. Vitrinele prăvăliei lui sunt cele mai strălucitoare, în ele strălucesc, de ni se mancurtizează mintea,nesfârșite cantități de mărgele și gablonzuri.

Împărțiți în cherokee și comanche, ne servim gratis după cum ne este pofta.
Cei nenăscuți sunt deja robi, libertatea umblă doar pe Cer, în zborul paserilor de tot felul...
Libertatea noastră e bine ferecată-n poeme și, curând, vom avea iarăși o scriitură esopică, să ne sustragem înțelegerii Big Brother-ului .

Fiule, treaba-i delicată, fină,
îmi dă cu zecimale!
Mai du-te-o dată la vecină!


Nea Nelule, îmi permit adresarea asta
că am barbă și un an de seminar !
Tristihul e un banc adaptat;
deh, și popă, și \'oț!

Pesimist, la știrea asta? E fain !
În mine ai un frate! Pe Cain !

Sper să nu vină apocalipsa de la o stea !

Însetat de glorie, aidoma fiarelor de sânge, văd că Florișteanu, așa cum l-a rebotezat poeta Dana Banu-lui, într-unul din desele ei momente de inspirație nășească, vrea o critică aplicată din partea mea, pe acest text.

\"Însângerat\" și cu steaua cea roșie, textul de față este ca o frumoasă zi de pescuit. Ca unul care cunosc prea bine pescarul - actorul Petre Dinuliu \"mi l-a dat pe mână\", în 1985, să-l așez pe malul râului și să-l învăț unditul -, cunosc și magazinele de unde acesta își procură cârligele, momelile și trestia.

A prins un pește frumos, dar, așa cum îi stă bine unui veritabil pescar, trebuie să constate că peștele cel mare a rămas tot în râu; este motivul pentru care Florișteanu va simți nevoia să scrie în continuare.

Ca mai toate poemele acestui autor, cotrobăit de o stare conflictuală, cu sine et ceilalți, și acest poem este unul oniric - abundă în stări paradoxale, în imagini suprarealiste, solicită forța de reprezentare a cititorului, încât, uneori, acesta este excedat de logica autorului și simte nevoia să apeleze la binefacerile extraveralului.

Numai că, subliniez, onirismul nu înseamnă coșmar, cum, adesea, textele îți lasă senzația că ar fi. Dar, Florișteanu, după câte îl cunosc, nu este dispus ori câștiagat de ideea de a teoretiza ori de a se supune unui drastic proces de autoanaliză, motiv pentru care mai toate poemele sale sale seamănă cu de mult celebrul cub stănescian, cel imperfect pentru că are un colț sfărâmat. Poate că acesta este destinul Florișteanului, situație care te oprește să-l mai judeci, ci doar să-l accepți ca pe un farmec al imperfecțiunii... O fi bine, o fi rău ?

Se cade să-i mai spun autorului, adesea dornic de apreciere ori de confirmare, ambele sincere, venite dinspre cititor, că nu strică să-și normalizeze relațiile cu limba; nu tot ceea ce ni se pare nouă a fi inovație ori licență poetică poate fi suportat de limbă. Limba este un corp spiritual care are o fiziologie specială și necesită din partea noastră o abordare delicată și higienică. Nichita Stănescu, cel mai temerar poet în materie de încercarea limbii, de mărirea ariei ei de cuprindere, în \"Antimetafizica\", o carte de convorbiri cu poetul Aurelian Titu Dumitrescu, recunoaștea că, uneori, a forțat limba până la viol.

Că tot a venit vorba de Nichita Stănescu, trebuie să amintim că acesta este unul din modelele Florișteanului,îl simți, adesea, ceea ce nu este rău; toți avem modele și aproape că nici nu se poate altfel. Numai că noi trebuie să alergăm singuri pe hipodrom, maestrul trebuie să rămână la potóu. A propos de Nichita. Cred că Florișteanu a avut norocul cel mare al vieții lui, că nu l-a cunoscut pe Nichita viu. Ca unul care l-am cunoscut cât de cât, cu prilejul celor 3-4 vizite lungi, pot spune că imensa și histrionica lui calitate de \"old men show\" a exercitat asupra multora o fascinație maladivă, i-a transformat în surogate care nu și-au revenit nici până azi. Așa se face că mulți emuli ai lui Nichita sunt azi bâlbâiți pentru că Nichita se bâlbâia fermecător,mai ales când erau infante și done prin preajmă, alții au devenit incoerenți doar pentru că așa era Nichita, uneori,lăsând impresia că sporovăie cu oraculara Pithia. Alții vor să-ți dea cămașa, să fie generoși ca Nichita; numai că repede se răsgândesc, n-au putere să-ți dea singura cămașă pe care o au.În fine, paleta cu victime colaterale, făcute de Nichita, este vastă și amăruie!

Spunea cineva că autorii anonimi ai desenelor rupestre de la Altamira și Tassili,reprezentând bizoni, lei și alte fiare fioroase, au avut acea uriașă forță plastică de reprezentare în chiar teama lor de modele ! E de înțeles că în momentele în care omul primitiv însemna fiarele în forme și culori, exorciza teama și dobândea curaj nemăsurat pentru vânătoarea viitoare.

Sunt sigur că Florișteanu va înțelege ceea ce este de înțeles. Trebuie să aibe o identitate bine definită. La fel de sigur sunt că va da la tipar o carte. Spun asta pentru că ori de câte ori se pregătea să publice o carte solicita o părere sinceră, fie de la poetul Mircea Bârsilă, fie de la mine ori de la Dumitru Augustin Doman, prozator cu un simț special pentru poezie. Într-o măsură, mai mare ori mai mică, Florișteanu a ținut cont de părerile noastre. De data aceasta Silișteanu trebuie să priceapă un lucru foarte important, zic eu. Anume: mai bine amână apariția următoarei cărți dacă nu poate să capete puteri pentru exigențe speciale de selectare.

Să trecem la alt capitol ! Frumosul poem de față a fost înstelat, mai să lase cerul gol. Glumesc, evident, deși nu e de glumă; chiar așa, ușor aglutinat, străbătut de licărirea modelelor lirice, poemul este de rezistență.

Așa că mie nu-mi mai revine decât plăcerea cumpătată de a acorda o stea pentru moderația cu care Silișteanu a răspuns comentatorilor, în acest mod dregând busuiocul, reinstaurând o atmosferă colegială. Și, pentru ca să dureze această atitudine, n-ar strica pentru Floriștean să se stropească, la propriu de data asta, cu aghiasmă; mică, mare, agheasmă să fie.

P.s. Dacă autorul dorește ca acest text să fie o prefață ori o postfață, (sic!), să-mi spună pentru a-i comunica nr. meu de cont bancar precum și numele băncii care îmi provoacă intense dureri de cap.

Când vom întreba toți cu disperare:
\"Unde sunteți, voi, care nu mai sunteți?\"
va fi prea târziu,
chiar și pentru boierii minții...

Sunt depășit de secol, D-le Adrian, asta e.
Privilegiatul sunt eu, vă mulțumesc pentru apropiere.

Nea Ion are fantezie cu piscină!
Iaca,face sărituri,deja,o duzină!
Ce mândru fi-va mâine,
că se bagă apă în piscină !

\"O femeie cu adevărat liberă dpdv afectiv, emoțional, etc, este o femeie care știe cu adevărat să se masturbeze. Care se dedică cu toate energiile mentale și afective acestei Arte, care este de fapt Arta de a visa. Refuzând cu obstinație această adunătură de pârțuri umede care își spun \"bărbați\".\"

Omule, pentru \"ticăloșia\" de mai sus, precum și pentru minunile adunate aici, care pot alcătui cartea: scepticului, optimistului, visătorului, violatorului de morală,virginelor teroriste, insomniacului, mizantropului,a Diavolului Șchiop, etc., vin cu steaua în schimbul cosiței!

\"Copile! Privește-ți adultul în ochi! Ceea ce deslușești acolo e singura fericire care te așteaptă!\"



A fi arestat, torturat și a te mândri cu asta - pentru că ceilalți te \"admiră\", te apreciază, cred în tine etc - iată putregaiul principial al oricărei revoluții...

Rămân la aforism, la fragment. Din lașitate. Orice alt procedeu de a așeza în forme mai complexe spiritul (sufletul) îmi evocă oroarea nașterii. Încătușarea în carne și sânge a sufletului. Expunerea la Suferință.