Aurel Petre

A înghețat secunda în gheara hibernală, Când iarna își despoaie amorul în alcovuri, Iar patrafirul nopții slujește în ceaslovuri Și-și cuibărește-orfanii în lumea boreală. Se mută-n coaja

Rotesc heruvimii horele pe gheață, Iar meteori sparg țâncii tăi ștrengari, Războaie albe, cu bulgării hoinari, Zboară prin basmul rumenit la față. Zidesc minuni, prea-nalte-aureole, Necoapte litere

La mulți ani cu împlinire, zi și noapte-n nemurire, un an nou blagoslovit împletit în borangic, cu dragoste oropsit, dulce ca un copil mic. Fericirea să pășească și la tine, pe fereastră, de ești

Mai urci din când în când, ca o lumină, adânc și verde, încă, te respir, iar mânile-mi te scriu cu elexir, când mă renaști în fantezia plină. Și-mi sorb din tine slova și vâltoarea,

Undeva, într-o lume, departe... Un bătrân prin oceane trăia, Perinda printre valuri de noapte, De pe cer stele-n barcă strângea. Îngerașii-i cântau peste seară Cântecele uitate, din

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă, Ducându-și trăirea pilastră de veghe, Albastrul își pică argintu-n cascadă Și munții-și îmbracâ sprâncenele-n zeghe. Decembre strănută prin barba lui lungă Și-i

Zâmbetul ți-aduce flăcările vii, Chiar de te-am uitat într-un colț de basm; M-ai uitat și tu, florile-or muri, Amintiri mai fulgui, cioburi de fantasm. Nu a fost să fie, îngere pierdut,

Octombrie! - îți lași, iar, purpuriul Și-adulmeci pe spinări de foc amarul, Cu brațe de sinapse umblă harul, Când tu atingi obrajii cu-auriul. Aduci în amintire stihuri coapte, Șoapte

Toamna s-a opărit de atâtea poteci carnivore... prin nopțile ei fără dinți, pictează cu cristale reci sevele ierbivore. Echinopțiul s-a frânt de la sfinți; pe risipirile frunzelor cad himere brune

Dintr-o inimă albastră, mi-a ciocănit la fereastă, trilul viu, bujorul roz, din obrazul virtuoz. Radioasă păsărica căntă toată ziulica, de dor piere-n codrul des, ciripind pe al meu vers, de dor și

Omule cu suflet bun dări pe capul tău se pun, vorbesc relele-n surdine pe la cei flămânzi de tine, unul cam țepos din schele te împunge prin perdele, altul își despică frunza și-și plimbă pe lene

Lasă soarele să îți ajungă la inimă, îmbracă veșmintele frunzelor verzi, tulpina trupului culc-o în livezi când fructele-și coc, scăldat de lumină. Zâmbește dimineții, cum ea îți zâmbește, ca

Bătrâne raze duc din flăcări mii Eternitatea, în coptul tău veșmânt, Enigme ce prin tine-au legământ, Ca fumul nopții peste stele vii. Descătușată, din fulger te-ai ivit, În împlinirea

Am făcut un popas lângă inima sa, Într-o zi fără glas, o ispită-a răspuns, Pe sub streșini de gând aleanul visa, Când privirea dansa într-un cântec ascuns. Picura orizontul ca o clipă

Peste gene cântă-n bioritm drumeața, Creionându-și raze abia dezmorțite, Vorbe se dezmiardă și cască grăbite, Ochii îi sărută, blândă, dimineața. Te iubește neamul, glăsuind lumește,

Lacrimi arse te-au adus din soare, Încălzind din pântece zenitul, Legeni pe ocean ceru-n scrisoare, Sânii tăi hrănindu-ne ursitul. Zbori prin ochii nimfei înverzite, Fruct din trupul

Cu ochii-și spală cerul adâncurile din gene, când soarele sărută tălpi de-anotimp aprins, îi șuieră în vânt albastrul scurs din vene, din trupul trecător, de firul vieții prins. E iarnă, focul

Răsari de peste zorii renăscuți, ce ard, Când curge dimineața din undele rebele, Iar marea licărește-n albastrul său cu stele Și se revarsă cerul pe țărmul tău de jad. Apari peste pământ

Arată-ți cinstea, nu te mai ascunde Prin vorba suferințelor de ieri, Ai rătăcit flămând prin brume-arzânde, Ce-au răsădit în timpuri învieri. Ți-ai schinjuit și propriile gânduri, Prin utopia

Toamna a coborât, de amor e flămândă, Cu zâmbetul ars, ca romanța-n vioară, Vibrează elipsa în parfumul de seară, Cu strugurii nopții-n minut și secundă. Din basmul ruginei cad ceruri în

Privirea ta rămăne-n senzația culorii, Pe culmi pe care se revărs tăceri, În poze când zâmbirea dă victorii, Dar cântul vieții ascunde și dureri. În ochi vibrează o enigmă ștearsă,

Florile-au înghețat și lacu-i alb, Nuferii-s sub plăpumi de zăpadă, Strălucesc minuni în bradul galb, Iar visarea urcă-n escapadă. Sus, pe înălțimi, munții cât veacul, Lunecând pe raze, stele-și

Îti scriu condeie-n versuri firida elegie, Dileme-ți poartă norii prin plumburile reci, Frământă timpul cerul cu zâmbet de stafie, Frunzișurile-ți duc aleile în veci. Culori în stropi de iarbă