Poezie
Cântec de decembrie
1 min lectură·
Mediu
Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-și trăirea pilastră de veghe,
Albastrul își pică argintu-n cascadă
Și munții-și îmbracâ sprâncenele-n zeghe.
Decembre strănută prin barba lui lungă
Și-i șuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Și-n pașii lui sună, cu murmur, cununi.
Ielele își plimbă legământu-n jar,
Naște iarăși iarna cu sete de ghiață,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeață.
Trimit spiridușii basmele-n podețe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalță-n brazi datine, să-nvețe,
Și-și fac săbători pân' la bobotează.
Se macină grâul în nopți lungi și sfinte,
Să aducă pâinea zorilor pe geană,
Copiii își mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.
Iar mezinul fiu înflorit de viață,
Gângurește sfânt la sânul divin,
Fruntea-i cu ștergar, raza-i stele țeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui divin!
001174
0