Poezie
Clocotul trupului
1 min lectură·
Mediu
Cu ochii-și spală cerul adâncurile din gene,
când soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
îi șuieră în vânt albastrul scurs din vene,
din trupul trecător, de firul vieții prins.
E iarnă, focul arde în pulsul rece-al serii,
prin vise-'nmiresmate, durerea, calcă-n sfere;
e caldă dimineața, trezesc tâmpla tăcerii
sinapsele fierbinți. Curg raze-n caractere.
Sprânceana albă a mării se-'ncruntă pe la țărmuri;
pe apele mândriei plutesc moarte planete;
ard munții-n miezul zilei lava din grele somnuri;
ecoul, călător, pulsează prin comete.
Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin;
ne tulbură o șoaptă de glas catifelin!
011.567
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurel Petre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 94
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Aurel Petre. “Clocotul trupului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-petre-0046060/poezie/14126401/clocotul-trupuluiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BGBGBogdan Geana✓Încearcã şi cu boreala-colorealã!
0