Aurel A. Conțu

sunt zile când ard mocnit, fără fum, ca o țigară uitată alături, pe masă și zile când mă adun din frunze și resturi de scrum – și-mi umblu prin cuget așa cum umblu prin casă sunt zile când

Era o după amiază încrâncenată de toamnă pe înserat. Nori vineții de ploaie, amestecați cu ceață și vânt, se lăsară încă din zori peste așezarea aceea din creierul munților, Covătari, deșertându-se a

…„Mama dracului de viață”, mormăi și arunc cât colo ceasul de pe noptieră, dar acesta continuă să țârâie halucinant undeva pe hol, „e de-abia zece, paștele mă-sii”, zic încercând să prelungesc

Uneori mă las în voia gândului, lipit de vreo imagine diafană, de propria imagine, care nu este a mea sau este, nu mai știu, datată atemporal, din dorința perversă de a păcăli timpul, nu din alte

sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi nu poți opri ploaia să plângă în hohote vântul să zburde căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul puiul galben să iasă din ou ridicăm de fiecare

Într-o zi de sfârșit de septembrie primesc un email din SUA din care aflu că sunt fericitul moștenitor al unei averi de cinci milioane de dolari, depuse într-o bancă din Ghana, și că ar trebui s-o

Nu am nicio explicație pentru penuria asta de viață înainte o găseai și la taraba din colț ce vremuri!!! (nu trebuia decât s-o bă(a)gi între două felii de pâine!) cumpărai cât te țineau baierele

Românul este un personaj tragic, prin excelență, așteptându-se la ce-i mai rău de la viață (chiar și atunci când n-are motive s-o facă!), fără să ducă lipsă de unele defecte specifice omului, în

În varianta cea mai optimistă, pot crede că te-ai înșelat. Faptul că ne vedem zilnic înseamnă că exiști. Nu-i doar o închipuire a mea. Admit că n-am încercat să te ating, să-ți vorbesc, dar o voi

azi-dimineață m-au năvălit zorile din toate părțile m-au smuls dintr-un vis cu lebede negre ciudat Natasha plecase să adune lacrimile neîncepute ale nopții de pe frezii la răsărit Soarele

Tot azi te-am văzut la braț cu Charlie Chaplin, fără baston, undeva în Londra. Mi-e greu să spun unde, fiindcă Londra e plină de Chaplini. Apoi te-am descoperit pe Facebook și am aflat cum te cheamă.

În timp ce privea cafeaua dând în clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea la episodul prin care trecuse până să ajungă acolo, în garsoniera aceea cochetă de la etajul 12, unde locuia

Fetița, pe nume Mora, ieși aproape de amiază din curtea casei și atrasă de un fluturaș obraznic, colorat ca o sorcovă, nimeri în mijlocul unei poenițe de vis, desprinsă parcă din cărțile ei de

iubito am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță fiecare virgulă cu câte o pasăre liră în locul punctului am să pun câte o buburuză și pentru că am multe semne de

- Nu, spuse Berenice, respingându-i îmbrățișarea. E prea devreme pentru îmbrățișări! Când îmbrățișezi pe cineva încerci să transmiți ceva, la tine e mai mult decât evident, eu însă n-am ajuns atât

Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble, femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi norii umbroși ai tristeții cred că fericirea se ascunde în lucrurile

Miriapodul mă privește cu o sută de ochi și se mișcă încet către mine cu o sută de picioare păroase. Mă și vede la cina de seară hăcuit de o sută de clești și servit într-o sută de feluri pe

În fapt, o cheama (??) simplu Oana. Era vecină mea de apartament. Poate că nu mi-ar fi atras atenția niciodată, fiind o prezență dintre acelea pe lângă care treci fără să le dai importanță, dacă

Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care acționase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în

astăzi merg să-mi iau porția de dreptate pe pâine am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere care de fapt sunt oameni așezați aleatoriu după regula de trei simple în care un om se

Cine a trecut o dată prin Bărăgan, la propriu, „cu piciorul”, arareori se întâmplă să-l mai uite. E și foarte ușor să-l ții minte: o suprafață întinsă de câmpie, din care lipsesc, bineînțeles,

Alter ego-ul meu din oglindă nu încetează nici azi la răscruce de drumuri de viață să mă surprindă, mai pune câte un junghi de gheață în spate, câte o cută adâncă în colțul de

n-am înțeles atunci cum s-a-ntâmplat cum ai devenit dintr-o dată lumină cum ai trecut prin prisma ochilor mei și mi te-ai deschis în inimă ca o floare în toate culorile spectrului vizibil în

nicicând nu m-am regăsit în oameni sau cum s-or fi numind vietățile astea ridicate în două picioare – dintotdeauna m-am simțit pasăre, cu mici întreruperi cât am fost măr crescut