Any Tudoran

mi-am scos poezica anorexică la interval în pantofii lui patruzeci și doi înaltă și slabă craci de un kilo-lacrimă încape perfect în sacul conjunctival al unui mascul feroce din roce devorator de

trăiesc într-un cuptor universal aștept precum pisica lui schrödinger să spargă cineva flaconul cu otravă sper într-o dematerializare ușoară să-mi fâlfâie suflul decapitat ca un steag de

Lucrez la fabrica de nasturi căsătorită cu un mason din lumea a treia din țara lui Sașu duminică ne rugăm la .....grammaton-ul din deal pentru prosperitate și pace el spune că în

am un talent real de a pactiza cu dușmanul îi înțeleg până în fibra mușchilor intelectul pervers ca un orgasm cerebral aruncat pe asfalt ador slalomul lunecos printre idei manipularea subtilă

cândva îmi spuneai că moartea nu este decât o destinație exotică o plajă imensă o vacanță eternă o oază de liniște în care te deconectezi de stres de boli de dureri de cuvinte un

să visăm util dragul meu să nu împrăștiem pe retină prea multe nuanțe de roșu s-ar putea confunda cu un covor unde pășesc întotdeauna alții în drumul spre moarte noi rămânem sa cultivăm

dragul meu suntem două fosile cine crezi că se mai extaziază la povești nemuritoare cu bruma de ani care ne-a rămas și chipul tău angelic de om cumsecade putem sparge liniștiți banca națională

uneori nu mai rămâne nimic de spus îți ancorezi tăcerile de un plop și lași frunzele disperate să foșnească povești nemuritoare știu imaginea asta naivă cu frunze și decor canicular te

azi te iert poete că e marți după luni când nu crește iarba nu ai cui să vinzi pielea ursului pentru o sticlă de vodcă și un pachet de țigări mai bine cumpărăm niște versuri pe

n-ați văzut cumva un poem obosit cu pinteni de argint cândva avea duzine de picioare alerga iubirile albastre să pască risipiri de timp prin turma unei herghelii de vise un poem ce

te-am întâlnit pe planeta unde am rămas repetenți printre nocturnii de la capătul insomniei tu atât de tânăr eu atât de înaintată în timp sau invers chipuri brăzdate de poemele nopții o

nostalgia trecutului trece după ceva timp de hibernare mă trezesc ca o somnambulă printre oameni care mă ignoră curios ignorul asta îmi face bine vreau doar să le simt prezența fără să ies din

mariajul poate fi uneori fantoma de care te i(Î)mpiedici mereu la intrare ca de niște papuci lăsați alandala pe hol poate fi atât de cerebral încât îl diseci lent precum la o lecție de

suferea și ea de sindromul dezrădăcinării mică și banală n-a plăcut-o nimeni și totuși era singura care se perpetua hrănindu-se dintr-un izvor nesecat de realitate ea nu era frunza vreunui

s-a întors trecutul pribeag în oraș umblă dezlegat ca un câine fără stăpân a bătut timid la ușă de teamă că nu-l recunosc slăbit și trist nebărbierit ca un boschetar în paragină i-am propus

să vină revoluția cutremurul televiziunea paștele crăciunul pâinea caldă inundația piticii alba ca zăpada pompierii să vină destinul într-o zi de leafă să-l iau la pumni ca pe un sac de box

când ai plecat mi-ai spus să-ți scot tăcerile din barbă ziua le așez în grădină socializează cu pomii nu știu sigur dar se pare că o cioară are bucurii la ele din când în când le sparge cu

mereu ne-am iubit în condiții averse cald precum musonul unei veri de bromfield rece și tăios ca un vânt arid din bărăgan.. doi piromani ne-am rostogolit ciulinii pe un câmp minat acum alge

am un excedent de lehamite cât bugetul arabiei saudite la apogeu steaua mea e în operație de reconstrucție la etajul șapte al unui cer verde își clatină șontâc zilele de pe un picior pe

cât ai fost plecat ți-am cărat bucata de cer în fiecare zi până la etajul patru să nu îți fure vecinii vreun ochi deschis peste noapte ți-am călcat toate zilele rămase acasă le-am așezat pe

se făcea că eram amândoi într-un poem naiv culegeam floricele pe câmp ne scăldam în apele minții primordiale râsul ne invada instantaneu venele din când în când fugeam de umbra unui oraș

aici pe țărmul ăsta de mare doar nopțile caniculare se aruncă indecent în mare când plouă oamenii scot viața de rezervă să acopere anii rămași descoperiți în averse neprevăzute seara

sunt precum reclama cu pasărea ciufulită mereu în întârziere dar merită să m-aștepți știu să ascult mai ceva ca înțeleptul din salem dau din cuvinte mai ceva ca o cadână din buric sunt

azi mi-am dezvelit sufletul să respire un soi de nebunie și extaz biet suflet îți era teamă că bucuria omoară ai preferat să privești prin crăpături aerul tare al vieții ai îmbătrânit