Spre acasă la Brâncuși

eh, Daniela Sontica esti amabila, am scris aceste rinduri demult,atunci cind mai eram, cind Europei ii doream ceea ce mi-e greu sa mai gindesc acum, timpul trece si ne reduce...ramin amintiri, care se trezesc uneori si mi-am permis , daca tot s-a scris despre cel care pot sa spun , mi-a facut viata amara cind aveam de dat examene, nici nu pot sa descriu, ce dificil a fost drumul spre Brancusi spre tinerete, ce plictisitoare recenziile si congresele, cind esti tinar, multe sunt plictisitoare, acum, mi-e cald sa vad ca si eu speram ca va fi viitor, si el urma sa fie liber si maret, acum il simt pe Brancusi, inca nu-l inteleg, sunt prea mica

\"Prin cei vii trece calea defunctilor
Noi suntem fluviul umbrelor
Ele sunt grauntele care ne izbucneste-n vis
A lor e departarea care ne ramane
Si-a lor e umbra ce da greutate numelor
Speranta intr-un maldar de umbra ...
Si iar nimic, e soarta noastra\"

Giuseppe ungaretti - La pieta

Hai acasa, anni, hai acasa, si la propriu si la figurat

Constandine, nu-i acela profetit ?

lucian

poate ca multa lume e plecata duminica, poate altii au ramas muti dupa citire, poate amintiri, doruri iau napadit, nici eu nu rascolesc textul, l-am trecut intr-un ecran mai mic pe monitor si-l mai citesc din cand in cand.
altfel... astept biletelele!!!

luandu-ma dupa erofeev viktor,as zice ca e bine sa fie trimisi romanii la paris si parizienii la bucuresti, pt reeducare. nostalgia ta e mai frumoasa decat patria care a tras de coloana lui brancusi s-o duca la fier vechi. deci esti optimista, deci esti tanara

o poezie cu iz muncitoresc. parerea mea. eu zic ca lui brancusi ia fost mult mai bine la paris. sa-l lasam celor care i-au adus recunoastere mondiala.

...dar facand asa ceva eu ajung direct in offtop asa ca ma limitez doar la titlul comentariului si reiau:

urmele tale le poartă cerul românesc
zidurile s-au deschis, porțile s-au surpat
clopotele bat si bat
Constandine!...

\"transpuse altfel\"

sigura ca ii multumesc partidului , ca muncitor care am fost, ca m-a vindut si m-a pus taman in mijlocul binelui, da, eu am fost unul care nu a mincat pina la final salam cu soia, a trebuit sa plec in 14 zile inainte ca cei curajosi care au ramas pina la final, care cu un an inainte de revolutie nu au iesit in strada ca o muncitoare ca mine, nu au fost plasati la periculosi, eu si vlad cindea, doi tonti, el cel putin a avut curajul sa se spinzure, eu am tacut milc si mi-am zis , ma spinzur la paris, dar am avut un mare noroc, alt muncitor brav al tarii a fost trimis spre mine, mi-a indeplinit dorinte pe banii mei si uite ca am scapat doar cu o coma, urmatoarea femeie fericita cu un barbat din romania, tandru si citit, a murit la 27 de ani, cu un an inainte de revolutie....

eh, cind traiesti atit de bine la paris, scrii prostii pe iarba si maninci din ce iti dau negrii care stiu sa fie si saltimbanci, dar ei mi-au dat de mincare, romanii la biserica, m-au ocolit, eh, aveam nume german....si cum zice, mircea lacatus, adevarul, hai sa spunem adevarul...dar, voi face tot ca el, ma voi opri aici...ca adevarul este - surse sigure, ce hazliui sunsa, cind te gindesti ca nu exista nici o sursa sigura - ca lui brancusi nu i-a fost bine nicicind niciunde, ci in opera lui s-a autodizolvat, ...iar de cersit nu, n-a facut-o , doar era renumit....si totusi ma intreb care roman a scris ce a scris pe gardul lui in 1990 ....f-t....e o dovada de patriotism, sau!!!

dan plesa are dreptate....noua aici in occident ne e bine, si voua nu, si noi nu va intelegem pe voi si invers....exista un sentimen, dor, il ai numai cind ai pierdut, si atunci devii un bun occidental, si totusi ....dar probabil ca e totusi cum spui tu, ne trebuie reeducare...eu ma voi reeduca singura, lagarul meu de munca ma asteapta si lanturile la poarta oricum nu le mai taie nimeni, ptr ca in sfirsit nu voi mai avea carti de vizita.....(sunt naiva , nu tinara)

oriunde ii e bine romanului, daca iei practica, teoria ar umple insa multe volume, si de fapt, daca am discuta despre bine, ar trebui sa-l definim, si cred ca ne cade greu, noi stim sa definim mai degraba, unde ne e rau...multam de trecere printre prafuitele ginduri din secolul trecut

M-a luat durerea de stomac citind randurile tale... Si nu am asemenea reactii decat la emotii puternice, cum ar fi, de exemplu, fiecare reintoarcere in Stupca...locul eternelor copilarii...ale mele! Felicitari...

Numai cei plecați cunosc cât de târzii sunt căutările regretului.

Nimeni nu pleacă degeaba.
Nimeni nu râmâne degeaba.
Cine să se întoarcă degeaba?

Superb poem... superb.

un tăiat de dor...

sper ca esti acasa, nu ne stim, ma bucur, ca durerea mea , in pierderile ce m-au omorit, iti ´plac...eh, nu-i asa de groaznic, mai traiesc, in minibaston e mai bine decit deloc, pe curind

m-am intors si m-am imbolnavit, m-am intors iar si mi-au cerut hirtii, si ma voi intoarce , oricum...cei care au fost nu mai sunt, cei care sunt sunt tineri, iar eu drumul il gasesc, chiar daca nu donez nimic....degeaba a fost plecarea, ptr mine si ptr multi, dolarii sunt in alta parte, iar cei din tara sunt niste naivi ca si mine

Foarte ciudat cum nu te simti acasa nici macar acasa... Am scris despre asta in ultimul text postat (culisele casei)...De mult o simt, abia acum s-a materializat...Vara asta trecuta cand am ajuns iar la Stupca mi-a venit sa plang cu urlete de atata dor...Plangea balada in locul meu... Cam asta am regasit si in textul tau, cred ca am simtit instantaneu si mirosul de boz al locurilor... Sa ne traiesti mult, bine si frumos, cum se pare ca ai facut pana acum...

textul acesta scris intr-o vara dupa 90 cind doream sa revin in tara, si nu aveam bani dar sperante, iar cind am ajuns am vazut demonstratiile din piata romana....si tot colindind printre ploi si veterani si nestiind cum sa te intorci intr-un loc unde nu mai e nimeni, m-am imbolnavit si am ajuns la panduri, acolo s-au hotarit sa ma trimeata de unde am venit si tot efortul a fost inutil, pensionarul de linga mine a publicat poeziile , era vasile levitchi de la chisinau, si el bolnav de problemele moldovenesti....textele si gindurile isi gasesc drumul daca intr-adevar mai au putere....te citesc si stiu cum e sa plingi cind altii te privesc ciudat si sa sper ca se va termina...acum stiu, plecarile nu se uita peste umar...cred ca acele case pe care le-am parasit sunt in noi si poate e mai bine sa le lasam acolo, durerea le scoate la mine si dau precum cafeaua pe dinafara

emotionant

stilul acestui poem de invocare și întrepătrundere a planurilor temporale printr-o vedere spirituală îmi aduce aminte de versurile despre Constantin Brâncuși ale lui Virgil Maxim... frumos realizată incursiunea, transpune într-o stare de contemplare, interogațiile au putere de evocare, de prezentificare... nostalgia originilor, pregătirea de zborul măiastru pe marginea mormântului infinit...

commul tau face mai mult decit as fi sperat eu acu 15 ani

atunci , aveam inca morminte si cruci, dar asa e omu ,niciodata multumit, dar acest comm ma face sa rosesc, gindind ca au fost incercari de a prinde un pai in singuratatile care le primesti deseori cadou

nu stiu, sunt atitea pe care nu le stiu, uneori ma intreb oare am citit cindva

Este un poet și scriitor creștin care a suferit f. mult în închisorile comuniste, a scris \"Imn pentru crucea purtată\" -memorii din anii de detenție, și a murit după \'90. Uite că nu mai găsesc volumașul \"Isihas\", în care citisem mai demult niște poezii referitoare la Coloana infinitului, Pasărea măiastră și Masa tăcerii. Fie e prin bibliotecă pe undeva, fie l-am împrumutat. Dacă îl găsesc îți spun. Deocamdată am dat peste o poezie


Isihas



Îmi cânt bucuria-mplinită - a durerii...

Săgeți de lumină îmi sfâșie beznele...

Osânda mi-o fac ispășiri primăverii

Butucul-răbdării îmi sângeră gleznele...

Întâi, am întins

doar o mână în cruce...

Și jocul îmi place

Și totuși... mă doare...

Eli, nu Te duce!
Sub hula mulțimii

simt spinii ninsoare...

Eli, Eli, lama sabahtani!

Eli, Tu...

sau

eu?

Cine moare?

am uitat să amintesc sursa, poezia apare în \"Imn pentru crucea purtată\", vol. I, ed. Gordian, Timișoara, 1997

iti multumesc ptr sursa si poezie...imi place, e asa plutitoare, durerea ca o ceata si dusa pe brate de iubire, cum ar fi putut fi altfel..pe curind