Ecaterina Pavel

cred că și ăsta e un protest poate ăl mai mare al meu nu are nimeni urechi suficient de largi sau de adânci ca să-l resoarbă acolo rămâne la suprafața frustrărilor și a invidiilor și a

Miez de vară, de ardere și coacere-desfacere. În vatra bolții s-a copt lumina și dogoarea. Acolo, împrejurul rotocolului de lavă al fructului-soare s-a închegat toiul verii. În casa cu miros de var

„Trăim clipa! Ne înfruptăm și noi din roadele vieții!”...ne măgulim noi adesea... Însă după ospețe și benchetuială, sclipirile prefabricate devin inutile; iar mijirea zilei are o spontaneitate

Ploaie. Și frig de înțepenire. Și duminică apăsătoare, luminată greoi de ploi mărunte și dese. Duminică nesfârșită. Mă lâncezește; mă întorc în copilărie – în copilăria mea, cuibărită în poala

Am tot udat la rădăcină dorul triumfător de mine însămi... dorul de piatra-mbrățișată-n gheață și împlântată-n luna plină spre care lupii de iubire își scutură în rânjet colții muiați în sute

Din uterul țărânii fecundate de ploi se naște fătul-mesteacăn care încep să fiu. Acolo mă ridică în căușul de lut zeița-mamă a universului; acolo, la capătul de început sau sfârșit al cerului, al

Joc al spânzurătoarei... Sugrumând plictiseala, dezinteresul unui curs de traduceri îmbibat în griuri; anunțând, trăgând clopotul, prevestind și...da! iată motivul cel mai plauzibil să plecăm de la

Printre acoperișurile joase, cerul părea a-și sprijini tâmplele de streșini: era de ajuns să întinzi mâna și degetele ți se înmuiau în șovăiala pulsației sale. Iar graba gestului tău s-ar fi vădit cu