Miez de vară, de ardere și coacere-desfacere. În vatra bolții s-a copt lumina și dogoarea. Acolo, împrejurul rotocolului de lavă al fructului-soare s-a închegat toiul verii. În casa cu miros de var
Ploaie. Și frig de înțepenire. Și duminică apăsătoare, luminată greoi de ploi mărunte și dese. Duminică nesfârșită. Mă lâncezește; mă întorc în copilărie – în copilăria mea, cuibărită în poala
Din uterul țărânii fecundate de ploi se naște fătul-mesteacăn care încep să fiu. Acolo mă ridică în căușul de lut zeița-mamă a universului; acolo, la capătul de început sau sfârșit al cerului, al
„Să vorbim despre iubire”, scria José Ortega y Gasset la începuturile „Studiilor despre iubire,” continuând cu un trist simț al realității: „dar să nu începem prin a vorbi despre iubiri.
Printre acoperișurile joase, cerul părea a-și sprijini tâmplele de streșini: era de ajuns să întinzi mâna și degetele ți se înmuiau în șovăiala pulsației sale. Iar graba gestului tău s-ar fi vădit cu
Joc al spânzurătoarei... Sugrumând plictiseala, dezinteresul unui curs de traduceri îmbibat în griuri; anunțând, trăgând clopotul, prevestind și...da! iată motivul cel mai plauzibil să plecăm de la
cred că și ăsta e un protest
poate ăl mai mare al meu
nu are nimeni urechi suficient de largi
sau de adânci ca să-l
resoarbă acolo
rămâne la suprafața frustrărilor
și a invidiilor
și a
Am tot udat la rădăcină
dorul triumfător de
mine însămi...
dorul de piatra-mbrățișată-n gheață
și împlântată-n luna plină
spre care lupii de iubire
își scutură în rânjet colții
muiați în sute
„Trăim clipa! Ne înfruptăm și noi din roadele vieții!”...ne măgulim noi adesea... Însă după ospețe și benchetuială, sclipirile prefabricate devin inutile; iar mijirea zilei are o spontaneitate
EP