\"Străzi vechi din Bucureștiul de azi\"

Cartea album „Străzile vechi din Bucureștiul de azi” de Alexandru Ofrim este un volum original, bine realizat, cu text și fotografii din ultimele 2 secole, alese cu trudă, oferind cititorului colțuri inedite ale urbei pe care nu le știa sau le-a dat uitării. Și cea de a doua ediție a volumului apărut în acest an la editura Humanitas s-a bucurat de atâta succes, încât autorul poate pregăti a treia ediție. Alexandru Ofrim are un stil aparte, îmbină în mod fericit descrierile de străzi cu hărți, schițe și mai ales fotografii fie în sepia, fie în alb-negru ale Bucureștilor. Nu toți cititorii s-au născut atât de demult pentru aș mai aminti de cum decurgea o seară înaintea celui de-al Doilea Război Mondial pe strada Academiei sau în Cișmigiul de la 1900. Nu mulți dintre noi mai au acasă, prin sertarele rămase de la bunici și mătuși cu miros nostalgic de pudră franțuzească sau de apă de colonie adusă de la Paris, fotografii din anii 20, 30 sau 40. Aici autorul merită într-adevăr suma cum laude, fotografiile sunt făcute parcă în urmă cu câteva zile, estetic plasate reușind să ne inspire viața la care ne uităm ca la un film, într-un alt decor, într-un alt timp și într-un alt spațiu. O reușită deplină. Textul care însoțește mulțimea imaginilor este atât de sugestiv , încât după ce ai citit doar câteva pagini, simți ritmul trepidant în care au trăit bucureștenii de altădată. Deodată îți revine pofta de a merge pe jos prin cartierele din jurul străzii „11 iunie”, pentru a privi fațadele caselor, până sus de tot unde viețuiesc rândunelele sub streașini părăginite din strada „Grammont”,(colonelul Louis Antoine de Grammont 1795-1852, nobil francez, stabilit după 1834 la București). Știați de ce strada Arcului se numește așa? „Numele străzii este motivat de forma ei arcuită, așa cum apare și în planul întocmit de maiorul Pappasoglu în 1871. Strada ocolește spre nord Biserica Armenească.” Sau vă împrospătați amintirile: „Numele de Cișmigiu vine de la cișmea, cuvânt de origine turcească. Inainte de amenajare, aici se afla o baltă alimentată de izvoare subterane, cu papură și stuf, adăpost pentru rațele sălbatice. În 1844, domnitorul Gheorghe Bibescu hotărăște amenajarea unui parc în jurul acestui lac. Cu realizarea proiectului a fost însărcinat arhitectul peisagist german Meyer, același care a amenajat și parcul de la Șosea. Lucrările demarează în anul 1851: sunt făcute plantări masive de copaci, se trasează primele alei și se amenajează movila artificială din blocuri de stâncă. Lacul este curățat și se ridică fântâna arteziană din mijloc. In 1852 apare un regulament care interzice călcarea ierbii și ruperea florilor, pescuitul și comportamentul zgomotos al vizitatorilor. Pe lac se puteau face plimbări cu barca: iarna, lacul înghețat era transformat în patinoar, unde se organizau concursuri de patinaj.” Cartea nu este un volum de istorie a orașului, este în adevăratul sens al cuvântului o prezentare a cetății lui Bucur care a supraviețuit parțial până în prezent sau, cum spune autorul, dr. Alexandru Ofrim „Bucureștiul vechi din Bucureștiul de azi”. Cei care îmi vor asculta sfatul și vor umbla prin București ghidați de Alexandru Ofrim, vor avea surpriza să descopere colțuri pe care le credeau dispărute sau despre care nu știau mai nimic. În încheiere, o prezentare a binecunoscutei străzi Batiștei din cartea „Străzi vechi din Bucureștiul de azi” semnată de Alexandru Ofrim : „Pe la 1869, strada Batiștei era una dintre cele mai moderne străzi din oraș, după cum afirmă Ulyss de Marsillac (1821-1877), francez stabilit la București: „Unul din cartierel care amintesc cel mai bine de orașele noastre din Occident este cel numit Batiștei. Este mahalaua „Saint Germain“ a Bucureștilor. Aici străzile sunt aproape drepte și oarecum curate. Există puține magazine, dar nici o urmă de fabrică sau de atelier; cele mai multe case sunt izolate între curte și grădină. Porțile sunt apărate cu grilaje sau, în lipsa lor, cu garduri de scânduri. Elementul aristrocratic ar fi dominat aici, dacă privilegiul de a reuni marile familii nu l-ar avea Podul Mogoșoaiei“.