Articole
\"Respectul într-o lume nedreaptă\" de Richard Sennett
recenzie
4 min lectură·
Mediu
O noțiune de conduită revine în atenția marelui public: respectul. Jurnaliști, editori, filosofi, critici literari, chiar și (ce surpriză!) politicieni analizează și discută în ultimul timp tot mai des și mai convingător (uneori!) despre necesitatea și multiplele fațete ale RESPECT-ului. In primul moment s-ar putea crede că a fi respectat și a respecta lumea din jur se subînțelege și în nici un caz nu este nevoie de analize și experimente complicate sau de specialiști avizați.
Richard Sennett, important și disputat sociolog american a prezentat în urmă cu câțiva ani studiul \"Respect in a World of Unequality“, aparut în toamna trecută în traducere germană la editura Berlin, sub titlul – “Respectul într-o lume nedreaptă”, sau mai bine spus, într-o lume în care nici azi nu toți oamenii dispun de aceleași drepturi, nefiind recunoscuți ca membrii egali într-o lume globalizată (și mai ales grăbită).
Studiul lui Richard Sennett a amplificat discuțiile cu privire la schimbarea valorilor tradiționale, din care face parte și respectul, pe cât de abstract pe atât de necesar și fără de care, chiar și acest nou mileniu cât ar fi de supratehnicizat, nu va face față imperativelor timpului, valorile umane neputând fi înlocuite de nici un sistem electronic.
„Respectul“ este un instrument social esențial. Este asemenea unui condiment fără de care nici o activitate umană ori eveniment social nu poate fi dus la bun sfârșit. Doar acele acțiuni bazate pe o ținută respectuoasa, este de părere autorul, le percepem ca valori importante pentru noi .
Dificultatea însă și absoluta necesitate a acestui sistem valoric de comunicare începe în spațiile exterioare lumii personale, pe care fiecare dintre noi le traversează cu sau fără voie zilnic. Pentru a ne simți bine, să ne simțim cum s-ar spune \"acasă\" oriunde am fi, nu ar trebui decât sa fim respectați și să respectăm la rândul nostru tot ce ne înconjoară, fără eforturi de reactivare în memorie a sistemului valoric în care existăm. Pe scurt, să nu ne simțim obligați ci să reacționăm de la sine respectuos, ca și cum, exemplifică R. Sennett, strada dintr-un oraș necunoscut ar fi strada noastră de acasă.
Richard Sennett alege ca exemplu lumea muzicii pentru a defini noțiunea de „respect“. Nici talentul și nici personalitatea unui solist nu sunt suficiente pentru ca un concert să convingă auditoriul, ci respectul pe care și-l arată interpreții reciproc, și apoi ținuta întregii orchestre față de piesa interpretată, muzica și transpunerea exactă a compoziției fiind mult mai importante decât oricare dintre soliști.
Această trăsătură abstractă, ce duce la reușita unui concert, ar trebui reactivată și în alte domenii, ca de pildă în economie, în politică, și în diferitele relații dintre diversele națiuni. Fără o constantă atmosferă respectuoasă între cetățenii unui popor, fără o revenire la relații respectuoase în relațiile economice și politice dintr-o țară, noua lume globalizată nu are mari șanse de reușită.
Richard Sennett este de părere că există trei forme în care o societate poate forma caracterul individual pentru ca în final , acesta să fie respectat de comunitate.
In primul rând, va fi respectată orice persoană care reușește perfecționarea propriului talent. Cei care își ignoră talentul, vor fi la rândul lor ignorați de comunitate.
Pentru a fi respectați suntem obligați încă din antichitate sa ne îngrijim de noi înșine. E adevărat, ca în urma cu 2000 de ani era vorba de învingerea durerii ori a dorințelor personale.
Pentru a fi respectat Augustinus propovaduia învingerea păcatelor, iar pentru Machiavelli cei ce inspirau teamă erau demni de tot respectul.
De-a lungul secolelor respectat de comunitate era cel care la vârsta maturității se încadra în ritualurile binecunoscute, cel care nu era o povară pentru nimeni și mai ales nu avea pretenții nejustificate.
În ultima instanță sunt respectați toți cei care își dedică existența binelui comun, cei care se implică în structurile sociale și sprijină evoluția pozitivă a societății. Dar pentru a da, scrie Sennett, trebuie să ai.
Evident că aceste trei căi, nu sunt egale pentru toți. Cei care din pornire nu au posibilitatea de a evolua conform talentului, care nu vor ieși din comun datorită calităților și nu vor stăpâni simbolurile tradiționale, aceia nu vor fi respectați de comunitate, crede autorul.
Richard Sennett consideră că trebuie să ne bucurăm, în cazul în care facem parte dintr-o societate ce-și recunoaște valorile, chiar dacă nu le cultivă.
0116.587
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Anni- Lorei Mainka
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 714
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Anni- Lorei Mainka. “\"Respectul într-o lume nedreaptă\" de Richard Sennett.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anni-lorei-mainka/articol/235998/respectul-intr-o-lume-nedreapta-de-richard-sennettComentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
...era articolul ăsta. Scrii frumos si pui în lumină idei interesante. E un subiect fierbinte acum când nu prea mai există respect. Deși e discutabil...respectul în istorie...
De când a prins omul conștiință până azi...
R S vorbește de un anumit tip de respect, față de cel ce se distinge din mulțime. E o nuanță. Pb e mai spinoasă.
Puteai să faci o masă rotundă aici
dacă articolul s-ar fi văzut mai bine
O seară frumoasă!Pe mâine! Cu drag, i

multam ....
sigura ca Sennett e american...dar cel putin a numit cartea sa asa...
nu zice prea multe, adica, despre nu poate fi spus prea mult, exista e bine, nu exista, atunci nu e bine....iar cu sila nu se face...
comparatia cu muzica mi-a placut

unul din semnele
0
stiu de lipsa mea de ț....cred a la multi le merge așa, durează mai mult decât să scrii un text...
mulțam de încrederea arătată, si că ai citit și așa...
oricum e o valoare (oh, un cuvânt fara ț) - respectul, ca azi e greu de intretinut, nu poate fi cumparat la nici un magazin...pe curind
mulțam de încrederea arătată, si că ai citit și așa...
oricum e o valoare (oh, un cuvânt fara ț) - respectul, ca azi e greu de intretinut, nu poate fi cumparat la nici un magazin...pe curind
0
l-am corectat, dar cred ca s-a ascuns...nu-i bai, bine ca poate fi citit cindva
0
si insist sa nu te superi, stiu ca diacriticele scapa chiar si atunci cand esti foarte atent; eu pot citi si fara ele, dar un text fara diacritice nu va fi recomandat niciodata; (chiar as putea sa te ajut din cand in cand daca vrei, ma pricep mai bine la pus virgulite si caciulite decat la scris).
intr-adevar, nici respectul si niciuna dintre adevaratele valori si bogatii ale vietii nu pot fi cumparate
intr-adevar, nici respectul si niciuna dintre adevaratele valori si bogatii ale vietii nu pot fi cumparate
0
merci de recomandate, cind l-am corectat a disparut iar din recomandaate...nu e mare gaselnita, dar e timpul sa vorbim si de cite o valoare legata de viata, ca moartea o mincam deja pe piine...buna dimineata
0
multam, erau unele chiar invers, m-a pufnit risul
dar nu stiam ca era deja la recomandate, si dupa ce l-am corectat a disparut....eh, n-a avut prea mult noroc, asa-i cu textele, care pornesc cu coperta stinga in viata...
oricum multumesc de oferta...acum sunt mai inceata ca uite mi-am pierdut viteza ...eu scriu orb, iar diacriticile trebuie sa le pun rind pe rind dupa, iar dupa sunt zob...asa ca mai bine ma intorc la biletele de autobuz, ca vine controlu...pe curind

Vine la tine un stelutar, dar si spune: articolul asta ar trebui recomandat si in loc sa aprinda lumina apasand butonul stea, trece mai departe.
Nu inteleg, ce a impiedicat-o pe Ioana Geacar sa te insteleze?
Teama ca respectul nu este respectat pe Agonia si daca te-ar fi instelat ar fi pierdut respectul comunitatii.
Stii, eu cred ca respectul este aceea stare in care te simti om si te comporti omeneste fata de tine si de ceilalti.

le multumesc cititorilor , oricum agonia a evoluat orice s-ar zice , acum vreo 2 ani ma speriam si ieseam cit aveam timp sa nu ma iau la harta
ptr toate procesele trebuie timp , efort si o baza de cunostinte, trebuie sa ma scuz ca nu am din toate decit destul de putin, dar acum fac si eu cit pot si sper ca nu deranjez decit prin faptul ca imi pierd uneori literele, ca firea mi-o pierd in alta parte

iarta-ma te rog, dar corecteaza nesuferitele de ț,ș,ă-uri.