Aniela Ungureanu

Când umbrele și-au împărțit pâinea, când ploaia și-a murdărit mâinile pe cărări și când abandonatele cotloane dăruiesc înțelesul gândurilor liniștitei deșertăciuni a nopții această plânsă

Mai incerc si acum sa descriu acele drumuri asa cum partiturile simple o fac. Stiu ce tonuri sa iau si cunosc prea bine negrul fotografiilor cu petele lor de nuante albe, din prafuitul

Dacă muzica primăverii s-ar compune din cuvinte atunci aș fi prima la rând s-o citesc. Doar pământul o poate slăvi în cântări atât de mute sorbind dimineața picături nesărate și cernute ușor

Îmbrățișez coloanele de marmură cu presimțiri de zbor care trasează linii frânte dinspre mine către aripile dantelate de cocor și mă trezesc dansând cu monograma vârfului de deget pe ziduri sincere

Þipătul meu se făcu nevăzut dincolo de urmele înghețate ale pământului gol pe sub lună. Cu unghii murdare scormonesc acum prin mine poate așa voi găsi același sărut îngropat în nopți

Prinde dobândește păstrează dăruiește timp; posedă fie-ți dor câștigă pierde timp; meritat exploatat risipit împărțit timp; preistorie transformare sfârșit început viitor timp; frământare pendul s

Fragmentele jocului de puzzle și-au găsit locul în propria-mi imagine cu greu vizibilă printre aruncate ghemotoace de speranță și printre adormite buze în cuvinte refuzate, sincere sau

Parfumul dulce-moale de pământ îmi sărută degetele calde îngropând sămânța cu lumini de îngeri scoborâte pentru-a privi când aici se-ntâmplă primăvara. Și se-ntâmplă!

mulți ani cu soare mulți ani în suflet cu flori mi-e sfantå ziua ta

Prea aproape ariciul gri e vecin cu inima mea o țeapă s-a-nfipt Liniște umbrele moi adună zâmbete laolaltă mute Bogăție briliante lucesc în prea crăpatul obraz lacrimi căzânde

zăbovind un dans îmbrățișate buze dau viață unui zâmbet :)

fulger de smarald în zâmbetul ochilor fără cuvinte

păpădia-n floare mii de lumini solare ochi-mi răsfoiesc

Cineva știa atunci când îmi lipseai că tu ești diferența care-n secret se-ntoarce cu pofta hranei din lumină.

Fierbinți sărutări mai simt pe buze parcă. Mi-e dor de tine când pleci în amurg valsând cu fulgii de zăpadă.

Tremurande flăcări-stele cad în noapte cuibărindu-se în palmele tale întinse. Le sărut și ne contopim cu împărăția cerului.

Amorțiți îmi sunt ochii de gheața tăioasă care mă ninge cu fiecare măr roșu căzut. Credeam că merele roșii sunt îngerii mei. Le purtam la mine și mușcam cât-un măr să-mi răsară flori de îngeri pe

Inducția intuitivă este invazia adâncă a cuvintelor-matcă în noaptea fără de care dificila axiomă nu are sens. M-aplec uneori asupra ei când vântul și-a strâns plasele de pescuit și racii dormitează.

sfioase mirese soarele mut aplaudă doar cu o mână

S-a mutat nebuna sub scară. Enervantă. De ne-nțeles. Mecanic, îngerul fața-și întoarce terminând dintr-o dată șoaptele numelui meu în frânturi de valuri febrile care prin ochi se răvășesc.

Pe cealaltă față a lunii, acolo unde curcubeul începe într-un golf, respiră printre trestii o luntre crăpată, cu brațele arse, legănată dintr-un ochi intr-altul de prea multe primăveri neîntoarse.

Însuflețirea respirației noastre topește bolta înghețată a ochiului când sfărâmițarea simțurilor din vârfuri de deget perforează tremurând retina bolnvă a întunericului. Șuvițe calde de nisip se