Aniela Ungureanu

Oameni-păsări. A înflorit mărul. Marele mister.

păpădia-n floare mii de lumini solare ochi-mi răsfoiesc

cuvântul tău îmi arde încă pieptul și-am să mă-ntind în valuri înghețate, prin ochiul răstignit de jurăminte să-mi treacă noaptea răsăritul și între pietrele cu zâmbet răsfoit te

sfioase mirese soarele mut aplaudă doar cu o mână

Cu vorbe sărate trec umbrele prin porturi despicând ultima piatră în raze de lună cu triluri albastre se scaldă somnoroși porumbeii când vântul mai cerne prin stele pași de

Cu fiecare an mă dor mai mult nepieptănatele tâmple gri ale verii... În fiecare zi mă secetă prostituatele brațe pietroase ale muntelui... La fiecare ceas mă

praf de nopti albe în ochi ce-ngheată albastrul duty free vodka

...cândva te iubeam poveste azi doare tot ce-a fost ieri ți-o spun ești departe și rece veștejite iubiri- primăveri...

Nu au nimic să-și spună unul celuilalt, trăncănesc despre vreme.

Asemenea pădurilor de fagi în cea dintâi respirație foșnitoare a primăverii, sufletul tău frumos adie peste lanuri de mărăcini. În picături se leagănă răsăritul pe carapacea zilei precum

Pierdut dispărut descompus împrăștiat alungat emigrat exportat eliminat operat înăbușitor negânditor și osmotic transportat depărtat încheiat tencuit deplasat via albastru pur și simplu

Se împrăștie-n jos pe linia spatelui un simțământ perforat. Mă-ntorc spre-năuntru, mă scurg în afară: să fie totul chiar atât de curat?! Mai îmbrac înc-o toamnă și mai sar înc-un dor... Cineva să

zăbovind un dans îmbrățișate buze dau viață unui zâmbet :)

mulți ani cu soare mulți ani în suflet cu flori mi-e sfantå ziua ta

Prezența mea te-mprejmuiește din nou precum încă un strat de piele. Îți respir ușor contururile și plăsmuiesc cortine de argint peste firavul punct de sprijin al podului. Cu aripi

îmi respiri ușor contururile... cu aripi rupte, cu sunete de fluier, cu fiecare stea, cu amețitoare cântece de cascadă... noi nu mai existam de mult

în jucăușe inele sărută picătura ostenitul lac ... .. . .. ... a ta dragoste e picătura, lacul e în inima mea

Cineva știa atunci când îmi lipseai că tu ești diferența care-n secret se-ntoarce cu pofta hranei din lumină.

Te iubesc, frumoasa mama!

Fotografie: Kiru Chis Dorin (Galeria Foto Alpinet) De-un drum prăfos mi s-a lipit o talpă alunecându-mă pe dos. Refuz consecutivul pas, mă zbat concentric, dezbracată de umbrele acestui ceas - nu

fulger de smarald în zâmbetul ochilor fără cuvinte

Prea aproape ariciul gri e vecin cu inima mea o țeapă s-a-nfipt Liniște umbrele moi adună zâmbete laolaltă mute Bogăție briliante lucesc în prea crăpatul obraz lacrimi căzânde

Liniștea universului să fie muzica noastră și să scriem rânduri fără cuvinte înarmate. În șuvoaie să evadeze stropi care, încă din pruncie, își potolesc setea cu ale noastre buze pline de

Atârnă încă o milisecundă. Se prelinge prin toate cotloanele, trece pe sub fața de masă, pe sub preșuri, jos printre petalele florii. Se rostogolește peste pervaz, ia la pas tot