Anghel Pop

lung e drumul Roșiorilor, și nu știu de voi adăsta pe la a ta lansare de carte, dar îți doresc să-ți fie rece sprițul și oaspeții veseli, plus vânzări record și înscrieri pe liste pentru cei care vor rămâne fără volum

hmmm... dar cartea nu ar fi trebuit lansată chiar la Cârciuma lui Bicuță?
pentru culoare locală...
:)

Care sunt pericolele, Liviu? Spune-mi-le mie, ca sunt curios. Parerea ta conteaza.
:)

Domnia-voastră Pavel ot Troia, binevoiți a mă lămuri de ce acest text nu este proză.

Vă rog a-l reciti în următoarea aranjare:

\"Tot mai multe lucruri nu mai pot fi depășite. La asta mă așteptam oarecum, culmea e că speram să existe niște
compensații, un fel de bucurii conexe ale crizei.
Azi am acces la dosarul 19 dec 1992 – 19 dec 2007 și la concluziile lui, în majoritate înjurături românești de recuzare ontologică; but here’s the bad news for you, the bad news e că atîta bucurie cîtă a fost îmi este suficientă pentru de zece ori mai multă așteptare. Jesus christ, e ca și cum ai fi pus o tonă de kerosen într-un perpetuum mobile there is no fucking way that it comes to a standstill.
Este o explozie nimicitoare de fericire care vine pe străzi ca flăcările vărsate de un monstru, în timp ce eu și cu tine, care ne aflăm încă pe bulevard, ne ascundem în pasaj între vitrine cu șosete de lînică și discutăm pe îndelete despre plantarea salcîmilor în ianuarie (se face “mocirlă” și se adaugă o “baligă de pe drum”).
Este o neînțelegere uimitoare, care constă în faptul că am cîștigat lozul cel mare, dar habar n-avem și nici nu ne poate interesa vreodată, pentru că sîntem la pescuit cu don gigi și asta e suficient. Ne uităm cu suri la filme cu clive owen și asta e suficient, ne jucăm cu cineva care nu vrea să se joace pentru că e pe moarte și asta e suficient.
Stai singur în haine de cefere pe marginea unui fel de havuz; apa e atît de ciudată iarna și simți că te-ai udat la cur, la spate, îți simți capul ud, fața udă; bucuria e undeva cu siguranță și nu poate fi nici ea depășită.\"

Unde o poezia, domnia-voastră?
Domnia-voastră confundă cumva proza cu poezia?

Sit venia verbo, Cătălin Pavel a primit nivel.
Până acum a stat cuminte, capul la cutie, ochii la ușă, a avut o singură ieșire neregulamentară, când a faultat subtil în stilul său inconfundabil.

Obiter dicta, acum Cătălin Pavel are nivel, se simte un Übermensch (mai nietzsche-an vorbind, un Superman), așa că și-a început ab irato show-ul literar de presing la persoană și intimidare a adversarului în careul agonic.
Mai pe românește: trafic, rating, drum`n`bass.

Mi-a plăcut praeter propter în textul de mai sus faza gide-ană pseudobio cu \"Pavel, buletin eliberat de secția 22\", probabil într-un moment de sinceritate de gen furor poeticus.
Ai, domne, nu mă-nnebuni. Chiar așa?
\"Pavel, buletin eliberat de secția 22\".
Ipse dixit Cătălin.

Și, ca să închei comm-ul meu într-un stil neaoș, despre Cătălin Pavel numai de bine: fluctuat nec mergitur.

\"scriem pentru că așa ne dictează piticul pe care toți îl avem înăuntrul nostru?\"

Da, piticii de pe creier, ei ne șfichiuiesc să scriem, parșivii.

\"Ne transcendem ființa printr-un procedeu de ralanti?\"

Depinde, poți să te transcenzi și cu șocul tras, și cu schimbătorul în punctul mort, și în marșarier, cum ți-i mai convenabil.

\"Scriem ca să ne satisfacem dorința primitivă de a fi observați?\"

Da, eu încă nu am întâlnit nici un scriitor care să scrie doar pentru el, fără viciul ăsta primitiv de a dori să fie observat. E un atavism, fără doar și poate, dar unul coercitiv.

\"marii scriitori au creat capodopere din iubire sau din cauza unor lipsuri majore\"

Păi da, ori erau în extaze hormonale, ori frustrați. Una din două. Tertium non datur.

\"am un Nimic, și voi face ceva\"
Aștept să văd...

\"de ce ne îndrăgostim? este vreun motiv bine întemeiat pentru nutrirea acestui sentiment?\"

Ca să ne perpetuăm genele făcând copii?

Doar nu ne îndrăgostim niciodată de un animal, de un scaun sau de un paralelogram. Putem spune că ne place, dar nu că am fi îndrăgostiți.

Sigur, nebunii ar putea obiecta la acest argument, mai ales la partea cu scaunul...

Ioana, mă atrage simplitatea orientală din acest poem.
Te citesc cu plăcere, ți-ai format un stil, ești originală, dar în general am impresia că scrii \"căutat\", că sacrifici mesajul de dragul stilului. Aici nu am simțit așa ceva.
E emoție brută, atingătoare... Plăcută directețea.

îți revine inspirația, surioară...
ce e cu tine?
ești îndrăgostită?

ea este ca o sângerare
aș scoate \"ea este\"

lovindu-vă
aș înlocui cu \"v-ați lovit\"

în rest, un poem plăcut
ai aici stilul care te-a făcut celebru la începuturi,
un iz de iisus liric pășind peste apele de cuvinte cu brațele desfăcute...

De data asta îi dau dreptate lui Mihai: poza e profi dacă e făcută de tine, Petre.
Dar atunci dă-mi și mie numărul de telefon al fotomodelului, că sunt interesat să o pozez într-o sesiune combinată de artphoto & poetry.

25 octombrie 1917
după calendarul iulian încă în uz la acea vreme în Rusia
7 noiembrie după calendarul gregorian

http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_din_Octombrie

Mihai, tu tii calendarul pe stil vechi?
Stilist, cum s-ar zice?

Altfel nu-mi explic ca sarbatoresti mareata Revolutie din Octombrie taman in Noiembrie.

Sau iti place atat de mult incat o sarbatoresti si in Octombrie, si in Noiembrie, profitand ca exista doua date calendaristice pentru acelasi eveniment?
Mai sa fie!

\"vroiam să scriu ceva mișto
un poem de ăsta modern
metafizici&simbolistici care plac la domnu\' cititor
da\' n-am reușit decât să produc
o bălărie\"

Cred că pasajul ăsta e superb: concis, sincer, sugestiv, biopic style.

Și te reprezintă extrem de bine, Alberto, dar nu numai marți sau sâmbătă, ci și joi și luni, de ce nu și miercuri sau vineri, până chiar și duminică.

Eu zic să ți-l pui de moto pe pagina de autor.

Mai sunt pe site un Mihai Bogdan și un Bogdan Mihai.

Una își poate spune Marcu Elena, cealaltă va alege forțat să rămână Elena Marcu.

Ar fi bine și pentru fanii voștri declarați, cum sunt, de pildă, eu.

Mereu intru pe pagina uneia și mă trezesc în poezia alteia.

Alberto, eu atunci te testam psihologic ca să văd dacă nu cumva ești Zabet, voiam să văd reacția ta.
Aveam eu o bănuială că tu ești Zabet, așa cum și el m-a bănuit pe mine că sunt Sebi Brei.

Tare straniu îmi pare că ești tu în Spania.
Ce naiba să facă un intelectual rasat ca tine în Spania, când acolo se duc numai cocalarii, la căpșuni și pe șantier?

Cum s-ar putea acomoda un om de litere, un boier al minții, un șoarece de bibliotecă versat în literatură ca tine, pe schelele spaniole, amestecând mortar și cărând cărămizi?

Ceva e dubios la tine, Alberto.
Chiar numele ăsta, Alberto și Popesco.

Prea ești tu offtopic, prea scrii tu cu pitici.

Prea scapi tu de Atelier, când poete cu cărți recenzate favorabil intră la Atelier.

Alberto, cred că ți-ai găsit în sfârșit vocația pe Agonia: ești un mic guru al offtopicului, și se pare că secta ta literară va avea mulți adepți pe aici.

Mai rămâne să scoți și \"Ghidul complet pentru idioți ca să scapi de Atelier\", precum și \"Manualul de creare a clonelor agonice pentru hărțuirea adversarilor\".

Îți zic eu, vor fi hituri, vei avea mii de afișări și vei rămâne în istoria Agoniei drept un expert în guerilla literară.

Nu sunt de acord însă cu niște lucruri. Tu spui:
\"de multe ori am o atitudine de frustrat/refulat\"
Eu zic că mereu, nu deseori.

\"dar mie mi se pare ok\"
Mie nu mi se pare deloc ok. E grav, dar se tratează.

\"lumea e plina de damblagii, de ce n-as poza si eu intr-unul\"
Păi, Alberto, părerea mea este că tu nu ai nevoie să pozezi ca damblagiu.
E rolul tău de fapt, cel care te prinde cel mai bine.
Rolul vieții tale.
Altfel nu ai fi o vedetă a offtopicului.

Dar să știi că îmi placi mai mult acum, când ești sincer, decât atunci când te forțezi să scrii după moda agoniei, cu pitici decapitați care zgârâie pe geamuri.

So, continuă! Ești pe drumul cel bun!
Voi ajunge chiar să te citesc.

Recunosc că nu sunt deloc impresionat de producțiile tale lirice, dar mă fascinează faptul că din 2005 faci săpături la Troia.
Mi se pare extraordinar să avem printre noi, aici, pe Agonia, un arheolog multilateral culturalizat, care sapă exact în Troia!

Stau câteodată și mă întreb, în autobuz fiind ori pe stradă: oare în care strat face săpături Cătălin?
În stratul Troia VII a, cel mai probabil candidat pentru Troia homerică, sau Troia IX, Hellenistic Ilium, cea fondată de romani în timpul lui Augustus?

Privesc fascinat fotografia ta de pe pagina de autor, ce trădează o inteligență dureroasă, captivă în meandrele întrebărilor, o privire profundă și măcinată de existențialisme, o scrutare a ființei ca un interogatoriu epistemologic.

Mă tot întreb: cum simte lumea un astfel de personaj, atât de dotat psyche-ic, o minte interdisciplinară, ce abordează cu aceeași nonșalanță poezia și algebra, istoria și programarea, erotismul și Eclesiastul?

Cum simte Cătălin lumea, scormonind prin ruinele Troiei încărcate de metafizic și arhetipuri, privind nostalgic Maree Egee de pe culmile Hisarlik-ului peste câmpia Ilium, dezgropând sensuri și simboluri în straturile vastei sale conștiințe ce reflectă lumea și istoria ei turmentată?

Privește oare el Istoria drept în față, îndrăzneț și patetic ca Brad Pitt în blockbusterul \"Troy\" (2004), sau măreț și decadent ca Rufus Sewell în mai modesta ecranizare \"Helen of Troy\" (2003)?

Mărturisesc cu rușine că mă lasă rece descrierea lumii pe care ne-o propui în romanele tale poetice zi după zi, câtă vreme eu sunt obsedat încă de săpăturile tale enigmatice și incitante de la Troia!

Prin urmare, îți propun să ne satisfaci curiozitatea prin texte care să ne reconstituie aventurile tale troiene... proză, proză poetică, proză pe verticală, fie ce-o fi, numai cu Troia să fie!

Felix, un roman pe care îl voi cumpăra în mod sigur.
Să auzim și de altele!

Ela, ești o poetă valoroasă, scriitura ta va rămâne. Felicitări pentru volumul tău.

eu aș fi zis în final: cerebelu, singuru meu organ sex-total

ca tare cerebral și transparent mi se pare textu asta

sa-ti zic drept nu l-am simtit
nu mi se pare de dragoste
ci mai degraba poem de razbunare din dragoste
sau poem de nervi

uite ce-mi placu, furia din \"doar pistolul meu încărcat
atât de bucuros că te vede\" (se vede ca iti plac filmele gen Tarantino, te prinde bine)

as fi zis:
\"te-am lăsat să mă prealocuiești
să-mi umpli sertarele cu șosete murdare\"

petele alea de pișat îs testele Roscharch, interesantă imagine, dar cam escamotată

\"burtos ca o femeie gravidă\"
burtos mi se pare în plus, gravidă trimite deja la burtoșenie

tare sacadat sună frazarea, parca l-ai scris chinuit

in schimb poza face toti banii, daca esti intr-adevar tu in ea si nu vreo vampa de film noir, atunci esti poeta fatala...

am tot derulat cu scroll in sus si in jos ca sa te vad unde ti se termina picioarele...

cand o sa citesti la Deko o sa faci ravagii
da sa nu te increzi, de fapt elogiile vor fi doar flatari camuflate pentru singurul tau organ sexual

mădălina m. nu e cumva mădălina manole?