Andu Moldovan

Fara nici o indoiala, am asteptat acest text purtand semnatura celei care a pus suflet si trup in tot ceea a insemnat cenaclul Virtualia. Si nu pot sa ma opresc din mirarea acestei aparente confuzii: Virtualia 4 sau 5? Cine mai stie? Eu nu, asa ca inchei cu admiratie pentru tot ceea ce faceti pentru poezie, voi, dragilor si indraznesc, amintindu-mi de un \"wish you were here\" cu Claudiu Banu la chitara si de un Mag (ca oricare altul) cantand in armonie sa zic: felicitari Alma! Cred ca lucrurile in viata asta, asa cum ne-a dat-o Dumnezeu, se fac in felul acesta.
Cel care a lipsit...
Bobadil.

Vin sa las doar un semn. Textul depaseste (asa cum ii sta bine oricarui text de valoare) dimensiunea \"ignitiei\" (hi, ce mai cuvant, scanteiei poate as fi trebuit sa spun dar nu ar fi fost la fel) sale.
Fantosmagoric, acest Moise \"reloaded\" se plimba nonsalant cu caprele sale prin imagini parca dintr-un film cu Fairbanks. Si nu oricum, ci pe net, cum ii sta bine unui Moise care in fine a inteles puterea tehnologiei, poate tocmai de aceea declara in final ca nu mai are nevoie de cuvant. Eu unul pot sa-l inteleg (desi nu sunt de acord), il cred ca ar avea nevoie de altceva, poate un ecran TFT, acum ca ochii batrani i-au cam obosit.
Bobadil.
P.S.
Cred ca intre toate balbaielile atat de bine sugerate in text vre-o acela e pur si simplu o greseala, or am i wrong? I might very well be, lately...
Bobadil.

Ziceam eu ca ar mai trebui sa vii dom\' Firica si pe la alte subsoluri mai \"suparate\"... sarumana de raspuns baroane! Asa da! Si eu ti-am fost fidea, sa stii...

Bobadil.

Am citit aici atat sex cu pofta de mancare cat sa-mi ajunga pentru urmatoarele nu stiu cate miscari din mana (acceptate, fara nici o indoiala, fiindca intre timp ni se facuse tare ca piatra) de acum si pana in becii becilor.
Bobadil.
P.S. Baronul M... stia cum sa scape de presiunea de pe parietal, asa-i?

Da, deja o marca, dar eu inca mai cred ca ideea in proza are nevoie de altfel de elaborare. Interesant, oricum.
Bobadil.

Intr-adevar, m-am oprit aici, intai la acel repetat \"looser\" sau \"looseri\", care, nu ca nu-i german, dar mai e si prost scris (corect \"loser si nu e typo, garantez) ca sa constat ca Eugen, in dulcele stil cu care ne-a obisnuit, insira aceleasi banalitati sub titlul de eseu (nu ca n-as fi de acord cu ideea, sa nu fiu rastamlacit bitte herr) - eu i-as spune mai degraba tusa ratata ca tot imi place mie rugby-ul - demne de cartea recordurilor pierderii timpului cand fara nici o indoiala ai fi putut face altceva.
Bobadil.

Un dialog interesant, desigur cu raspunsuri dinainte pregatite la intrebari create in acest scop :-) dar marturisesc am invatat lucruri din acest text. Intai in fine am inteles ca aceste doua minunate doamne sunt apropiate, ca sa spun asa, din punct de vedere spiritual. Apoi ca Iasiul are o veche traditie pe care o inteleg abia acum (e drept ca intre timp m-au ajutat si altii sa inteleg asta). Iar la urma (last but not least, cum ar spune englezul, pentru ca nu as fi putut semna un comentariu doar in limba romana aici) am aflat cu bucurie ca mai sunt oameni pe lume care cred cu convingere ca poezia nu este de vanzare, iar experienta desrtului te poate duce spre iluminare. Da!
Bobadil.

Un text incisiv (cum altfel ar fi putut sa fie, daca incepe cu periuta de dinti :-) dar (cat urasc sa spun asta) se simte o bravada care \"transpira\" de peste tot. Nu sunt insa eu cel care sa judec ca va putea sa fie (paduri sau altceva). Placut la citire dar atat deocamdata.
Constat o recrudescenta a cinismului prin scrierile noilor autori de pe site, poate are de-a face cu insasi substanta existentei noastre, recently...
Bobadil.

Primesc opinia ta si chiar nu vreau acum sa vorbesc despre poezia militanta (nu conteaza daca e proletcultista sau hai sa-i spun aristocultista :-) tot militanta e pentru bietul de mine). Dar m-am linistit ca totul e bine si sper ca acest scurt dialog nu o sa ne fie trecut la off-topic. Ar fi pacat, desi orgoliul e un pacat iar eu acum se pare ca am pacatuit. Am sa te mai citesc (un fel de tautologie, desigur).
Bobadil.

Virgil, vad ca nu imi raspunzi, lucru care pe de o parte ma intristeaza (mi-as fi dorit-o, intr-un fel) pe de alta ma bucura, asta dovedind ca esti omul care simt ca esti, un spirit treaz si drept. Da-mi voie sa comentez doar aceasta afirmatie a ta referitoare la \"poezia de uz casnic\"... tu nu pici in categoria asta, nicidecum, crede-ma. Te rog analizeaza \"poezia de uz aristocratic\". Eu cred ca poezia ar trebui sa nu fie nici una dintre cele doua, gresesc poate? Oricum, ar trebui sa faca inima sa tresalte, nu crezi? Iar inima nu tine cont de barierele oceanelor. Nu te supara frate, era jocul copilariei noastre, cand scriam cu totii la fel, asa-i? :-)
Cu drag,
Bobadil.

Poemele lui Virgil au o lume a lor, in care cine nu are cheia potrivita de la intrare pateste (ca si mine de altfel) nu intra, basta! Ma refer aici desigur, la majoritatea acestora. Cand nu e asa (exista si exceptii pe lumea asta in orice) adica atunci cand Virgil se da jos de pe piedestatul de marmura, scoate creionul dintre dinti (el nu-l mai foloseste decat la ros atunci cand e concentrat, credeti-ma :-) si scrie poezie adevarata, atunci se face lumina si in mintile si in sufletele noastre. Dar asta, cum spuneam, se intampla mai rar.
In acest poem gasesc aceeasi meditatie cu accente sarcastice asupra fiintei umane, o analiza \"de facto\", rasucita (ca un burghiu ca sa zic asa) asupra instantierilor trecute ale acesteia (in sens metafizic desigur) - meditatie parca desprinsa dintr-o prelegere scientologa, ca aceea la care am asistat acum vreo sapte ani (imi amintesc, eram in Cipru) si unde am invatat atatea lucruri bune despre mine cat sa ma tina toata viata.
Cat despre poezia lui Virgil Titarenco, mi-am propus sa scriu altadata, sa nu se supere autorul, de altfel un om foarte drag mie, dar asta n-are legatura cu textul, nu?
Bobadil.

Am citit poemul in toate limbile pe care le cunosc (dintre cele prezente pe aici atat in text cat si in comentarii) dar tot nu am inteles sintagma iubire-necunoscut-suflet secatuit.
Povestea (de fapt \"istoria\" aceasta fara speranta daca inteleg bine titlul desi nu cunosc bine limba franceza) are vitralii (imagine interesanta, care ne duce desigur cu gandul la lacasurile sfinte. Dar inca din acest vers confuzia mea se instaleaza (si din pacate nu ma paraseste pana la final), neintelegand daca vitraliile sau atingerea sunt \"fara speranta\". Sigur ca imi este mai greu sa cred ca ar fi vitraliile, dar tinand cont ca mai departe \"biserica doarme fara vise\" (deci o personificare evidenta a lacasului sfant), nu mai stiu ce sa cred.
A.. si inca ceva Ela... rareori in viata mea destul de lunga pana acum mi-a fost dat sa vad \"vantul care stinge focul\". Mult mai adesea vantul vine sa sufle viata peste jar, trezind la viata o flacara stinsa. Poate ca imaginea ta provine de la aniversarile acelea cand suflam in lumanari ca sa le stingem (nici asa nereusind totdeauna, desigur asta depinzand atat de numarul lumanarilor cat si de taria suflului din plamanii nostri), dar asta mi se pare o imagine cam copilareasca in contextul rezonantei care s-ar dori de orga in biserica a acestui text.
Doar o parere, cum am spus, nu va fie \"cu banat\".
Bobadil.

Plin de un realism \"crunt\" acest scenariu m-a incantat. Am si eu puzderie de prieteni craioveni, si strehaieni si olteni in general si nu o data am ras cu ei (nu de ei, atentie, ei radeau mai mult, ca eu spuneam bancuri cu ardeleni, ca mine :-)) la o bere (dupa a zecea, desigur).
Felicitari pentru umor, relatare cat se poate de colorata a unui film pe care, daca imi amintesc bine, Peter O\'Toole (aici Fiter Otul) a declarat ca regreta ca l-a facut. Altii (critici de data aceasta) au spus ca scena cu pricina (cea cu Vrad Pint :-) este singura remarcabila din toata pelicula.
Eu zic sa citeasca mai multa lume acest text, pentru descretirea fruntilor intr-o dupa-amiaza de mai care ar fi trebuit sa fie frumoasa (macar d.p.d.v. meteo) dar nu stiu de ce cred ca nu este asa pentru multi dintre noi.
Felicitari Joking!
Bobadil.
P.S. Singura chestie care ar fi putut sa fie mai \"lucrata\" este partea cu numele (parcă mi-ar fi placut sa sune inca si mai neaoș unele dintre ele), dar deja vorbesc de detalii nesemnificative.

Carmen, am facut (asa cum obisnuiesc atunci cand intalnesc ceva care simt ca ar merita) o incursiune mai larga prin pagina ta inainte de a spune aici, in subsolul acestui ultim text al tau, parerea mea.
In tot ceea ce scrii (si desigur si in ceea ce comentezi) se citeste o eruditie pe care nu imi permit decat sa o presupun reala. Abunda in ceea ce scrii folosirea de nume proprii care, in opinia mea, poate fi nepotrivita starii poetice. Atunci cand iei decizia de a folosi intr-o poezie mai mult de (hai sa spunem) unul sau doua nume proprii facand referire la personaje sa le numim \"celebre\", e un pas greu, fie ingradesti latura de universalitate a textului (spre care tinde orice om care se incumeta sa numeasca \"poezie\" ceea ce scrie), fie largesti orizontul perceptiei, insa doar pentru cei initiati. Si unde mai pui la socoteala ca mai poti si gresi, typo sau nu (iata in textul de fata personajul din Gone With The Wind este Rhett si nu Reth asa cum scrii tu. Desigur, asta este un amanunt neimportant, eu doar sper ca tu \"ai prins\" ideea.
Textul acesta, consider eu, marcheaza o abordare diferita si cred ca este un progres fata de ce am citit in pagina ta pana acum (cred ca am parcurs cu rabdare mai bine de 10 texte - la partea cu Ernest si cu Dumnealui Quijote m-am prins in vraja amintirilor :-)
Vad aici o miscare poetica in care eu, cititorul, ma prind si incep sa vad:
\"cand, cand, cand, tai ceapa
si o prajesc solzisori aurii
in tochitura de miel
pasibila de mucegaiuri in glastra,
daca, maine, n-ar fi pastele blajinilor\"
o remarcabila alegorie plina de savoare

sau

\"pentru toate acestea, si inca ceva
imi vine sa plang
si rad,Eu, o muscata, si-un soare (\"copilul negativ\" - nu mi s-a parut prea izbutita, in schimb).
Ar mai fi multe de spus, imi pare rau ca nu este aici nici timpul si nici locul pentru o discutie mai elaborata pe tematicile poemelor tale.
Carmen Mihaela Visalon, o autoare care mi-a atras atentia (m-a si intrigat intr-o anumita masura cu nenumaratele ei referiri la personaje mergand de la mit la filmografia americana) si a carei texte le recomand spre lectura. Consider ca numarul mic de vizionari ale textelor sale ar trebui \"ajustat\" :-)
Numai bine,
Bobadil.

Asa, ca de la un pasionat de matematica, eu as fi dat un \"pe langa\" la in si la o, astfel s-ar fi evitat repetitia obsedanta care, mie cel putin mi se pare atat de ciudata incat il face pe cititor sa se simta daca nu prost macar naiv ca nu-ntelege conceptele de incluziune si actiune corespunzatoare excluderii ulterioare a elementului inclus, ca sa zic asa...
Lasand glumita la o parte, mi-au placut multe din exprimarile primei parti (repet, serios de data asta, mai putin acel \"in\" din fata a absolut fiecarui vers, care face ca poemul sa arate ca indosariat... te-ai gandit Virgile cum ar suna recitat acest \"in\" de 20 de ori - na, ca le-am si numarat!), insa mai putin
\"scrisori de adio in oameni\" - nu-mi spune nimic si e cam patetic
\"pisoi roscati\" - probabil te referi la un pisoi de-al tau, e cam prea personala, desi coloreaza :-)
\"lagare de concentrare\" - cam fortata in contextul poemului.
In schimb \"icoane in pariuri\" - touche!!
Bobadil.
P.S. Nici eu n-am stiut daca sa rad sau sa plang, dar cred ca tot ce trebuia sa fac, am facut.. am citit si am scris :-) Numai bine Virgile!

Text interesant, plin de metafore (Doamne, ce mai cuvant) nu tocmai accesibile, cred ca doar incadrarea lui la \"proza\" starneste confuzie. E o poezie in sine care ar merita chiar rescrisa, poate un pic aranjate versurile, etc.
Ca proza este insa aproape imposibil de citit. Paradoxal, nu, aceleasi cuvinte pot crea efecte diferite. Depinde cum pleci la lectura, iar aceast \"start\" poate fi chiar si o prejudecata, dar el iti da, ca cititor, unghiul initial de perceptie.
Bobadil.

desigur, \"de luat in considerare\" :-) mai scapa exprimarile astea gresite, parca vin din limba de lemn uscat.

As recomanda renuntarea la sabloane \"si daca\" este mult prea riscant de re-folosit, \"ce multa lume-i intre noi\" asisderea, ca sa nu mai vorbesc de \"abundenta\" dorurilor (nevazut e dorul-dor, bate-n calea tuturor). Altfel, un poem placut in rima cu conotatii muzicale demne de luat in consideratie.
Vreau sa fiu consecvent atitudinii mele de incurajare a exprimarii in forma fixa, cu aceeasi recomandare de a sprijini aceasta actiune cu mai multa lectura.

Dependenta asta (la care se pare ca as fi primul comentator)mi s-a parut inzecit mai inspirata decat autoportretul care o insoteste, ca sa spun asa (si care a fost dublu instelat pana la momentul acesta). Asta ne dovedeste inca o data, daca mai era cazul, ca Vasile scrie divers, pe gusturi diverse, poemele lui sunt ca o colectie de vinuri in care gasesti cam orice, lucru accesibil doar unora (putini) dintre autorii de pe site. Sunt sigur insa ca el detine undeva, intr-un loc doar de el stiut, si o colectie hai sa-i spun \"particulara\"... pour les connaisseurs (asa s-o fi scriind? :-)
Felicitari, un poem care m-a uns la inima.
Cateva \"accidente\" de lectura la trecerile printre rime si ne-rime, o forma \"fix-variabila\" ca sa zic asa :-), care insa la a doua lectura m-a prins sub \"rotile\" ei.
Bobadil.

God... cat de slab am ajuns la taste.. desprecheate sau cum am scris? :-) sper ca lumea intelege cam ce am vrut sa zic...