Poezie
dependență
1 min lectură·
Mediu
parcă mă-ntorc după o boală grea
în care am trăit fără să cânt
peste cuvinte mâna-mi tremură
cum mâna
unui alcoolic încă nebăut
un fel de ceață-mi tulbură chiar ceața
uitării de-a-mi vorbi în gând
dar iată că-n această dimineață
un fir de iarbă licăre plăpând
pe fir o pânză de păianjen
deasupra cuibul unei rândunici
mai sus încă ceva dar nu pot spune
scuzați-mă eu nu sunt de pe-aici
eu vin de-acolo unde nici o boală
nu-i mai presus de cuget și de limbă
și nici un medic oricât ai plăti
ce-ai dobândit prin naștere nu-ți schimbă
voi sunteți sănătoși mi-e greu cu voi
cum să vă spun
parcă sunt cerșetor pe-autostradă
nu oamenii nu-s răi sunt doar grăbiți
mașina fuge
cine are timp să vadă
un biet nebun ieșit în stradă
dezbrăcat
dar nu renunț
mai trec încă sărmanii în căruțe
opresc îmi dau câte-un surâs -
să nu mai cânt?
dar bani eu nu cerșesc
averea mea e fericirea
că sunt bolnav de maiiubesc
012.989
0

Felicitari, un poem care m-a uns la inima.
Cateva \"accidente\" de lectura la trecerile printre rime si ne-rime, o forma \"fix-variabila\" ca sa zic asa :-), care insa la a doua lectura m-a prins sub \"rotile\" ei.
Bobadil.