Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@andu-moldovanAM

Andu Moldovan

@andu-moldovan

Bucuresti
Ce mă interesează de fapt este să aflu dacă Dumnezeu a avut o alegere la facerea Lumii. A. Einstein

Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu…

🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ
Cronologie
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Pane, cand ne vedem nu vad ce as avea sa-ti reprosez (ne vedem la cenacluri) tu acolo esti un om de baza care asigura buna desfasurare a unei activitati literare pe care eu o stimez din tot sufletul. Noi doi n-am apucat sa stam de vorba sa apucam sa ne reprosam lucruri :-), poate ca ar fi trebuit, poate ca nu. Eu zic ca suntem bine asa cum ne-a facut Dumnezeu pe fiecare. Eu am observat (cu legatura la text) ca parerile (nu ale mele) sunt foarte impartite in ceea ce il priveste pe Paul Goma (eu nu imi permit sa emit una de-a mea asa cum faci tu) poate mai putin una singura si anume ca daca exista, anitsemitismul este o mare pacoste. In plus mai vine si Zabet care vorbeste din spatele deghizarii sale in alexandru moga de maine o sa ma adresez acestui specimen cu apelativul Zamoga daca mai scrie ceva pe langa mine.
Iar potra tu esti simpatic.

Pe textul:

Lansări de carte Paul Goma" de Paul Bogdan

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
De cand sunt eu pe site (sunt ceva ani) am urmarit mereu cu interes sporit articolele despre Paul Goma care mai toate au fost sub semnatura lui Paul nu Goma ci Bogdan.
Marturisesc ca de la inceput prima intrebare care mi-a trecut prin minte a fost \"de ce?\" gandindu-ma eu ca noi, aici pe agonia, avem probleme mult mai simple decat cazul Paul Goma... metafora, interjectia, imaginea si mai nou Victor Potra.
Dar nu! M-am inselat... Paul Goma pluteste cu umbra lui mai mare decat cea a lui Mircea la Cozia asupra site-ului si asta doar pentru ca Paul nu Goma ci din nou Bogdan vrea asta si nu oricum ci tare si periodic.
Finalmente nu inteleg de ce acest atat de discutabil si disputat caz de dizidenta poilitica anti-semita trebuie adusa in atentia cititorilor acestui site. Doar pentru ca Paul Bogdan este editorul sef pesemne si face ce vrea? Daca ma faci sa inteleg Paule, de ce crezi ca paul Goma este un subiect fie literar fie de interes general iti voi ramane recunoscator.
Pana una alta, nu vreau sa ma dau stiutor (desi mai stiu si eu cate ceva ca doar n-oi fi imbatranit degeaba doar ascultand slujbele de duminica) sa citez aici ce scrie unde poate citi oricine, adica pe wikipedia

\"În 2002, Paul Goma scrie eseul Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie „atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”. Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.

Cercetători în domeniul istoriografiei consideră că Săptămâna roșie nu este un studiu istoric, ci un manifest politic de reinterpretare a istoriei. Potrivit acestor critici, eseul se bazează pe surse tendențioase, din care Goma alege numai citatele care îi pot susține tezele sale și care aruncă asupra unei întregi populații (250.000 de evrei basarabeni) responsabilitatea câtorva grupuri de militanți comuniști, nu toți evrei. Istoricii și jurnaliștii care comentează Săptămâna roșie apreciază că lucrarea servește teze antisemite, plasându-se în cadrul literaturii de negare a holocaustului[1]. Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române[2] și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu [3][4].

În fața acestor critici, Paul Goma încearcă să-și amelioreze lucrarea, multiplicând sursele și renunțând la anumite aproximații: eseul a cunoscut numeroase variante între anii 2002 și 2005. Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chișinău (2003), a doua la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004)\"

Pe textul:

Lansări de carte Paul Goma" de Paul Bogdan

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Eu vreau sa spun ca initial Virtualia a fost anuntata (din timp) pentru 3 decembrie si am confirmat participarea, pentru ca apoi sa se mute pe 20 iar motivul principal invocat de Alma a fost ca Nia nu poate pe 3, ea fiind un membru important al juriului, dupa cum reiese si din anunt.
Din pacate Nia nu a fost prezenta nici pe 20.
Si nici eu :-) Parerea mea de membru sustinator cu trup si suflet al acestui cenaclu este ca pe viitor ar fi foarte bine sa se anunte ferm data de desfasurare.
Cine vine, vine, cine nu, nu. Ca oricum legile lui Murphy actioneaza.
Felicitari Almei si celor care fac din Virtualia un eveniment de referinta al culturii (nu doar al poeziei) noastre.
Andu

Pe textul:

un fel de poveste" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Mie \"jurnalul de lighiona\" mi se pare un ciclu de exceptie si intr-un fel numai al meu astept ca ioana sa il materializeze intr-un volum.
In mine vei avea nu doar un cititor, ci si un corifeu.

Pe textul:

ar trebui să-i spunem altfel" de ioana negoescu

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
un poem palid care imi aduce aminte asa, de dire straits \"the monster mash\". ma rog, asta nu e un compliment \"parametrii\" se scrie cu un singur \"i\" acolo, si e un cuvant asa de ne-poetic de mai bine l-ai schimba cu orice altceva. de exemplu cand mergi pe strada, vesi un afis la un specatol, oricare, spectacol sa fie si ia de acolo un cuvant altul decat paramterII astia atat de normali.
parerea mea

Pe textul:

Urbană" de Corina Gina Papouis

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Mi se pare un poem cu o nuanta foarte personala si care cred ca nu reuseste totusi sa spuna altceva altcuiva in afara autorului, mie si persoanei respective.
Mai mult, cel mai vartos lucru pe lumea asta mi se par situatiile de genul.
Cand mi se intampla asa ceva eu folosesc repede periuta si pasta de dinti din abundenta urmate de criza de ilaritate si apoi nimic.

Pe textul:

Fără rădăcini" de florin otrocol

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
La prima lectura mi-a placut \"densitatea lor nefirească se făcea ghem
de sârmă ghimpată\" o unda de neo-post-modernism vecina cu sictirul. Apoi, recitind, ca orice pe lumea asta se naste, traiste si apoi moare si cat timp inca traieste cauta locul unde s-a nascut si habar nu are unde o sa moara.
Nu prea mai agreez fonturile in poeme si nu e chestie de nivel. Si cu atat mai putin sentintele cvasi-metaforice de genul \"dincolo de linia destinului
nu vei putea trece niciodată\". Daca e sa adunam si mama tatalui si revelatia si \"sufletul SAU trupul\" - la alegere ajungem la nihil sine ego si o negatie pe final la modul universal \"oricata\" dragoste, moarte.
Insa acel
\"dar eu auzeam numai cuvintele din spatele cuvintelor,
nu le luam în seamă privirea opacă
mergeam cu ei (imi place acest ei-oameni si nu ele-cuvintele), pas la pas, ca o umbră supusă
și zâmbeam.\"
isi ia zborul poezistic fly robin fly up up to the sky.

Pe textul:

nici astăzi nu sunt altfel" de Ela Victoria Luca

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Victore, acum si tu vrei sa le afli pe toate asa, dintr-o data, pe nemestecate. Asta esti tu, un actor grabit :-) Eu zic sa ramanem cel putin deocamdata pe pozitiile noastre din transeele sapate de-a lungul timpului... cu lopetzelele noastre Linemann... apoi vom vedea, inevitabil, cine are grenada si cine trusa de prim ajutor. Oricum, sper ca autoarea stie despre ce e vorba. E usor sa faci lucruri iar sa le desfaci e inca si mai usor, nu-i asa, Ada?

Pe textul:

înțelege-mă greșit" de adriana barceanu

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Victor, parerea mea e ca tu esti ok si chiar peste la toate capitolele mai putin la unul singur si anume sa scrii si tu ceva mai de doamne-ajuta. Eu ti-as recomanda cu toata prietenia o linistire chiar si pe buda, orice, doar scriere sa iasa dup-aia.

Pe textul:

vom împușca poetul" de Victor Potra

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Imi place poemul, e un fel de schimbare aici in lirica autoarei care, dintr-un anume motiv sau poate dintr-altul, foloseste un ton mai grav si nu ii sta deloc rau in aceasta ipostaza literara.
Daca ar fi insa sa ma refer la celelalte lucruri, as spune cu regret ca Ada Barceanu e pentru mine the same old bad news.

Pe textul:

înțelege-mă greșit" de adriana barceanu

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Daca dizertatia de inceput ca sa citez pe insusi autorul acestui eseu \"Pe care nu o să le mai redau pentru că nu aș mai face altceva decȃt să vă plictisesc. Și nu au nicio legătură cu cele ce urmează.\" ma intreb de ce from the first place oricum cred ca ar fi trebuit debutat cu teoria multimilor vagi, parerea mea. Apoi nu pot fi altfel decat de acord cu Firica in acest caz particular (desi in general nu-mi sta in fire acest lucru) Dumneavoastra Domnule Gorun (ca Tovarase nu pot sa va zic) va cam faceti prozeliti. Apoi... eseul e asa cum e, se poate citi, mie insa imi creeaza o impresie de usoara dislalie.
Ma rog, scuze de deranj.

Pe textul:

Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil" de Manolescu Gorun

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Noemi, acum ce sa mai zic si eu cu adresare directa la o persoana atata de cu papile gustative foarte dezvoltate si poetice pe deasupra .. mie mi-a cazut cam greu bataia cu oua (la fel ca tortul de ciocolata cu alune de pe vremea lu\' le neige dantan) insa a avut acel strop de noutate dupa orgiile gustative din incursiunile mele daliene... bbrrrr!
Multumesc de semn, parca mi-ai salvat poemul recent transformat in banc, zau asa!
Dar asta esti tu si vei ramane, o unamitarista :-)
Andu

Pe textul:

la mome" de Andu Moldovan

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Se prea poate sa ai dreptate, multumesc pentru observatii.
Cat priveste impresia finala de banc, sa-ti spun cinstit eu spun si ascult multe bancuri dar daca mi-as spune poemul asta nu mi s-ar parea un banc. Poate ca as zambi, de altfel la multe dintre textele mele se rade de-a binelea, am observat asta la foarte diferite audiente, se rade chiar si la unele dintre metaforele mele pe care as indrazni sa le auto-numesc reusite, dar nu stiu daca le pot numi bancuri inca. Poate esti si tu intr-o pasa poetica exagerat de sumbra.

Pe textul:

la mome" de Andu Moldovan

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Excelenta trimitere la numele acesta atat de bucurestean si totusi universal, stiu, sunt subiectiv, unul dintre preferatele mele poetico-urbane. Felicitari pentru idee!

Pe textul:

fără niciun cuvânt" de Ela Victoria Luca

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Liviule, nu o lua asa de abrupt, vaginul daca ar fi sa ma intrebi as raspunde sincer: cred ca e in stare de multe fapte de vitejie... cu mop-ul e mai greu. Intretimp am mai citit din ciclul acesta si cred ca incerci un alt teritoriu si asta este de admirat, ca eseu poetic.
Daca iti iese ori ba, asta este de vazut.
A treia oara \"asta\" asa, pe scurt si deocamdata fiindca nu inteleg de ce te-a parasit umorul.
Andu

Pe textul:

Ménage a trois" de Liviu Nanu

Recomandat
0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Poate că nu am citit suficient din acest ciclu \"de mână cu Waldo\" dar poemul de față mi se pare așa de delicat de parcă Liviu a devenit dintr-o dată femeie de serviciu cu un vagin trăind în simbioză cu un mop. Poemul deja începe să sune a altă mâncare de pește, a miticov cu lebedele lui plus multe alte ființe acvatice

Pe textul:

Ménage a trois" de Liviu Nanu

Recomandat
0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Victore, poemul asta nu prea e pentru copii si mai e si plin de teribilisme care mai nou vad si eu cu ochii mei batrani si cu dioptrii tot mai mari ca se poarta, sunt la moda. Eu nu voi nega ca acest Mos Craciun al tau e ateu (putem sa-i spunem daca vrei Mos Gerila, ca pe vremea lui Ceausescu sau si mai bine Mos Cracila, ca pe vremea studentilei mele) dar partea proasta este ca nu prea da dovada de inspiratie anume chiar deloc. Am mai zis-o si iata o repet, daca tot ridci \"mingea\" asta la fileu: putini sunt cei capabili sa scrie poezie sau orice fel de text pentru copii, nu cred ca faci parte dintre acestia. Ai copii, by the way? Se pare ca da, din comm, dar s-ar putea sa ma insel. Daca insa ai, i-ai mai cu binisorul si daca ai nevoie de idei, vezi \"meet the fockers\" l-au difuzat chiar asta-seara pe protv cred.
Si ca sa mai eliberez cate ceva din mesaj, se facea ca Mos Craciun era in pana, renii cedasera, doi erau deja in service iar el, Mosul zacea inzapezit cu sania incarcata de daruri pe undeva in the middle of nowhere land cand, ce sa vezi? din senin ii apare un ingeras tinand in mana un brad de Craciun si, fericit de intalnire, il intreaba pe Mos \"Mos Craciun, ce sa fac eu cu bradul asta?\"
De atunci se zice ca exista obiceiul sa infigem un ingeras in varful bradului de Craciun.
Mi-ar placea sa citesc lucruri mai interesante sub semnatura ta. Deocamdata esti cam limitat si cam previzibil, nu mi-o lua in nume de rau te rog.

Pe textul:

Moș Crăciun venea voios" de Victor Potra

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
Da, cred ca am asistat la cele mai interesante, cum le zice, negocieri da, pentru formarea unui guvern post nea Nicu. Am putut vedea in direct cat de flexibile sunt pozitiile politicienilor nostri, care le-ar putea face invidioase si pe gimnastele noastre dopate cu nurofen pentru gripa si raceala. Pana la urma, protejat sau nu, sexul ramane sex iar politica, tot politica. Insa marturisesc asa, cu un fel de carpe diem, ca mi-a placut. Si m-as scarpina la... mai ceva ca un Kanye West la o guvernare PD-L cu PSD. Atunci o dam pe rap fratilor, ca asta e FSN-u redivivus! Daca iese PD-lu cu PNL-u e DA iar care va fi NU dupa un an. Oricum ar fi eu cred ca se va merge pe o varianta in care opozitia sa nu mai conteze, e ideea infipta in chelia lui base ca un implant de par. Nu stiu de ce sunt sigur ca vom vedea si mai mult, vom si simti.
Salve

Pe textul:

Meserie de hingher" de Adrian Firica

0 suflu
Context
Andu MoldovanAM
Andu Moldovan·
dar de Mishu tanasescu ce parere ai? Oricum ar fi, e funny, radeti radeti radeti voi de voi zicea doru stanculescu si ma opresc(u) aici.

Pe textul:

Adrian Iorgulescu e Primul Monstru Prim Ministru" de Adrian Firica

0 suflu
Context