Andrei Radu

Prefata unei declaratii nu e mai putin o declaratie...Iubitul din carne devine subiacent la aparitia aceluia din vorbe(\"sa fii
cuvântul meu pentru
poemul acesta.
\"). Si asta e superb! Sa nu mai discriminam cuvintele. Sa fie putin \"textual correctness\"! Un poem de retinut!

Spritul tau de latinist calit in lecturi confirma! Ma bucur ca ai sesizat necesitatea unei directii, mai ales una de genul aceleia junimiste de la 1863. Marturisesc fara vreun orgoliu ca ma gandisem la o asocire de genul acesta, iar faptul ca suntem pe aceeai lungime de unda (si ma bucur ca nu numai noi) e motivant. Numai o remarca: tonul scriiturii tale e pasoptist (ma refer la doza mare de avant, la dezinteresul polemic ). La Junimea se practica demolarea adversarilor in polemici, nu ignorarea lor (\"Oameni care însa se cred superiori. Dar sa-i lasam la o parte pe superiori. Ca ei sunt. \"). E numai un sfat...

Imi place ideea, zau! Stii, intr-un eseu al sau, Borges face un liant inteligent intre orbire si literatura. De la Homer sau Milton multi poeti erau, cu necesitate, orbi. Tu ai gasi o solutie. Una, sa-i zic, joyce-eana. Si place!

Sunt cateva indiscutabile reusite ale textului tau asupra carora atentia ar merita atrasa. Si mai toate (ce noroc! ) la nivelul expresiei lirice. Evidenta este, in tocmai aceasta oridine de idei, diluarea numeroaselor clisee in care poezia de dragoste cade ades: in locul \"durerii timpului\" tu alegi implozia lui (\"ieri și ieri și ieri și ieri, am tradus singură \"), in locul pateticului declarativ alegi sintaxa articularii (\"Te iubesc-ul\"), in locul comunului \"noi doi\" preferi visul a \"doi noi\", iar frazele pompoase sunt bine substituite de dictionarul tau. Dupa sintagma lui Nedelciu, \"textuezi\" foarte bine!

Nu am mai intrat pe site de ceva vreme, iar azi, cand am facut-o, am dat de poemul asta care pune multe puncte pe i( sau multe umlauturi.Interesanta este fronda elegant afisata impotriva adevarurilor spuse \"la ora fixa\", la o ora ce trebuie sa fie fixa(\" vorbeau despre rău despre bine
activând cronometre\"). Intr-adevar, fericirea nu e o intrecere, nu e nici triumfalism de mars, nici maraton.Revelatia tine de o iubire care atenueaza chiar afirmatiile grave(\"ești un om mort nu mai avea nimic malițios
lăsând libertate închipuirii\"), o iubire as zice naumiana ( poate gresesc).Marile adevaruri nu pot fi normate, pandite cu ceasornice. Cel mult o cuantica fina...
In fine, un poem care merita citit pentru bucuria interioara.Si nicidecum contra cronometru...

Nu ma bag, Doamne fereste,
Despre cearta, ce sa zic?
Simplu, \"pi moldovineste:
N-are...nick!\"

Ma bucura faptul ca se scrie cu coerenta si pertinent despre aceste curente, pe care le descoperi oricand cu incantare in studiile lui Romul Munteanu, spre exemplu.Ma bucura in dublu sens, vreau sa zic, si ca rememorare a lecturilor de adolescenta ( gen Marino, Quevedo, Gongora) si ca impunere a unui etalon culturalist al site-ului.Multumesc!Merita sa vorbesti, eventual si de Benedetto Croce, poate cu alta ocazie...

Acum doua zile am stat halucinat in fata monitorului cateva ore privind picturile lui Desiderio Monsu.Traiam bizara senzatie ca dintotdeauna imi dorisem sa vad acele panze baroce.Ei bine, acelasi gust proaspat l-am resimtit in fata acestei asteptate ( dar imprevizibile \"scene 2\".O bine lucrata umanizare a mecanismelor si o rigidizare organica pune stapanire pe cititor(\"o repriza incheiata de salturi peste acesti dinti ai orasului
usor ingalbeniti si pietrosi ca niste stabilopozi \").O stare sacadata (\"apoi
inghit ritmic aer \") e marca - remarcabila - unei traume a sufletului careia i se gaseste ( faut de mieux) o rezolvare asa-zicand masinala.Nu vreau sa ma lungesc dizgratios in comentariu, asa ca inchei lasand structurile la o parte si admirand sincer constructia de final care e fara dubiu plina de har:


\"apoi vantul ca un dumnezeu exogen imi impinge o suvita de par
ca pe un secundar pe fata vazuta a stop-cadrului de asfalt si

ora se schimba.
final care e fara dubiu plina de har:\"

Dragul meu Gabi, iti multumesc pentru referirile subtil ironice, care nu m-au deranjat insa absolut deloc.Suntem prieteni (asa imi place mie sa cred) asa ca voi accepta sarcasmul tau.Doar ca: paginile mele (cele 800- nu am obsesia numerelor mari) sunt scrise in timpul liceului, pe perioada olimpiadelor de literatura si a simpozioanelor la care am participat, cu un stilou caruia in ultimele luni ii duc dorul...\"Font-ul\" caligrafiei mele e suficient de redus pentru a face( asa imi place sa cred) pagini consistente ca densitate, iar analizele suficient de pertinente ca sa le faca - iarasi e o speranta a mea-interesante.Ceea ce scriu insa acum sunt doar un soi de \"note informative\" in care nu raman deloc -asa cum sugerezi - la pragul Cartarescu( asta ar insemna- mutatis-mutandis) ca si Cartarescu a ramas la pragul Manolescu(care e primul care a luat in calcul prospetimea prozei lui Ghica-vei vedea azi).De fapt incerc mai curand nu sa teoretizez postmodernismul, ci sa exersez(cu defectele inerente unui politehnist care are timp de scris mai mult intre 1-3 a.m.)tehnica unei lecturi placute si lejere, a unei lecturi amicale.
Cat despre aluzia la \"banalitate\", m-am prins.Te asigur insa ca, desi scris la calculatorul meu, textul aceala apartine unui prieten -Salbaticul nu sunt eu!-real, ale carui pareri nu imi permit sa le inhib.Stii doar cat caz fac de liberalismul meu.Desi nu sunt de acord cu reprosurile lui-nu \"banalitatea\" as acuza-o- crede-ma ca i-am lasat libertatea sa scrie ce vrea.De altfel, nu mi s-a parut deloc dur.
In final, cu multumiri pentru ca m-ai citit(sper ca ma vei mai citi) pun in paranteze exprimarea nefericita gramatical despre care, cunoscandu-te ,sunt absolut convins ca e o scapare (\" scriitorii nostri moderni ai caror nume \") din neatentie.
Sper sa ne mai intalnim la discutii prietenesti, in fata unei cafele si sa continuam dialogurile placute despre literatura.

Mosulica, fii atent la ce-ti spun: m-am ferit o viata intreaga sa fiu vulgar, la fotbal ratam penalty-uri numai pentru ca coechipierii mei il injurau de mama pe portarul pe care-l prindeam in ochi. Dar intr-o noapte magica, la academia catavencu, Florin Iaru m-a invatat ca daca nu strivesti cu calcaiul un gandac atunci, cand e momentul, risti sa se faca sobolan printr-o mutatie genetica care numai intelectualilor de doi bani, numai arivistilor de teapa ta le este accesibila, asa ca pregateste-te de o discutie demna (daca esti capabil de asa ceva). Probabil ca in ultima vreme esti in criza de inspiratie si incerci sa traiesti parazitar pe vietile revelatorii ale altora. Cu precadere vad ca iti hranesti vanitatea din ceea ce simte Ada in aceste zile. Nu ma mai ascund in spatele modestiei mele naturale si bun-simtului pe care l-am exersat si o sa-ti declar un lucru care sa ti se insurubeze odata in creierul tau flasc ca o minge de baschet sparta in cuiul lui Pepelea: \"Franta\" este un poem de exceptie, este o capodopera a literaturii care inca traieste si nu se usuca in budoarele cardiacele ale poemelor tale. De la Allen Ginsberg si Marius Ianus, de la strigatul disperat al lui Ghilgames si pana la durelea lui Holden Caulfield (\"The Catcher in the Ryr\" de Salinger - vad ca te crezi expert in literatura marelui Jerry. Nu esti, batranelule!) nu s-a mai scris ceva atat de autentic, atat de rupt dintr-o disperare care pulseaza. Ne-au decorat francezii in Primul Razboi Mondial? Traiasca!
Este cultura franceza de valoare? Stiu foarte bine ca asa e. Traiasca! Ti-a murit imaginatia? Traiasca! Tu nu sesizezi diferenta dintre cultura franceza (de certa valoare) si civilizatia actuala franceza, care este doar o flatulenta erotopatica, o umplere sacadata de cavitati, cum mi-a zis Ianus intr-o zi. Dar, ca in barocul concettist, in cazuri de unguentum armarium, nu poti lovi intr-o civilizatie, intr-un individ dezgustator apartinand acestei civilizatii decat dinamitand cultura. Asa ca nu te mai bucura parazitandu-mi textul si nu mai indrazni sa o ironizezi pe Ada cu glumite din astea textuale de copil oligofren, pentru care toti maturii par infantili. Sotronul joaca destinul cu tine, nu eu si Ada. Pe chipul tau incrancenat bocancii realitatii si-au lasat urmele sariturilor perfecte. Renunta, daca esti un barbat de onoare, daca vreei sa arati ca varsta ta nu denota numai impotenta ci adevarata prestanta, renunta te rog sa mai atingi cu cuvintele aura delicata a Adei. Nu pot s-o mai aud plangand. Daca tot nu mai ai alta treaba de facut, injura-ma - nu-mi va pasa. Dar ai macar intelegerea si nobletea de a nu lovi intr-o fata, mai ales intr-o fata ca Ada!
Macar atat...

Adriane, abia am aflat ca esti sociolog si ( e vina mea) recunosc ca am o idiosincrasie stranie pentru \"rasa\" asta de oameni.De ce ?Pentru ca sunt cei care cred ca manipuleaza maesele. O si fac.Deseori. Nu si indivizii...Pentru asta citeste I.P.Culianu-EROS SI MAGIE IN RENASTERE.Asa ca desi te straduiesti sa pari nevinovat in ceea ce ai scris, si sa faci o coincidenta din ceea ce nu e te avertizez ca nu tine.Cu un student la Automatica...
Ca sa intru in tema sticta, te trimit din nou la biblioteca-H. Vaihinger-FILOZOFIA LUI CA SI CUM( als ob).Ceea ce face tu tine cel mult de erata acestei carti profunde:te pori ca si cum ai trai tu clipele angelice ale vietii Adei:ca si cum nu ai fi scrios aluzii batatoare la ochi la adresa ei trairii bi- sau univoce a acestei experiente...
Sunt un liberal atat de autentic( de fapt un libertarian ) incat accept sa fiu lovit in fata, si replic cu calm si civilizat.Dar cand tu dai in Ada intr-un mod dezgustator si imi zambesti cu inocenta, risc sa imi amintesc ca sunt prieten cu Marius Ianus si ca nu ma jenez sa te dau din carte in carte cu o obscenitate de o intensitate care atinge arta( citeste aici Martial, Anthologia Graeca, Burroughs, Odon din Cluny).
Nu sunt erudit cu tine ca sa sugerez ca ai fi incult(nu eu decid), ci ca sa dovedesc ca esti nedemn, dezgustator.Livrescul asta nu e unul al informatiei, ci al moralei, dragul meu...
Si inca ceva :Esme se ortografiaza cu un singur e accentuat;ceasul din proza lui J.D. e al fetei, nu al militarului cu toate f-a-c-u-l-t-a-t-i-l-e intacre, daca iti amintesti...Iar daca vei avea ipocrizia sa zici ca aluzia la Salinger in comentariul anterior nu are de-a face cu ceea ce scrisesem eu acum catva timp Adei, daca vei vrea sa defilezi in fata mea cu o toga cu iluzia alba a puritatii, te anunt, Imparate, ca e o fotografie in negativ si ca toga ta e plina de balega...
Ave moriturus, Imperatores te salutant!

Iata ca dupa mult, prea mult timp m-am decis sa scriu despre poemul asta unanim elogiat, care nu poate fi usor \"domesticit\", facand parte din acele texte supraumane, inexplicabile prin argumentatie logica si seducatoare dincolo de limite.Nu stiu daca mai pot face acum legaturi, asociatii livresti si comentarii : pur si simplu poemul Adei ma incremeneste la modul sublim.Combinatie alchimica de obsesii si indecizii, de ameteli si revelatii(\"sa nu cred ca ma nasc numai carne\"), mitic ( aluzie rafinata la Eliade , printr-o la fel de eleganta joaca biografica si onomastica) si metafore tinere ca in concetto-ul baroc de secol XVII , in cea mai estetica epoca a umanitatii...Cam asa se poate scrie despre acest splendid poem , la modul tehnic.In maniera mai umanizata, trebuie sa admitem fara temeri , fasoane sau camaraderii de site, ca Ada e o poeta impecabila, dand in mod sigur, cel mai bun contur feminin acestor pagini fictive.Merg insa si mai departe si scriu ca -atacati-ma daca vreti - poemul de fata( si mare parte din ce l-a precedat) arata fara drept de incruntari sau orgolii ca Ada scrie cea mai buna poezie de pe site.Si ca talent, si ca daruire completa si daca suntem atenti la constanta valorica.Nu scrie \"poezii\" bune, ci o POEZIE magnifica.Am scris tot textul asta cu senzatia unei jupuiri.E mai profetic decat tot ce am scris.Puteti insa sa il priviti ca pe un final , un cantec de lebada.
P.S. Aveti cu totii mare grija de Ada.Ceea ce face ea e aproape impartasanie, are o nota sfanta in spatele splendorii.Nu neglijati asta!

Iata ca dau azi de un text care ma face pe mine, postmodernistul insensibil ,sa ma extaziez...Nu stiu de cand astept sa dau de un vers sau de o fractura care sa imi aminteasca de Hamlet, sau, ca sa fiu mai corect, de Ofelia...Nu stiu de ce , dar intr-o noapte suprarealista , am avut revelatia unei Ofelii sarind cu un bungee...Era o varianta ludica , parodica, salutara a geniului lui Will.Acum Ada ma face sa ma bucur in fata propriei mele idei, pe care o trateaza, fara sa o stie mult mai bine decat as fi putut eu sa o fac.Multumesc mult Ada pentru fericirea asta speciala.E numai o interpretare proprie care fuge intrucatva de clasicismele celorlalti.Iarta-ma daca nu zic mai mult si nu intru mai adanc in amanunte, insa cred ca am zis tot:poemul e fara cusur.Si inca ceva: libertatea aceasta in lumea hiper-vietii, a vietilor care te muta arbitrar din una in alta, e o excelenta amintire a lui Nichita (din \"Motan m-as fi dorit sa fiu...\") sau , mai recent, Cartarescu din \"Pururi tanar, infasurat in manta-mi\"...Multumesc din nou!!!!!!!!!

Da!Intr-adevar favoritul meu, Mircea Dinescu se regaseste aici, in ironia fina pe care o potentezi bine cu nota aceea mistica, hamletiana (\"Umbre trezite din somn...\".E minunat ca pot sa citsc ceva care sa imi aminteasca vag de adolescenta mea rebela, in care petreceam orele de chimie citind \"Exil pe o boaba de piper\"...Multumesc!

Faina epigrama!O spun pentru ca am debutat ca epigramist in cateva reviste si antologii, asa ca trecutul nu mi-l pot abandona prea usor.

E remarcabil poemul. M-a facut sa imi amintesc de Nichita Stanescu. Dar nu acela clasic, supralicitat in manuale. Nu acel Nichita cu barba ca un inger pe blod, ci tanarul, ploiesteanul care scria in timpul studentiei:\"hai nichita, strange pleoapa de pleoapa , strange-le/.../pana va veti vedea /unul altuia /sangele\"Chiar am discutat azi despre Nichita ca path al literaturii urmatoare.Asa e , nu il cred salvator.Nu pe acela din Elegii, ci pe cel din argotice.Este excelent felul in care, nebaroc si totusi cu speciala verbozitate scrii un poem care place si care pleaca de la o \'grefa\' peste mintea altuia , cum mi-ai amrturisit.
Da ! Admirabil!Organicism fara durerea lui Blecher, dar plin de seva . Un poem en fanfare!Daca voi fi critic literar vreodata ma voi simti fericit sa recenzez o carte a ta...

E un poem excelent!Fara nici un eventual repros!Ai o perfecta stapanire a constructivismului textual, stii sa gradezi emotia.O recomandare: cauta si ceva inovatii formale!