scena 2

Acum doua zile am stat halucinat in fata monitorului cateva ore privind picturile lui Desiderio Monsu.Traiam bizara senzatie ca dintotdeauna imi dorisem sa vad acele panze baroce.Ei bine, acelasi gust proaspat l-am resimtit in fata acestei asteptate ( dar imprevizibile \"scene 2\".O bine lucrata umanizare a mecanismelor si o rigidizare organica pune stapanire pe cititor(\"o repriza incheiata de salturi peste acesti dinti ai orasului
usor ingalbeniti si pietrosi ca niste stabilopozi \").O stare sacadata (\"apoi
inghit ritmic aer \") e marca - remarcabila - unei traume a sufletului careia i se gaseste ( faut de mieux) o rezolvare asa-zicand masinala.Nu vreau sa ma lungesc dizgratios in comentariu, asa ca inchei lasand structurile la o parte si admirand sincer constructia de final care e fara dubiu plina de har:


\"apoi vantul ca un dumnezeu exogen imi impinge o suvita de par
ca pe un secundar pe fata vazuta a stop-cadrului de asfalt si

ora se schimba.
final care e fara dubiu plina de har:\"

permite-mi sa te contrazic
zana analgezica a molarilor cariati,
a dintisorilor de lapte a capitalei posace
(parizienii stiau ei ce stiau)
au ei o inefabila afinitate pentru moale
pentru crepes suzette, pentru sampanie,
pentru nutelas
(nu te las, stai fara grija, cadem impreuna)
ora nu se schimba
ora nu schimba
ora nu se schimba

madlenelene stau in gat, amintirile nu curg decat in paharele de vin ale altora
principiul vaselor comunicante este o gluma,
a carei poanta am uitat-o ultima data cand caron s-a jucat de-a iona cu mine,

nu-i nimic radem putin de complezenta,
eu iti arat un dinte tu imi arati un dinte
mai luam o gura de aer,
ne adapostim intr-un restaurnat laptos
vorbim ca pesti,
tu o gura de aer,
eu o gura de aer
tu o gura de aer,
eu o gura de aer
sarutmana pentru masa spunem in surdina ne adapostim de ploaia in mijlocul unui intamplator grup statuar al orei
grup statuar al orei
grup statuar al orei
permite-mi sa te contrazic

totusi totusi exista avansul reflex, verificat empiric si asa...(salvator).

Cu mici exceptii, foarte bine scrisa. Sfarsitul, intr-adevar excelent.

Pe curand, la urmatoarea scena.

Ma uit atent la fata ei...Incotro? Ii striga sunetele mele din corzile vocale inca netransmise de la axon prin dendrite...Fuzzziiiii...Si ea raspunde: hm, ma grabesc omule!!! Si rade scurt si adunat ca si nucile dupa ce le-ai batut...Vezi, inca mai am negreala aia pe degete...ma uit uimit dupa ea...trece si ea, se duce...numai corzile acelea rupte de la vioara lui paganini ma mai salveaza de nonsens...Va pune si ea maine pe pervaz firimituri...Stiu asta caci avea degetele lungi si albe...Am avut oarece ganduri perverse, recunosc, dar m-a impiedicat orgasmul ei catre apus- sarind asa ca la sotron - si mai ales unghiile alea cu care se tinea de spatele meu prea batranul...respira oarecum noemal desi sanii ii erau tari ca piatra si-i sfasiau camasa pe toate partile...Avea parul pe coapse atat de dulce, atat de dulce...

era doar un vartej de pungi zburatoare, izentropele pliate de respiratie in care incapeau oamenii. american beauty, desigur.

pai cred ca asez delicat cortina.

de ce să mai frec
cu periuța
molarul al cărui nerv
a murit cu mult timp
înaintea mea

e numai una din variantele de frottage posibile. plus ca ravna sporita poate deveni revelatoare surprinzatoare invietoare (doctrina florence).

molarul pastrat pe plaja gingiei e o indoiala obosita. intre somnul cataleptic si moarte - un baraj electric de precautii.
ah da, si molarul in caseta trebuie din cand in cand lustruit pentru a-si pastra calitatea imbietoare de obiect de decor.

stau in locul nervului mort
si-mi ascult pulsul