Andrei Radu

Redevin partizan: nu inteleg motivatia aprecierilor (in valoare absoluta, desigur): e un poem tezist, conjunctural, cu ceva imagini reusite, dar nitel in contratimp si \"in oglinda\" fata de ceea ce SGB face.
Nu pot fi incantat de asemenea dispute iscate de afirmatii desucheate ale lui SGB. Nu in asemenea termeni se pun problemele, Bogdane. Modernizarile limbajelor se fac tacut, insesizabil. Faptul ca tu clamezi (nu doar in replica citata de Mae, ci in genere) \"actualitatea\" ta (tematica, probabil) e de natura sa intoarca pe acest site atentia de la ceea ce trebuie: scrierea de poezie buna.
Toate dicutiile despre postmodernism ca fiind mort, viu, ametit sau cum veti fi vrand sunt intristatoare: pentru ca se poarta in termeni vagi, intr-o clisa diletantista si aproximativa.
Toate discutiile despre \"clasicitate\" si \"contemporaneitate \" au exact aceeasi trista doza de abur indistinct. Sunt niste poncife rizibile, aruncand in patetisme membrii ambelor tabere. Literatura e, la urma urmei, un act de iubire. Nu o bataie cu bulgari, mai ales atunci cand combatantii au mainile amortite.
Scrieti bine, va rog, si lasati teoriile literare.

Da, am asteptat sa stelez poemul asta pentru mine, fara nici un pic de modestie. Pentru ca mi se dovedeste ca Dragos e un halterofil de elita, capabil sa ridice din cele mai negre depresii si anxietati pe blazatii tineri din jurul lui (nu cu mult mai tineri, dar, vizibil, ceva mai fragili). Multumiri. Mitchiavelic poem!

O cronica foarte bine scrisa, fara alte metafore decat acelea cu impact ale jurnalismului de buna, de tare buna calitate. Adevaratul ochi, nemiop, neastigmatic aici se ascunde, in forta de cuprindere si de transmitere a informatiei.
Ma bucur ca am avut inspiratia de a \"pasa raspunderea\" (e drept ca stiam ce poate Livia).
Un reportaj veritabil!

Imi place poemul asta. Nu e rabelais-ian, dar are ceva din aerul generatiei \"beat\", Corso, Ginsberg & co., de \"dead poets society\". Te mai citesc.

Nu vreau sa fiu polemic (nu e cazul), dar asta mi se pare un eseu (asa se numeste)diletantist si doldora de truisme. Nu este nimeni, dar nimeni care sa vrea sa il elimine din literatura pe Calinescu, Sadoveanu, Arghezi sau Eliade. Ca li se fac reprosuri morale (unele exagerate) e adevarat, dar nu mai mult decat atat. Si asta este batator la ochi.
Pe de alta parte, argumentele pe care se sustine pledoaria dumneavoastra sunt atat de invocate de cel putin 10 ani, si in atatea variante, incat nu vad ce rost avea re-notarea lor, mai ales sub titulatura de eseu. Poate ca nu as fi scris toate astea daca nu as fi intalnit deja nedigerabila atitudine resemnat-minora, de \"Poate că e vorba de „să moară capra vecinului”, acel atât de popular sport românesc..\". Cred ca toate generatiile care au apucat perioada de dupa \'90 au motive intemeiate sa nu mai suporte aceasta sintagma, atat de folosita de atat de multi veleitari care incearca sa formeze o opinie, de atatia boemi care, dupa expresia lui Joyce, nu pot gandi 60 de secunde in continuu.
Una peste alta, un eseu nereusit, un text care nu spune nimic, sau nimic mai mult decat oricine, intr-un moment de efuziune logoreica, in fata unei halbe de bere, ar fi spus.
Imi pare rau.

Excelent din nou! Un discurs erotic oe care il stapanesti, deja, cu o incredibila forta. Un discurs al asumarii planului secund: \"unii au luat doua oscaruri pentru asta\". Exact pentru asta! Le-ai putea lua si tu.
Unii dintre cei care alearga in parcuri chiar doboara recorduri olimpice!
spărgeam oglinzi în mii de cioburi
precum vrăjitorul cel rău
pe care ni le băgam in ochi
ca să vedem lumea
altfel. Ai reusit sa vezi lumea altfel!

încă nu am limba maternă s-aud
călcatul pământului
Versuri paralizante! Versuri in care imaginea poetului intra in scena prin toate neputintele lui necesare. Borges credea ca un poet trebuie sa nu vada ceea ce-i e exetrior, Naum isi infunda urechile cu ceara, Ginsberg isi citea poemele pe stadioane. Iata trei ipostaze, iata trei modele poetice (nu numele enuntate de mine aleator, ci metaforele lui Adrian) care iau un singur trup. Un holism rezultat din teserea fragmentelor, o revelatie a Treimii asa cum o resimte un poet.
Multumesc, cu si mai mult drag, Adrian!

Give peace a chance! Bed peace, hair peace! Sunt cuvintele lui John Lennon, care ma domina si acum. Nu vad in comentariul Eliei rea-intentie catusi de putin (probabil ca se refera, prin \"prost-gust\", la o anumita placere a jocurilor marunte, a nesemnificativului). O fi si asa ceva: ce vad eu e ca poemul e un superb si aproape suprarealist iglu de dragoste, un refugiu care lasat totul in urma si ia de la 0 ceea ce e de luat, in numele fericirii minore, fericirii de a fi in doi ca intr-un paradis personal.
Am venit deci, doamnă,
să pun capăt acestor deznădejdi,
cumplite acareturi,
ce v-au făcut să vă inchideți
in hore albastre
nutrind la zburători.
Superba mana intinsa iubirii!

Imi place textul asta, desi nu neaparat ca realizare, ci ca maniera constructiva si ca abordare tematica. E, in mod sigur, o vreme in care nu mai poti vorbi despre pungi fara a avea doua repere: John Lennon (creatorul cuvantului bagism - vorbirea non-gestuala, vorbirea din punga) si America Beauty. Asa ca metafora ta nu e chiar aleatoare. Sunt cateva versuri formidabile: Unele pungi nu fâșâie.
Nu fașâie decât pungile aruncate din mașini pe autostradă sau E cald și soare și sub un stâlp de înalta tensiune.
Te voi mai citi.

Hard si soft. Intre papusi si minti umane, o competitie. Castigata de fiabilitate, de ceea ce se strica mai putin usor. Vorba lui Lennon: Mind games forever.
Sau a lui Claudiu Komartin: \"Papusarul si alte insomnii\".
Mi-a placut poemul tau. Te voi mai citi!

Nu din congenerationism, ci dintr-o sincera si constanta incredere in scrisul Liviei, remarc textul acesta, excelent scris: metaforizari in linia lui Burroughs (ce alceva sunt cactusii albi ai lui Vakulovski ?), jocuri de cuvinte (Alba ca Spada - o spune un fost scrimeur), si dincolo de toate, feminitatea continua, sigura si celta: In navodul ciorapilor mei se prind numai rechinii. sau La focul de tabara al corpului meu isi intind frigarui cu inorogi barbatii. (in paranteza, o excelenta imagine a virilitatii, o abundenta, exces viril). Si sinceritatea aceea a evidentei: \"femeie, fosta fecioara\". Puterea de a vorbi fara resentimente fata de \"ceea ce a fost\". O femeie adevarata nu uita sa isi aminteasca de vremea cand era fecioara. Ca in Breban sau Anais Nin.

Foarte simpatic experiment! Cititorul e invitat parca, sa spuna, rotunjind corect: \"Ginutza face: ai polipi?\". Si avand in vedere ca te-ai oprit la cinteza (care face pinc pinc [pink ?]). Cum face Pink Panther ? Floyd Floyd ..
Repet, un poem care isi implica cititorul fara in continuu, care te face, daca nu sa continui lista, sa te enervezi pe Ginutza sau macar sa-ti exersezi dictia. Merita stele!
Mai ales ca eu inca ma gandesc: cum face poetul ? Iata un ditamai exercitiu de poetica...

Cu siguranta in analizlele de mai sus s-a produs o confuzie: aceea dintre prozastic si epic. Poemele lui Gabriel Nita sunt, in marea lor majoritate, epice, narative, ceea ce nu e catusi de putin un neajuns.
In cazul poemului de mai sus, cititorul e lasat sa rezolve, ca in \"cubul Rubick\", o suita de simboluri, marquez-iene. Unde este hiba ? In tocmai autosuficienta erotica a acestei simbolistici, in faptul ca, in afara de un scenariu erotic (care la Gabi e, in linii mari, acelasi) intimist nu supravietuieste poezia. E, intr-un fel, in vitro. Pe de alta parte, gasesc un inconvenient in insusi aleatoriul acestor imagini, in disiparea poetica a lor.
Cu enorm regret am gasit in romanele lui Fanus Neagu cateva metafore aparent superbe, dar a caror incatcatura necontrolata de hazard m-a mahnit. Acelasi hazard ma face sa nu cred forta acestui poem.
Sadly this star I mistrust...

Scrii o proza interesanta, biografica, analitica. Dar ceea ce e mai de retinut e obsesia onirica. Asta o face mai dificil de lecturat (trebuie aplicate anumite chei psihanalitice) dar mai atractiva. Imi aminteste de Jurnalul lui Mircea Cartarescu, deposedat de mania literara.
In orice caz, te voi reciti. Si sper ca nu numai eu.
Un element de politica editoriala: ar fi mai util sa postezi jurnalul macar cate un fragment pe zi, pentru a putea fi citit constant (si in genere, citit). De exemplu, numarul mic de lecturi de azi e explicabil prin faptul ca ai postat destul de multe texte simultan.

Ajut si eu in in orice problema pot rezolva. Pot incerca (daca nu incurc, desigur) sa scriu o cronica a intelnirii, sau sa prezint o carte, intr-un soi de rubrica ce m-ar tenta al naibii de mult.
Daca pot face ceva concret, te rog, Radu, contacteaza-ma!

Poemul asta are o nota suprarealista voita sau nu, care ma duce cu gandul la V. Brauner, Brunea-Fox, Bogza (pe alocuri) si la un Naum foarte tanar. Rigoarea simulata nu se fisureaza de-a lungul intregului poem, chiar daca apar niste jocuri interesante, popular-erotice (Asa doua,
Asa saizeci si vreo noua). Strategia erotica nu e nici ea neglijabila, erosul fiind nimic altceva (nimic mai putin, poate) decat lectura de poezie. E salvarea textului, acel refugiu in livresc, in scris :
Va rugam nu uitati de existenta amandurora in voi insiva si cautati sa prilejuiti o cat mai frecventa intalnire a lor, aceasta nu poate primi decat un singur nume,
POEZIA .
Tot suprarealist este si cuplul A Priori - A Posteriori. Unde cred ca ar trebui sa insisti ? In spatiul unei fluidizari a imaginii, care ar deveni ceva mai organica si mai putin rigida. Iar ca lecturi : Gellu Naum (mai ales Zenobia ) si Leonid Dimov (mai ales Carte de vise).
Te mai citesc !

Imi suspend judecata de valoare asupra poemului (mai am 5 minute si trebuie sa fiu la scoala, asa ca nu pot da un verdict grabit). Mi-a sarit insa in ochi ultimul vers: imi amintesc (si cred ca imi amintesc bine) ca, in limba franceza, crin = lys. E o eroare veniala, dar merita indreptata. Voi reveni...

Cu tot riscul de a o mahni pe Alina, ridic o spranceana mefienta in fata acestui poem. Nu are forta (mi se va raspunde ca poezia feminina nu are nevoie de forta), nici o retorica inovatoare (la multe cenacluri clandestine se citesc poeme cu tonalitati cel putin la fel de eliptice ca aceasta ). Nu e vorba de deconstruire de limbaj, ci de metoda facila. Imaginile (unele interesante) nu reusesc sa se salveze: \"luna în câmp/ prinde rădăcini\". Primavara agatata in fereastra ? E adolescentin ! Iar tentativa de surpiza din final \"insa plec spre tine\" e dezarticulata. Ca ultima notatie: metaforele (exemplific cu prima strofa) sunt in exces determinate aleatoriu, nedirectionat, ceea ce da nuanta unui \"poezism\" la fel de practicat: dicteul automat (deviere mare de suprarealism), destul de putin sincer.
luminile ajung răsărit
la schimb norii se dau
cu ventriculul stâng și
clipele mute de mai târziu
Ce se vrea aici ? E intrebarea legitima a cititorului.
Daca nu as fi crezut in justetea a ceea ce am scris aici, m-as fi abtinut de la acest comentariu. Si cat mi-as fi dorit sa ma abtin!

Ana, poemul asta ar fi meritat stea. Nu pentru ca stiu biblioteca aia verde (BCU- in care imi petrec deseori dupa-amiezele), nu pentru ca strategia retorica din sirul - cartarescian Dragul meu baiat cu privire de vaca blanda,
Dragul meu baiat care oboseste,
Dragul meu baiat care se imbolnaveste,
Dragul meu baiat care sta are o nota veridica, ci pentru ca tonalitatea si ritmica sunt ale unui poem excelent. Ceva straniu se petrece in legatura cu culorile citate de tine: le tin minte fara vreo dificultate, dar nu le vad. Mai curand aud cuvantul violet rostit decat sa vizualizez culoarea. Jocul pe messenger nu e rau, desi e cumva intr-o linie consacrata deja. Insa numele lui, numele obsesiei tale : Pain ma duce si la \"durere\", si la \"Pan\" si la - epoca soft - \"Paint\" (culorile tale pot fi de acolo).

Hmm... Draga Alice, eu nu m-as scalpa, pentru ca, sarmanul de mine, nu sunt decat o victima Chayenne...Eu sunt acel Cosmin de care Cosmin Negoescu scrie, eu sunt cel pe banii caruia un tanar scriitor (destul de cunoscut) imi scoate prietena in oras. Dar, vezi tu, pacifismul meu ma face nici macar sa nu il scalpez.