Poezie
Suntem o țară de pungi
1 min lectură·
Mediu
Suntem o țară de pungi.
Pe autostradă, se aruncă pungi goale din mașini -
Sub un stâlp de înaltă tensiune niște miorițe prăfuite.
E primăvară
Vine Paștele. Or să taie miorițele și-or să le bage capetele jupuite în pungi ca să nu curgă sângele peste cumpărători.
Ochii sticloși se lipesc de pungi. Parcă miscă din gene. Sau e doar vântul.
Hoții de buzunare au gecile de piele negre
Mai curate
Și câte o pungă în mână.
Unele pungi nu fâșâie.
Nu fașâie decât pungile aruncate din mașini pe autostradă.
Pe urma nu mai fâșâie nimic.
E cald și soare și sub un stâlp de înalta tensiune
Miorițele rumegă oarbe.
054967
0
Pe mine când mă trimite soția mea la cumpărături îmi face și o listă. De obicei pleacă de la un articol și se oprește la zece. Atunci îi cer să-mi dea și o pungă. Pungile sunt de mai multe feluri. Alea de plastic sunt cele mai utile deși uneori se mai rup, nu țin așa cum scrie pe ele, în general mai puțin, așa că dacă iau din piață usturoi sau leuștean mai merge, dar dacă pun brânză și carne de porc e posibil să nu reziste. Mai sunt și pungile izoterme pe care le găsești la Metro în care pui carne sau pește congelat și durează mai mult că sunt și mai scumpe. Mielul (dacă e întreg) se transportă mai bine în saci de polietilenă sau rafie. Dar până acum nu am întâlnit hoți de buzunare cu geci de piele. Adică nu mi-a furat nimeni buzunarele, poate doar conținutul lor, dar și atunci se păcăleau că eu de obicei nu țin în ele decât bilete de autobuz folosite. Am auzit că ăstora le zice pungași, cum îmi zicea și mie tata dar nu știu de ce că eu nu purtam pungă. Și mie mi-e milă de miorițe mai ales când sunt oarbe, când se apropie paștele, dar mai milă îmi este de miei că sunt nevinovați și păcătoși suntem noi că îi mâncăm, deși asta e tradiția și mie îmi place tradiția asta, că îmi place și drobul și ciorba de potroace, ba cumnatului meu îi place și căpățâna, mai ales ochii și creierul. Am auzit (ba am văzut și în filme) că unii (mafioții mai ales) comit și crime cu punga pe cap. Aia e o pungă transparentă, ca victima să vadă cu ochii ei cum îi vine sfârșitul. Ãia care folosesc pungi colorate nu sunt adevărați asasini. Și la spânzurătoare am văzut că li se pune condamnaților un sac negru (tot un fel de pungă) pe cap. O dată duceam punga cu gunoi la ghenă, unde mă așteptau câinii, pisicile și țiganii din cartier și când s-o arunc, s-a rupt așa că s-a produs o busculadă între personajele mai sus amintite iar eu abia am putut să scap. Pungile nu sunt bune.
Mie mi se pare foarte interesantă ideea să scrii o poezie despre pungi, că până acum nu a mai scris nimeni sau dacă a scris nu am apucat eu să citesc. E o poezie frumoasă și am s-o recitesc la anu’ în săptămâna luminată.