Andrei Pavel

Colorat în văl de umbre stă ascuns de ochii triști, adevărul, ce pătrunde toate gândurile sumbre. Fumul așternut în umbre peste sufletele triste, stă în ceață, să asculte toate gândurile

Eman lumină și dau un sens vieții, eroii îndrăzneți îi fac nemuritori. Căci au luptat cu soarta de atâtea ori și scriși au fost de toți poeții. Văpaie și dorință, îi ține veșnic vii căci au

Dacă devin o lacrimă nu mă sorbi. Căci vei obosi, dacă iubirea e un amalgam de iluzii.

Când lacrimile îmi vor fi precum zâmbetele, ochii tăi să nu le citească altfel și nu-ți promit, îți jur: vei muri de râs.

E mult mai frumos să plângi în cuvinte, să simți cu note muzicale în minte ca apoi, când vei ajunge părinte să înveți a râde, dar tot în cuvinte.

Pierd muza la un joc, un joc de cărți. Cresc miza și altă muză îi ia locul.

Dau sentimente de pomană dacă mă pierzi într-o cană, îndulcită cu aroma nepăsării, s-o umplu, cu lacrimi de culoarea sării.

Doar șopteam, nu lua în seamă un vacarm ce se destramă, autor sedus, cu teama și redus la o simplă dramă.

Pe poale de munte cu creste mărunte, cu norii aproape ce-s gata să crape, vis de-argint să cadă scăpărând zăpadă în fulgi mari, pufoși îmbrăcând coloși.

Stânca dezvelită își arată zâmbetul, un zâmbet dualist. Pe de o parte, de mândrie în fața vântului, pe de altă parte de tristețe în fața timpului.

Între două zile este doar o noapte, o noapte cu amintiri uitate când cred ca le știu pe toate iar la miezul nopții, bate tot mai rar orologiul care e și el la rându-i în drum spre uitare. Se

Căzut în borcanul cu melancolie mă pescuiesc cu o linguriță, în loc de undiță. Și îmi vine chef de veselie când mă arunc, într-un vârtej de extaz, până uit de mine.

La început, un pâlc fragil cu inocență de copil, crescut în pletele de negrul aripii de corb și adormit în mantia cafenie a toamnei. Firele de păr se pregătesc de sezon rece, au început să

Ce e val ca valul curge, ce e vânt ca vântul bate, ce e scris cu rând de sânge face o eternitate.

În parfumul meu o dată să te îneci și să miroși a mine-oriunde pleci, ca pasărea în zbor, cu vântul să te-ntreci pe sub căderea ploii reci.

Călărind sub soare arzător și sub racoarea dimineții, înfruntând vânt șuierător și neclaritatea ceții a rătacit spre căutare un cavaler ce poartă-armuri dar simte ca ceva îl doare, sub mantia

Urmele nescrise sunt mereu atinse, de idei tot mai precise când se născocesc noi vise, toate lucrurile prinse ce se zbat în ritm, prelinse printr-un râu de aer trist. Aurora boreală însoțește

Avem poeți, avem și pictori, meșteșugari și croitori, concepte, vise, idealuri și vieți trăite în culori. Sunt suflete purtând coroană de spini, ce urcă în coloană, sunt oameni însoțiți

Încleștat în culoarea safirului depăn firul destinului înfășurat, în mătasea viermelui flămând, ce mă va țese în alt fir curând.

În timp ce fumul arde cum apa dă năvală în adâncuri, așa sufletul meu să rabde prin zecile de mii de gânduri. Un accident banal pândește, norocul în atâtea locuri precum în foc lemnul