Poezie
Templul, păstrător de suflet
1 min lectură·
Mediu
Călărind sub soare arzător
și sub racoarea dimineții,
înfruntând vânt șuierător
și neclaritatea ceții
a rătacit spre căutare
un cavaler ce poartă-armuri
dar simte ca ceva îl doare,
sub mantia sa se nasc hăuri.
Spre templul părăsit se-ndreaptă,
către legende spun bătrânii
unde ajungi pe calea dreaptă,
dezamăgit ori ca nebunii.
Loc cu răspuns unii ar spune
dar nimeni nu s-a-ntors vreodată
în timp ce soarele apune
spre luna în splendoarea toată.
-Prin viață treci ca printr-un templu
și am învațat să trăiesc
privind ca apoi să contemplu
când în suflet rătăcesc.
Așa grăit-a un batrân zâmbind,
venind călare și-n armuri
lăsând un vaiet aburind
ce naște un nou val de murmur.
001211
0