Andrei Horia Gheorghiu

De la o vreme dispăruseră steluțele fără urmă de pe site. Recunosc, mi-a luat ceva vreme până le-am aflat ascunse-n tolba ta.
Poate a venit vremea să mai împarți din ele.
Spor!

Uite, mă dădeam pe site, că mi-o fi fost și mie dor și dacă tot am zis „azi citesc doar pentru mine” am poposit pe unde mă simțeam restant. Și bine am făcut, pentru că uite, dau de texte mult mai bune decât cele pe care le-am înstelat în ultima vreme, care, fără să treacă „neobservate”, au rămas pe nedrept, neînstelate.
Ãsta e doar unul dintre ele și mai sunt multe pe care le-aș puncta, dar, pe de altă parte, măsura aprecierii textelor tale nu mai stă de mult în steluțe poezie.ro, cel puțin nu prin partea locului.
Mă bucur că am trecut pe la tine.
La mulți ani!

M-am bucurat să te citesc. Ai uneori versuri pentru care superlativele stau la rând, alteori te pierzi în ceea ce eu numesc „poezisme ieftine”.
Știu că e foarte greu să primești critici la adresa scriiturii fără să le pui la suflet, de aceea nici nu îți pot pretinde asta. Sper doar ca, după o vreme, să revii asupra textului și să-l citești cu alți ochi. Să observi pasajele în care limbajul tău este forțat, nenatural, impus.
Poate că poezia unui text începe acolo unde cineva (autorul) poate fi închipuit vorbind cu altcineva (cititorul, adrisantul) iar versurile curg lin, fără emfază.
Steluța ți-o dau pentru perseverență și pentru câteva imagini foarte reușite, din care amintesc:

„Copilul meu cu ochi cărunți
Și vise bizantine.”

„Să-mi lași pe buze gust de soc
Și-n pântec zvon de prunci,”

„Atingeri tremurate
M-au răstignit păgân,
Am vrut zăgazuri să fărâm,
Să se reverse clipe înghețate”

Te rog, corectează scrierea \"fonetică\" tip \"chat\". Nu este necesar să scrii \"fatza\", chiar dacă nu folosești diacritice.
Multzumesc.
:)

da, într-adevăr, \"din mine ploua\" are și alte sensuri, să spunem, nedorite.
mulțumesc pentru sugestie și vizite.

Am început deja să ne cunoaștem, marea majoritate a celor care vin la aceste întruniri au scăpat de timiditatea inerentă primelor participări. Avantajul cenaclurilor cu lume puțină (astăzi am fost în jur de 20 cu barman cu tot) este că lumea ascultă când se recită ceva.
S-a recitat mult, a fost poezie bună, cred eu, și foarte diversă.
La Edger depășirea de sine este deja o banalitate. A fost emoționant, asta ca să nu mă pierd în superlative neîncăpătoare.
Celor care n-au venit le pot spune, nu fără un zâmbet răutăcios pe chip, că au pierdut o seară reușită de poezie.
Pentru întâlnirile viitoare avem în proiect: teatru, stand-up comedy, mini-concerte și... alte năzbâtii.

Cât despre club, este de departe cel mai bun loc de cenaclu din toate câte le-am colindat.

Am să te rog să pui spațiu după fiecare virgulă.
Mulțumesc.

Va multumesc pentru pareri si mai ales pentru sugestii.
Am aplicat un mic retus, asa cum fac de obicei in a doua zi dupa ce am scris un text.
Mi s-a mai spus ca ar trebui sa las textele sa se \"decanteze\" si sa le postez cand le simt \"finale\", dar pana acum nu am reusit sa \"pastrez\" texte pentru mai tarziu.
Asta e. Sunt repezit.
Sper ca schimbarea e in bine.

E amuzant. E amuzant până și faptul că am început să scriu acest comentariu pe tastatură engleză, crezând că sunt cea română. Când am ridicat ochii în monitor, scrisesem „E amuyant”.
Dar trecând peste circ, să trecem la pâine sau, și mai bine, să intrăm în subiect ca-n brânză...
Mai sus, cineva pomenea de „poezie”. Da, m-am uitat atent. Se vorbește despre poezie, nu despre poetic. Sub titlu pare, totuși, să scrie „personale”. Asta ce-o mai fi?
Și ar mai fi ceva ce nu pricep. De fapt, pricep, dar mă întristează. Deci care va\' să zică Baudelaire a fost a drug-addict, ai? Păi și madam Nin ce-a fost? Și Maria Magdalena? Și Freddy? E un complot, dragilor, vă zic. Îi știu eu pe-ăștia de-alde Baudelaire și Vian și alții de teapa lor. Au făcut-o dinadins! Și dacă avem tupeul să zicem ceva, imediat sare câte unul de colo să ne acuze că avem prejudecăți. Las\' că știu io...
Ah, era să uit... Uite, p-asta cu musca urâtă fluturând batiste la geam și marea măreață cea cu mintea creață împrăștiată pe stânci... n-am priceput-o, neam!
D\'apăi... șed eu și cuget. Unde-i frumusețea mai mare?
În colțul din dreapta, cu șorț albastru și fără tricou, avem reprezentanta anorganică și multiplă agresoare a siliciului, o gașcă inestimabilă de molecule a căror complexitate frizează nulitatea, a căror singură preocupare este să fie „pe val”, iar în colțul din stânga (asta-i aia cu degetul mare-n dreapta) cu ochii roșii și îngrozitor de amețită, reprezentantă a organicului (a.k.a. viață; a.k.a. mirabila sămânță) și victimă a aceluiași siliciu (în urma celui mai mare fiasco biologic de la dinozauri încoace: incapacitatea celui mai complex ochi din natură de a percepe mineralul cel mai răspândit pe glob) musca. Vie, dar muscă. Sau: Muscă, dar vie.
Vă întreb pe voi, că eu deja m-am încurcat, mai ales că mei amândouă mi se par neasemuit de frumoase, nu atât prin unicitatea fiecăreia, cât prin vorbele unui tip mai platonic așa, (mă iertați, dar nu mai știu cum îl cheamă) care a avut tupeul să spună că frumosul nu e neapărat subiectiv. Că ar fi măsura adevărului (asta presupunând că majoritatea celor de-aici știu ce înseamnă măsura. Adevărul e opțional. e bonus).
Deci, care va să zică, musca-nfiptă-n geam e cam adevărată, nu? De fapt, nu e doar adevărată. E bestială!
Și marea, ce să mai discutăm, e la fel de adevărată, pentru că unii dintre noi au văzut-o și pot confirma că este, deci există. Și pe de-asupra, mai e și mare că n-o poți vedea toată, decât pe hartă.
Tare deștept băiat ăla de i-a zis „mare”.

Am să te rog să scoți textul de la încadrarea \"poezie - haiku\" și să adaugi un spațiu după \":\".

Speram să scap fără să-ți răspund, Oriana.
Mi-e greu să răspund. Poate mai greu decât să scriu un poem. Scrisul nu este o modalitate mai deșucheată sau mai teribilistă de a spune ceva ce știu deja. E un fel nou, fascinant, de a mă descoperi în primul rând pe mine.
M-am surprins recitind texte proprii și descoperind lucruri despre mine pe care nu le știam în momentul postării textului, care au prins contur și sens în lumina unor întâmplări ulterioare.
Cred din ce în ce mai mult că poezia este cea mai directă cale pe care o am spre mine, cel sumbru, cel tăcut, cel adânc. Cel pe care nimeni nu îl știe, nici chiar eu. Fără această permanentă aflare de sine, probabil că m-aș fi plictisit de scris după primele două luni.
De aceea nu cred că pot fi post-modernist decât în măsura în care post-modernismul se află deja în mine. Eu mă văd cel mult manierist, asta în cazul în care eul meu este inevitabil legat de anumite trăiri și implicit de reprezentarea lor în cuvinte.

Mi se pare ușor amuzant. Nu pot să spun că nu ai dreptate în legătură cu \"muove\", dar mie mi se pare evident că e un \"typo\".
Când scrii repede se întâmplă să inversezi taste.
Adică mie mi se întâmplă.
Din păcate, comentariile pe poezie.ro nu sunt re-editabile. De fapt, din fericire.
Oricum, e bine că mai există și oameni vi(r)gilenți pe site.

Te rog, pune spații după virgule și mai pune un \"i\" la \"copii\".
Mulțumesc.

L-am citit. Primul impuls a fost să scriu: \"Bestial!\" în comentariu. Și atât. Cu stea.
Am recitit. Poate că mă regăsesc în ea. Poate că simt, totuși, o discrepanță între text și final. Fără să pot să aduc vreun argument logic. Da, așa simt. Îmi place finalul.
Îmi place toată, de fapt.

Silvia, părintele Savatie nu este pe site decât prin efortul câtorva useri.
El este acum pustnic în Apuseni.
Profilul său este înscris la \"consacrați\".
Oricine îl poate completa cu noi texte.

Bun. Să recapitulăm: poeții sunt de trei feluri:

rebusiști cu valențe enciclopedice,

criptografi asensuați,

patetici suavi.
Nu știu dacă asta ai vrut să spui, dar se poate înțelege din textul tău că nu există poeți. Sau ai omis o categorie, două?
De fapt, ce spui tu, nu este neapărat neadevărat. Este doar o exagerare. Crasă. Adică te bagi în seamă. Pe baza unor platitudini și a unor speculații logice ieftine.
Inițial am vrut să-ți scriu \"Spune și tu ceva nou\"... dar aș fi fost la fel de eficient ca și tine cu un astfel de comentariu. L-am amplificat în speranța că vei rămâne cu ceva din tot ce am de zis.

1. Presupunând că toți \"falșii poeți\" ar începe de mâine să scrie poezie, s-ar alege poate un vârf, două, dintre ei, iar ceilalți ar părea: enciclopedici, criptici sau infantili pe lângă primii.
2. Te iei prea în serios. Nu ai acea doză de umor de care vorbeai. Sau în eseu (deși termenul de \"încercare\" mi se pare mai potrivit) nu e necesară?
3. Ce este după tine poezia? Nu e o formă de comunicare? Iar dacă din toți autorii de pe site nici unul nu a reușit să îți comunice nimic, atunci: ori ai citit prea puțin (deci vorbești în necunoștință de cauză), ori receptorii tăi sunt decuplați, daca nu defecți (deci problema e tot la tine).
4. Textul este doar manifestarea unei frustrări mai mult sau mai puțin conștientizate față de acest site, de poezie în general (sau față de cine știe ce altceva). Poate că la un moment dat o să-ți dai seama de unde ți se trage. Numai după ce îți rezolvi problema ai să poți să faci \"critică\". Cu umor, detașare, dar mai ales obiectiv.

E ușor să dărâmi, foarte greu să contruiești.

Sexualitate înfofolită în termeni mai mult sau mai puțini anatomici, cu pretentii filosofice spre final.
Sau mult zgomot pentru nimic.
Sau tocmai ai făcut rost de un breviar medical. Măcar citește-l din scoarță-n scoarță, dacă tot te-ai apucat. Fă treaba temeinic.

Ar mai fi ceva: un subiect suferind de priapism, fie el și înnobilat (cum o fi asta nu vreau să-mi imaginez), nu poate juisa. De fapt poate, dacă suferă și de androginie.

Andra, mulțam de vizită.
Dacă îți spun că un editor poate face ca orice text să apară pe prima pagină fără să acorde stea acelui text te mai gândești un pic la motivele reale ale afirmației pe care ai făcut-o mai sus? Sau poate la cele pentru care a fost acordată steaua?

p.s.: Cât despre lenea de care vorbeai undeva, cândva, te anunț că în prima jumătate a lui 2003 am organizat săptămânal cenacluri în Club A, iar pentru 2004 am aranjat ceva similar în Confidential. Detalii în curând pe site.
p.s.2: cu \"La Mulți Ani!\"

Pan, argumentul tău este pe cât de interesant pe atât de inedit. Deși modul în care pui problema are un farmec aparte, are ceva din spiritul mucalit al poporului nostru, nu pot fi pe de-a întregul de acord cu ce spui.
Cred că atitudinea ta sfidează ușor tendințele de globalizare caracteristice acestui început de veac. Avem de-a face cu o revoluție în acest sens, cu dărâmarea barierelor naționale nu numai pe plan cultural dar și pe cel politico-administrativ. Asta nu presupune anularea valorilor specifice culturilor diferitelor popoare ci, dimpotrivă, promovarea și propagarea lor în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Cu cât ne înțelegem mai bine, cu atât ne putem respecta mai mult unii pe alții.
Altfel spus, nu cred că participarea într-un concurs de poezie cu specific nipon ne îndepărtează vreo iotă de spiritul culturii românești. Românii nu sunt români prin opțiune. Este un dat ce nu poate fi schimbat. Poate tocmai de-asta cei plecați vor atât de mult să se întoarcă, iar mulți ajung să o facă, în pofida neajunsurilor caracteristice situației interne a momentului atât pe plan social cât și economic sau legislativ.
În plus, cea mai pregnantă calitate a spiritului românesc în decursul istoriei este exact capacitatea de a lua cele mai bune particularități ale culturii popoarelelor ce s-au perindat pe aici și de a le croi pe calapodul nostru.
Aș putea să aleg pentru exemplificare arhitectura românească prin eclectismul ce-o caracterizează. Specificul românesc stă în arta cu care ne-am priceput să îmbinăm toate stilurile ce ne-au inspirat în timp și modul cum am reușit să adaptăm o arhitectură de inspirație predominant occidentală pe trame stradale tipic orientale.
Sau aș putea să amintesc de bucătăria noastră, în pofida binecunoscutului naționalism culinar românesc. Puțini știu că nici sarmalele, nici mititeii, nici ciorba de burtă, nici mămăliga nu sunt mâncăruri inventate la noi, toate fiind preluate din bucătăriile popoarelor care s-au perindat pe aici. Cu toate astea, bucătăria noastră este unică în Europa și de fapt în lume, singura cu care se aseamănă cât de cât fiind cea irlandeză. Particularitatea constă în faptul că bucătarul român știe să gătească: grecește, bulgărește, rusește, italienește, turcește și câte și mai câte, ceea ce conferă o notă unică și unitară - specific românească - bucatelor preluate din culturile popoarelor amintite.
Și uite-așa pornește românul de la haiku și tot la sarmale ajunge.
Ce vrei? Specific românesc!

Poate că i-ar sta mai bine încadrat la \"personal\", sau \"gânduri\".
Pentru a deveni poezie ar trebui presărat cu un pic mai multe sensuri, pe ici, pe colo...
Nici câteva figuri de stil nu i-ar strica.
Fără ele, textul nu poate transmite profunzimea sentimentelor celui care scrie către cititor.
Dar să vedem ce spun și alții.