Andrei Horia Gheorghiu

l-am lăsat aici să se vadă de unde am plecat.
este prima mea încercare de poem, scrisă când am aflat de poezie.ro

chiar dacă mă amuz de fiecare dată când îl revăd, nu mi-e rușine cu el.

găsesc aici frânturi mixate, nu știu dacă voluntar sau nu, din chitara lui baștovoi și am zărit lumină.
te ancorezi prea mult în contraste și contradicții. asta nu-i neapărat rău atâta timp cât știi unde vrei să ajungi.
mi-aș dori să nu iei decât partea constructivă a comentariului meu și cred că dacă ai exprima mai puțin voalat ceea ce simți poemele tale ar avea de câștigat.

părerea mea, de nespecialist.

Între mine și poemul de față a existat o relație specială.
L-am scris demult apoi, o vreme, nu ne-am mai vizitat.

\"Eram ca doi hoți ce încercaseră să facă o spargere și o rataseră, fiind siguri că tovărășia lor le poartă ghinion și detestând la celălalt imaginea eșecului lor\"

Acum am renunțat pur și simplu să-l mai (re)cunosc. Și vi l-am dat vouă, să faceți ce vreți cu el.

mulțumesc pentru apreciere. este apreciată.

în altă ordine de idei, nu știu cât ați râs citind textul meu, dar știu că eu am râs cu lacrimi citind traducerea automată lui automată pe google. (probabil unora li se pare pueril, dar e cel puțin haios ce sensuri pot să iasă - doar pentru cei care înțeleg engleza):
http://translate.google.com/translate?hl=en&sl=ro&tl=en&u=http%3A%2F%2Fwww.poezie.ro%2Findex.php%2Fpersonals%2F13903239%2Ffondu%25E2%2580%2599_clasei

în cazul ăsta se pare că Brucan a avut, totuși, dreptate...

Am înțeles că au existat ceva probleme tehnice cu formularul de contact de pe acub.ro (Am uitat să-l aduc la zi și să-l verific după ce am schimbat hostingul site-ului.)

Pe cei care au încercat să-mi scrie și n-au reușit îi asigur că acum formularul funcționează. În plus, am să-l testez periodic.

eu i-aș spune „ne_voie” sau, simplu, „nevoie”
pentru că nu vrei să se fi dus, nu vrei să rămâi în urmă, dar rămâi. și apoi ai nevoie de celălalt. mă rog, mă pierd în explicații inutile. eu așa i-aș zice.

un poem care se citește cu sufletul în altă parte decât la gură.
probabil la locul lui, de suflet.
deși găsesc direcția bună, cred că unele sensuri nu-și au... sensul. cum ar fi că sufletul nu se observă. ba se observă și am văzut eu cu ochii mei observatori că se și măsoară. la descopery, cred. și mai zici că sufletul nu are nume. dacă nu are un nume nu se cheamă că nu există, ci doar că nu se cheamă, adică e nesfârșit în nedeterminarea lui meduzoasă.
moment în care mă dezic de eugen, pentru că mie îmi place finalul.
unora nu le place spatele de corvette, pe motiv că ar fi cam tăiat cu barda (sau cu katana la ăștia cu ochii așea) și cam neterminat. îi întreb: ați văzut ce perfecte sunt stopurile alea micili? rotunjoare-așea, ca niște bubițe.
da\' ai cu cine?
sufletu\'!

lăsând gluma la o parte, mi-a plăcut. echilibrat, molcom, duce încet, dar sigur. bubiț\', cum s-ar spune.

teică, teici s.f.: adăpătoare, jgheab, mătușă, tanti, troacă, uluc

Modestule domn Dragoș Vișan,
apreciez într-un mod aparte subtilitatea cu care vă declarați modestia în același text în care vă fluturați debutul literar cu cifre, numere și termeni critici scriși cu majuscule, pe care nu aveți pretenția să îi impuneți, imediat după ce faceți o greșeală gramaticală monumentală, demnă de un literat oarecare. Foarte oarecare.

Eu cred că numindu-vă „teică” domnul Georgescu? v-a făcut un compliment. O adăpătoare culturală cred că a vrut dânsul să spună. Sau troacă culturală, dacă preferați termenul și nu vă deranjează aerul cacofonic al formulei.

Părerea mea, de nespecialist.

zâmbesc.
te-am văzut comentând, am vrut să văd cum scrii.
n-am observat că cel mai nou text e vechi de-un an.

în ultimii 3 ani am intrat de maxim 30 de ori pe site. sper că e o scuză suficientă. departe de mine intenția de-a agita apele încremenite de sub textele tale.

de fapt, mă și mir că ai răspuns.
chiar, asta lipsește pe site-ul ăsta:
o listă cu toate comentariile la textele proprii, în ordine cronologică. eu, de exemplu, nu mai folosesc mailul pe care primeam comentariile, așa că dacă cineva îmi comentează un text mai vechi... slabe șanse să prind de veste.

revenind la subiect: nu știu de ce nu mai scrii, dar sper să-ți revii

să auzim de bine.

@ serban?
am încărcat o imagine aici: http://websiter.ro/vizual/frunza.jpg (dacă nu ia linkul dă-i un copy-paste în address-bar), ca să vezi forma terenului. Un teren normal avea cam 6-7m lungime, dar putea fi și mai mic.
Scopul jocului: să pui piciorul pe frunza echipei adverse (hașura din colțul opus intrării), la care trebuia să ajungi fără să calci pe linii. Dacă erai împins sau tras în așa fel încât să calci vreo linie, sau dincolo de ea, erai afară din joc. După 2-3 ore de nimeni nu mai avea nasturi. Plecam cu ei în buzunar acasă, dacă-i mai găseam.

@ silvia
M-aș bucura să revii.

@ doru.
mulțumesc pentru apreciere.
nu mi-e foarte clar la care lucruri obișnuite te referi... la afacerea cu gumă turbo sau la săritul pârleazului cu vioara-n spate?

@ valeriu.
mulțumesc pentru lectură și apreciere.
cu atât mai mult cu cât vine de la un cunoscător.
chapeau.

un banc bun e unul care nu se termină niciodată?
îți și aud vocea semi-stinsă semi-mormăită comandând:
\"dați-mi și mie două, vă rog...
nu, nu le mai împachetați, le consum aici\"

nu împușcați taximetristul: e philips. în plus, a învățat în sfârșit să respire sub apă.
plată, evident.

Este important să-ți recitești cel puțin o dată textul înainte să-l publici.
Și mai important este să-l citești cu voce tare. Ai dezacorduri în text și, oricât de bune ar fi anumite pasaje, dezacordurile sunt... o ștampilă, una pe care nu ți-o dorești.
Dincolo de asta, ești mult prea descriptiv. Explici lucruri foarte evidente, chiar și pentru cititori mai puțin pretențioși. (\"ai fost ironic nu-i așa?\")
Ar fi mai multe de spus, dar am să păstrez observațiile de finețe pentru texte mai cizelate, în care erorile pe care unii dintre oamenii de litere le consideră grave dispar înainte să-l publici.

Nu vreau să-ți dau în cap. De fapt, motivul pentru care am citit textul până la capăt este începutul foarte bun.
Se vede că l-ai scris mai demult și l-ai îngrijit. Sau poate erai pur și simplu mai odihnit.

Nu te mai grăbi.

am sperat să fie permis html-ul și în comentarii. folosisem style=\"line-through\" pentru a se vedea pe text cuvintele tăiate, dar mi le-a îndepăratat.
nu-mi rămâne decât să pun aici, dedesubt, textul exemplificativ.
scuze pentru confuzie.

„o să se termine curând.
pe cer sunt multe avioane.
aș putea pleca de mai multe ori, măcar de m-aș întoarce o dată.
peste noapte, respirațiile noastre s-au absorbit în burtă.
am dormit cu fața între omoplații tăi, acolo unde aripile îți dau mugur.
ultima noastră dimineață are gust de pierzanie. pentru că eu plec și tu rămâi.

nu mă uit în urmă. știu că ești acolo, drept și înghețat, ca un stâlp de înaltă tensiune peste care s-au lipit afișe.
unele au fost smulse de vânt.
ții în brațe iubirea, o iepuroaică bătrână grăsună, albă, cu pete negre.

și unele umbre în care ne ascundeam trupurile.

o să se termine curând.
și aripile tale se vor umfla, acoperindu-ți obrazul.
pe cer sunt multe avioane.

dar numai pe pământ se iubește așa.

sau:”

probabil nu mă știi și nu-ți scriu comentariul ca să mă știi.
am ajuns la tine în pagină din pricina unui comentariu cam pertinent pe care l-ai făcut pe alt text, dar asta contează mai puțin. sunt aici și nu știu dacă să te laud sau să te critic. de fapt, de-asta îți și scriu. dacă îmi plăcea și n-aveam ce cârcoti, aș fi revenit din când în când, tot pe tăcute.
îmi place ritmul impus de afirmațiile curate, clare, nu foarte lungi. îmi place cum subliniezi asta punând punct aproape după fiecare vers. firul logic pare foarte clar, curat. nu lași impresia că spui mai multe lucruri odată, dar o faci, și o faci bine.
cred totuși că ai fi putut duce claritatea asta un pic mai departe. evident, sunt subiectiv, dar poate că ar fi bine să încerci să spui același lucru în cât mai puține cuvinte. nu folosi nici un cuvânt în plus dacă nu aduce nimic (în plus). evident, nu-mi doresc o telegramă.
de fapt, fără să vreau să schimb ceva la text, îți spun cum l-am citit.

„o să se termine în curând.
pe cer sunt multe avioane.
aș putea pleca de mai multe ori, măcar de m-aș întoarce o dată.
peste noapte, respirațiile noastre s-au absorbit în burtă.
am dormit cu fața între omoplații tăi, acolo unde aripile îți dau mugur.
ultima noastră dimineață are gust de pierzanie. pentru că eu plec și tu rămâi.

nu mă uit în urmă. știu că ești acolo, drept și înghețat, ca un stâlp de înaltă tensiune peste care s-au lipit afișe colorate.”

[poate greșesc, dar mie colorate nu îmi spune nimic aici. ba, mai mult, aș fi preferat să fie alb-negru, ca să iasă mai bine în evidență. stâlpii de înaltă tensiune sunt de obicei viu colorați (alb-roșu). dacă și afișele sunt tot colorate, nu ies în evidență. ar fi mers „stridente”?
@ angela: poezia este ceea ce citești tu în ea. mie nu mi-a sunat deloc „sexist” stâlpul. mi-a sunat teluric, urban, dezolant, comun. și poate puțin periculos. dar e normal să observi stâlpii de înaltă tensiune când te uiți după avioane. fac parte din peisaj.]


„unele au fost smulse de vânt.
ții în brațe iubirea noastră, o iepuroaică bătrână grăsună, albă, cu pete negre.”

[aici probabil n-o să fii de acord cu mine, dar cred că „noastră”, iarăși, nu-și are rostul. se subînțelege că a voastră, fără să spui. nu faci decât să o pui în același plan cu altele, ale altora sau ale voastre cu alții. o banalizezi. cel puțin în contextul ăsta.]

și unele umbre în care trupurile noastre au intrat.

[ăsta e singurul vers care nu îmi place. mi se pare că nu se potrivește cu restul, cu atmosfera. e ușor vulgar, aruncă un soi de pâclă cețoasă peste tot ce-ai construit până aici. aș încerca alte formule, mai puțin explicite:
„și umbre atât de familiare” / „și umbre în care ne ascundeam uneori” / „și umbrele acelea cu care ne înveleam (uneori)”
știu. sunt subiectiv, dar treaba asta cu intratul trupului în unele umbre... nu știu dacă se potrivește așa bine cu restul. n-am nimic împotriva vulgarului în poezie, dar dacă asta ți-a fost inteția, fă-o tot clar, ca și până acum.]

o să se termine în curând.
și aripile tale se vor umfla în aer, acoperindu-ți obrazul.
pe cer sunt multe avioane.

dar numai pe pământ se iubește așa.

sau:

[superb finalul. îl ador.
chiar dacă ai impresia că ți-am făcut textul harcea-parcea ( departe de mine intenția!), am vrut doar să-ți spun la ce am rezonat și la ce nu. ți l-am lecturat într-o manieră personală. poate prea personală, habar n-am...]

tu scrie, eu citesc.

știu despre ce vorbești, ioana. de fapt, nu știu. simt. respir.
iar sacrul, ca și frumosul, ține de subiect. e frumos ce-mi place mie, e sacru în ceea ce cred.
(te întreb: ce înseamnă \"cuvântul în sine\" ? ce înseamnă cuvântul fără cel care îl folosește? sau fără obiectul desemnat. ce e o numire fără numit?)
cuvântul poate fi sacru. iar ploaia poate fi blestemată.
sacralitatea e un filtru, o haină cu care fiecare îmbracă miezul propriei lumi.
partea frumoasă este intangibilitatea ei.
dacă libertatea îți e sacră, nu-ți poate fi luată. poți alege să trăiești în jumătate de carceră, anulând orice limită impusă.
evident, vor veni unii și vor intra cu bocancii în ce-am zis și vor spune că sacrul e iluzoriu. o fi. dar e o iluzie mântuitoare, pe care bocancii lor concreți nu pot lăsa urme.

* vechi

Nu știu dacă s-au schimbat vremurile sau ne-am schimbat noi.
La o zi după ce am scris și postat poemul de mai sus, am aflat că voi fi din nou tată.
Evident, acum îl citesc și îl înțeleg cu totul altfel.
Poemul, totuși, nu s-a schimbat. Nici un pic.

Mulțam de trecere și apreciere.