Lumânările de viață se scaldă-n repaus,
Oprindu-se în drumuri, uitate de-anotimpuri,
Făclia lor măiastră ne las-atât de singuri
Îngălbeniți de ceară, terifiați de haos.
Tresar ele periodic și
Unde ești tu noapte, să dai viață luminii?
Să umbrești căldura, să înhați și mortul,
Să ne-acoperi fruntea, să nu se vadă spinii,
Ce de-un veac ne roade și ne-apasă-n totul.
Unde ești tu apă,
Mii de stele-mi intră-n față
Și m-adoptă-n a lor lume,
Oferindu-mi drept la viață,
Oferindu-mi nume.
Sunt și steauă botezată,
Da, Sirius mă cheamă.
Carul mare-mi este tată,
Carul mic mi-e
Noapte bogată, ce noapte nebună
Stele măiastre veghează sub lună,
Ne intră-n piele și uită a ieși,
Cât vom trăi?
Vântul puternic, vântul nebun,
Particule negre palpate în scrum
Ne îmbracă
o ploaie gingașă atinge un pământ
pe care și predecesorii mei l-au atins.
dacă sunt norocosul
care vede acești picuri pentru prima oară,
anunțați-mă
dar mai întâi omorâți-mă.
vreau să-mi fiu
străzile pline de bălți înnoiesc
fără acceptul meu, imaginea pupilelor
aruncând înspre mine bucățile imense de viață.
trec și nu observ strigătul de ajutor pe care
acestea mă imploră să-l
Picuri de lumină
Valsează ca-ntr-un roi,
Uitat-au să mai vină
Și norii peste noi.
Tot mai calzi ni-s pașii
Ce se topesc în piele,
Spășiți, suntem rămașii
Căldurii sezoniere.
Ne-aduce
Se răscolește printre foi
Rupte, prăfuite,
Ce arată a veșnici noi
Dar parcă adormite.
Rima ei, treptat se simte
Din ce în ce mai tare,
O invenție de cuvinte
Intrată-n hibernare.
A uitat
Eu prin jurul lumii merg
Acum, și-ncerc a sta,
Sufletu-mi vrea să alerg,
Dar nu mai pot de ea.
Și m-agit în a opri
Avansul zbuciumat,
Ea dorește a veni,
Dar sunt de mult plecat.
Ani de
Mă ascund în umbra vieții
Și cu vorbe fără sens,
Golesc culmea tinereții,
Dintr-un gând pururi imens.
Mă ridic peste hotare
Ajutat de scări de vată,
Frământat de-o-nveșunare
Ce mi-o aminteam
Ai plecat de lângă mine
Stinsă și înduioșată,
Iar in minte des îmi vine
Viața ta de altădată.
Ai plecat în morți încete
Uitându-te subtil spre noi,
Răsfoită pe-ndelete,
În viața ta
Îl palpez din ce în ce în ce mai tare,
Puternic, dar devreme îmbătrânit,
Îmi intră-n nasul vid și mi se pare,
C-ating mirosul tău de infinit.
E prima mea și ultimă aromă,
Și pot jura că alte
Când umbra de nisipuri ne mângâie piciorul
Și sarea mării calde plutește peste maluri,
Când pescărușii candizi ne schimbă brusc sonorul,
Ne-adăpostim în valuri.
Deasupra noastră spuma se
Picurii de ploaie
Pe streșini cad curgând,
Nu vor să se oprească
Prea curând.
Și intră-n șir cu alții
În zeci de colonii,
Lângă preaînalții
Popoarelor pustii.
Se istovesc în
Ziua-n care negru în ochi eu voi vedea
Ziua-n care umbra, ușor îmi va cădea
Ziua-n care corpu-mi va fi liniștit,
Veți știi că am scăpat, veți știi că am murit.
Nu vreau să fiu privit de zeci și
simt marginea. capătul rece al zilei
șiroindu-mi prin carne. se pierde prin mine
o dimineață plină de albastre gîngănii.
poți imagina clipa de acum
pe un pat de spital acoperit de o pulbere
Te prefaci că simți un ritm, al unui bezmetic val
Te prefaci că-mi simți chemarea, venită de la mal.
Te prefaci că simți un zâmbet, al unui bezmetic chip
Te prefaci că-mi simți durerea, venită
AF