Poezie

Miros de infinit

1 min lectură·2 iulie 2010

Mediu

Îl palpez din ce în ce în ce mai tare,

Puternic, dar devreme îmbătrânit,

Îmi intră-n nasul vid și mi se pare,

C-ating mirosul tău de infinit.

E prima mea și ultimă aromă,

Și pot jura că alte n-am avut,

Și mă lasă, da, mă lasă-n comă

Profundul tău miros necunoscut.

Și iată n-are cum el să dispară,

Bântuind intens și ne-ncetat,

Nu că mi-ar fi o strașnică povară,

Însă mi-imposibil de uitat.

Ai ajuns răpindu-mi sufletul pur viu,

Ca un sărac obscur, nou slobod parvenit,

De-aș mai putea să fiu, măcar o zi să fiu,

Aș fi-n al tău miros de infinit.

002.422

Andrei Florescu. “Miros de infinit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-florescu-0035616/poezie/13946133/miros-de-infinit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.