Andrei Dobrowensky

Oglinzile de care ne temem, oglinzile care ne fură trecerile, în care se mai văd îndepărtat chinurile copilăriei așa cum n-ar trebui să fie. Tatăl cel beat căzând în prag, mama cea bănuitoare...această altfel de copilărie în care ți se împietrește sufletul, acest ritual de trecere din copil în altceva nedorit, dar împrumutat ca un scut împotriva a tot ce-ți rupe din tine. Destăinuire despre o nostalgie a infernului în care ai câteva regului: \"NU GÂNDI, NU VORBI, NU SIMȚI\"

mă bucur sa pot scrie,sa dau din secundele acestei bucurii,sa îmi inchipui ca cineva citește și spune:\"Da! E și din mine ceva aici\". Mă mai bucur ca nu trecem oricum prin inima cuvintelor si visăm sângeriu...

\"la Li-zi-era\" dacă vrei,la mine mai mult noapte...și nu caut decat senzația ca sunt cumva altfel și de netăgăduit si îmi dor ochiul cu ce se scrie...prea multe răni peste cuvinte...tu nu crezi?...prea ne-au părăsit tainele...așa ce îmi e de scărba de împrejur...la Li zi era,la mine noapte...mă înclin pâna la următoarea eclipsă...

De cele mai multe ori ajunge și un cuvânt, se întâmplă să te cuprindă o foame necunoscută și atunci muști disperat din cuvinte...nu-i așa Alex? Știi tu mai bine decât alții că se poate trâi și din fiece cuvânt rostit de El...


Nu am să renunț la versul prim așa dintr-o înverșunare, vreau să văd cât de vechi poate să se învechească.Da, Li,
erezia nu e deloc o întâmplare, chiar dacă pentru unii se întâmplă să le fie a erezie...sunt la pândă... să știi

Grădina aceasta plină de noi ar fi frumoasă, dragă Dorina, dacă și noi am fi frumoși la suflet...piatra este frumoasă dacă nu ucide, floarea este frumoasă oricât de piatră ar încerca să fie...să avem grijă de grădina aceasta până nu se va deșertifica de la seceta urilor noastre...

Mă hrănesc din cuvintele tale ,Raul, și spun că mai avem timp să ne smulgem din neputințele ființei, că după atâte veniri de noi înșine înspre noi ne vom înălța deasupra a ceea ce nu putem fi...

Mulțumesc tuturor pentru că v-ați adumbrit privirea prin mine

Andrei








La primul vers n-am să renunț

Eusces se scrie greu la fel cum ți-am răspuns și eu. Îți mulțumesc pentru faptul că apreciezi poezifaniile mele și sper să am parte de comentariile tale în continuare...Nu doar pentru că sunt de bine...dar sunt de folos...și ai voie să tai în carne dacă nu-ți place ceva...

andrei

Citesc Poemul…citesc comentariile…citesc poemul…și zic:
Li are dreptul să se nască, vrea să se nască și o face cu fiece poem...cere să i se promită poezia ca fel de-a fi...Citește mai departe, îmi spune ascunsul din mine care Pimf se numește și nu altfel...Deschide-ți un ochi în cuvânt și vezi-i inima; vezi degetele? Ele scriu o poezie, degetele mâinii ei. Privește un răsărit...Iată culori topite vii. Ce nu-ți place? Că Dumnezeu se spală la picioare? Păi nu suntem noi dumnezei? De ce n-ar fi și Dumnezeu om? De ce n-ar avea ligheanul lui...Îți place cuvântul ”lumină”?...E vechi, e desuet, e de atunci: ”Să fie lumină!”...dar lasă-l, e vechi... aruncă-l...Și tu ai să te învechești, n-o să mai ai nevoie de tine, aruncă-te...Iar dacă Li scrie înseamnă că se naște mereu și la fiece naștere taie din trupul ei câte un poem...Ce zici de mama ei? Mă iscodește Pimf...Mama ei este această limbă în care ne-am născut și-n care cotrobăim după organe...cotrobăim, da! Căci inima este un verb pentru cine nu știe...bate...Vezi? mă întrebă Pimf pe vechea limbă pimfă...vezi poezia?...Văd! îi spun...văd pentru că e de iris și e la mine sub pleoape acum...N-are rost să te oprești...scrie...naște-te
Dacă tot sa vorbit despre vechi, ce-ar fi să ne lăsăm de scris...e un obicei desuet...

La pândă, Andrei

In aceeași seara eram în cealaltă parte a orașului, învârtindu-mă în cerc cu ninsoarea,
și săpam, săpam la propriul culcuș și piticania-mi spunea râzând: Sapă, sapă până ai să dai de apă! N-am ajuns la apă...A venit Li să să ne bucurăm de deschiderea ochiului. Vrei o mentosană? Vreau! Și hai să ne povestim despre alte închipuiri purtându-ne hidoșeniile pe spate. Să ne bem visele din Calea Lactee după atâta nesomn. Apoi ai sa ne vestești tu,
dragă Li, despre aripi și despre îngenuncheri...Cernobâlul parcă nu stă bine acolo...Piticania ce zice? 

Andrei

Mulțmesc ca ai zăbovit prin cuvintele mele. Jocul își scrie singur regulile. Ultimile trei versuri fac parte din joc și n-am să intervin cu nimic. Pentru că nu aveam cuvinte pentru despărțirea mea de mine am preferat un joc străin mie, un microcosmos al inimii dacă vrei.