Jurnal
Inscripții V
1 min lectură·
Mediu
*
visează că ești irisul ochiului meu
că nici lacrima fără vină nu te
poate pierde și că mă privești
din lăuntrul meu, vezi cum
sufletul se bucură, cum aleargă
să-ți sărute glezna, cum rămâne la tine
pentru o moarte neuitată.
visează că visezi cum eu sunt visul.
*
poți fi chiar țipătul meu care
uite, uite cum tace, cum mâna nu
te atinge, există doar într-o căutare
vulcanică, porțile se deschid către soare
noapte se pierde odată cu vocea ta.
*
la liziera sufletului
aduc ramuri de rug pentru
incinerările de pe urmă,
cu aripa stârnesc focuri
îndepărtate. Îmi picuri
otravă în ochi, prin inimă
până spre suflet,
sufletul la liziera.
*
acum și timpul pare infinit
și altfel trecător
fără să lase urme adânci,
fără să rănească, ci doar
iubindu-și propria trecere
clipă de clipă.
*
privește la lumea din interior
cum plâng oamenii negăsindu-se
în lungile căutări, cum țipă
păsările în lungile zboruri strivite.
Dar seară de seară îmi cade
peste trup o noapte grea din
care doar în zori revin cu gândul
curat și te cuprind în brațe.
aceste două trupuri într-unul.
023617
0
Aș renunța la acest \"la\" din \"privește la lumea din interior\".
Altfel, aș vrea să atrag atenția asupra unui autor pe care mă bucur că l-am redescoperit și care nu știu pe unde este.
Aș avea nevoie de el pentru că nu se ia decât după sine și asta se vede limpede. Probabil că omul muncește, așa cum scrie la biografie, cu altele din viață, nu numai cu litera.
Aici însă am găsit inscripții lucrate fin, în detaliu și fără teamă. \"Sufletul la liziera\" căzând ca o noapte peste trup, și acela, format din două trupuri, unul într-altul.
Cred în ceea ce acest autor a arătat aici și sper să îl conving să mai posteze. Pentru naturalețe, pentru că nu caută un senzațional secremut, pentru că e limpede și curge, dinspre sine, într-o formulă ferită de vreme. Așa cred.