Poezie
dIVInație
1 min lectură·
Mediu
creștea umbra peste noi mâncați de vii
de cuvinte înăuntru ne stă spânzurat sufletul și
îl scoteai la plimbare îl spălai în marea moartă
de toate mâniile învățându-l să ne tacă:
ne miroase carnea a noapte
a de păcat mere coapte
ne cresc aripi pe sub piele
după atâția ani cădere
ne sunt ochii înmugurire
dintr-un sâmbure privire
și ne înflorsec pe chipuri
de timp treceri de nisipuri
la amiaza ființei scoteam din fântâni licori de trăit
mai departe ca niște cumpene între cer
și pământ un dans al lacrimilor în jurul focului
un dans al focului în jurul lacrimei
bucuroși triști cu sufletul în noi horcăind:
legă-ne într-o alchimie
de-o ivire sidefie
frânge-ne și umbra-n două
picură-ne în ochi rouă
și-ntr-o inimă de za
după drum ne-om alăpta
cu veninul de din nori
doi de câte șapte ori
hăituie-ne prin nisipuri
urmele fără de chipuri
fă-ne noduri la cuvânturi
și la vene și la gânduri
că-ntr-o noapte de descântec
te-om înjunghia în pântec
și te-om pune să trăiești
viață ce ne viețuiești
011939
0