Mediu
8. umbla cu patul după ea și pe
poduri creșteau bananieri, din
cer cădeau bulgări de fier
topit. spuneau: te iubesc, te iubesc!
Tu ești depărtarea la care încerc să
ajung. și chiar în acea iarnă
se topise de invidie, se topise și
nimic nu o putea opri din alergarea
ei peste ape, peste munți, peste refuzul
meu, luând-o de la capăt. Într-o noapte
cu vise s-a strecurat lângă
mine și mi-a mușcat din inimă
(Sfârșitul deschis)
9. urmăream drumurile pe hartă.
fumam și beam apă minerală. Lângă pietre
crescuse o floare de piatră, lângă izvor
crescuse o floare de izvor, lângă ea
crescuse o floare de ea. Peste tot
numai flori și vântul începuse
să ne lovească de capătul îndepărtat al pământului.
(Sfârsitul deschis)
10. căutam fereastra din cameră, din
tavan, din podea,
din pereți ieșeau țevi, curgeau lăcuste de fosfor.
mingi sărind întruna, fără încetare creșteu
țevile acelea prin care gândurile
mele-și scurgeau zoaiele.
Tatăl meu, îngropat până la gât,
cânta că trebuie să știi să te învârtești
(Sfârșitul deschis)
11. o altă minte, secunda, pahare de
cristal în care suflam pastă de scris albastră,
neagră; un curcubeu peste care
plângeam o ploaie de lacrimă și
imaginam ființe mici alergându-mi prin
vene. auzeam râsete și țipete
de bucurie. râdeau de mine, dumnezeu râdea de
mine. Ajungeam să mă uit
când soneria mă trezea și
trebuia să răspund ca în fiecare primăvară
la aceeași oră, până atunci
visam ca ai să apari
dar nu s-a întâmplat așa că
înapoi la ploaie.
(Sfârșitul deschis)
001.339
0