Andrei Cornea

înșelăciunea este amară precum gustul unui sâmbure de prună spart între dinți și mereu atingi cu limba cerul gurii, universul, o gaură neagră fulgii de nea și gustul ăsta pe care

si cu toate că simt ceea ce sunt, precum soarele care dispare cu fiecare amurg îmi dau la o parte câte-o mască în fiecare seară dar imaginea devine din ce în ce mai neclară și nesiguranța

sunt fericit când îmi las capul pe spate închid ochii pe rând și-mi pun creierii în centrifugă și mâna ta ruptă și zilele trecute … sunt inconștient mă uit în golul golului în

totul a devenit limpede când ți-am spus da, eu sunt gabriel, gabriel al tău iubito ține-mi aproape trupul meu istovit în noaptea asta vom lăsa urme de sânge proaspăt sub

Ne-am putea uni destinele în 48 de ore Pe toată lungimea și limita canalelor de televiziune Și toate problemele ne-ar apărea în direct Și lumea ar mușca din ele Vărsând lacrimi din fiecare casă

îmi ating sexul îl simt într-o masculină intimitate deliberat moral voluptate privesc la monștrii care ies din mine și mi se scurg în palme scârbit îi voi ține aproape

te întorci pe partea cealaltă și știu că ai ochii deschiși și mâna mea se lasă greu peste carnea ta și-ți spui povestea în tăcere nu există cuvinte care să nu ucidă gândul că tu

îmi aștept rândul să intru pe ușa din dos e frig ploaia se lasă pe mine într-un stil greoi mi s-au umezit mustățile și toată nicotina strânsă acolo se topește între buze privesc asfaltul

ea zise că mă dă dracu dar eu i-am zâmbit larg/ și am căutat din priviri aparatul de fotografiat/ ea.../ ea își căuta mingea galbenă și începuse să fredoneze vrute și nevrute/ se gândea probabil la

mai știi zidul de cărămidă roșie ne înghițea pe rând trupurile pătimașe în noaptea aceea ne-am măsurat răsuflarea piele pe piele mai știi pe câte bănci ne-am lăsat povestea să

apari ca un vrej de mazăre peste pietrișul dur și umbra ta în geaca de piele pare albastră te iubesc! sunt un pic beat și mă gândesc la tine erai parcă acolo dar se pare că suntem

când eram mic am vrut să o violez pe profa de biologie era tunsă franțuzește și părul îi tresărea la fiecare pas mergea repede se grăbea întotdeauna pe stradă trec pe lângă

de atâtea ori aud imaginea ta curgând pe marginea chiuvetei dimineața asta chipul tău pare palid și osos trecut prin amorțeala nopții tu taci acum îți simt un gând ascuns sub piele

vârful degetului în liniștea asta vie iubirea aspră

Indienii domnului de după ușă Au murit Pentru nimic. Și totul spus o dată Și totul pierdut într-o cadă cu spumă Acolo, undeva, se pare că a fost destul.

aprindem felinarele și privirile ard încet și moliciunea trupurilor transpare gri revărsată pe perete se împarte în două a venit vremea îmi curge sânge din nas privesc tăcut

teribilă dimineața asta îmi spun și totuși mă alătur liniștii animalice suspectată de zâmbetul trecătorului

privirea îți picură ca dintr-o rană deschisă bobițe de sânge închegat preiau o altă viață și-n toată lumea asta un singur pat o mână cafea, țigări un strigăt de dimineață

În fiecare seară apărea o femeie slabă în fața lui și-l fixa cu privirea. După un timp el se simțea rușinat și lăsa capul în jos și ea, cu un clește mare de grădină, îi tăia nasul și îi aranja părul

îți tai unghiile cu o mașină veche de tocat carne macră și alte mărunțișuri după sexul în 4/4 privirile coboară oblic pe masă nu-ți poți dori pâine prăjită și compot de

din mașină tu urlai la omenire ne iubeam doar noi

în camera de hârtie stăteam goi și număram pietricele colorate cu miros de scorțișoară vanilie și portocală ne împreunam picioarele reci sub așternuturi adormeai zâmbind iar eu priveam cum

ascultă acum fiecare secundă de tăcere pierdută în respirația ceasului